Grecia va recapitaliza băncile prin achiziționarea de obligațiuni convertibile contingente (CoCos) și noi acțiuni

Grecia va recapitaliza băncile prin achiziționarea de obligațiuni convertibile contingente (CoCos) și noi acțiuni
scris 2 nov 2015

Fondul de Stabilitate Financiară al Greciei (HFSF) va furniza ajutorul de stat necesar recapitalizării creditorilor eleni, prin achiziționarea de obligațiuni convertibile contingente (CoCos) și noi acțiuni, a anunțat duminică Guvernul de la Atena, transmit Bloomberg și Reuters.

Necesarul de capital al băncilor din Grecia se ridică la 14,4 miliarde de euro (15,9 miliarde de dolari), potrivit scenariului negativ al testelor de stres anunțate sâmbătă de Banca Centrală Europeană și la 4,4 miliarde de euro, conform scenariului de bază.

Urmărește-ne și pe Google News

HFSF - principalul acționar al băncilor elene - va furniza 75% din ajutorul necesar prin intermediul obligațiunilor convertibile contingente și 25% în schimbul acțiunilor noi care vor fi emise de creditori. Dacă băncile acoperă deficitul de capital de 4,4 miliarde de euro de la investitorii privați, ajutorul de stat de la HFSF va acoperi restul de până la 14,4 miliarde de euro, au anunțat autoritățile elene.

"Guvernul cere șefilor băncilor să facă orice efort pentru a încuraja participarea investitorilor interni în procesul de majorare a capitalului", se arată în declarația Executivului de la Atena.

Este a doua oară în ultimele 18 luni când băncile elene solicită fonduri de la investitori. După testele de stres derulate de BCE anul trecut în rândul băncilor din zona euro, necesarul de capital al creditorilor eleni s-a ridicat la peste opt miliarde de euro. În ultimii ani, situația băncilor elene s-a înrăutățit pe fondul declinului economiei și al majorării valorii creditelor neperformante.

După ce premierul Alexis Tsipras a introdus restricții asupra mișcărilor de capital, retragerile de depozite din băncile grecești au încetinit, în condițiile în care în primele luni ale anului deponenții greci au scos peste 43 de miliarde de euro din conturile lor bancare, sau 26,5% din totalul economiilor.

Scenariul de bază avut în vedere în testele de stres derulate de BCE în rândul principalelor instituții financiare elene - National Bank of Greece, Piraeus Bank, Alpha Bank și Eurobank - prevede o contracție a economiei grecești de 2,3% în acest an și una de 1,3% în 2016, urmată de o creștere de 2,7% în 2017. Scenariul negativ indică un declin mai semnificativ al PIB-ului Greciei.

"Cele patru bănci elene au termen până în 6 noiembrie să prezinte planurile privind modul în care vor acoperi deficitul de capital. Acoperirea deficitului prin majorarea capitalului va avea ca rezultat crearea 'unui capital tampon din motive de prudență care va facilita capacitatea lor de a rezolva potențialele șocuri macroeconomice'", a anunțat sâmbătă BCE.

Instituția se așteaptă ca necesarul de capital al băncilor din Grecia potrivit scenariului de bază, evaluat la 4,4 miliarde de euro, să poată fi acoperit cu ajutorul investitorilor privați.

National Bank of Greece, cel mai mare grup bancar elen după active, are un deficit total de capital de 4,6 miliarde de euro, din care 1,6 miliarde de euro în cazul scenariului de bază.

A doua bancă din Grecia, Piraeus, are cel mai ridicat deficit de capital, de 2,2 miliarde de euro conform scenariului de bază și 4,9 miliarde de euro în total. Necesarul Alpha Bank este de doar 263 milioane de euro în scenariul de bază și 2,7 miliarde de euro în scenariul negativ.

Cel mai mic necesar de capital se înregistrează la Eurobank, în valoare totală de 2,2 miliarde de euro, din care 339 milioane de euro corespund scenariului de bază.

Cele patru mari bănci grecești - National Bank of Greece, Piraeus Bank, Alpha Bank și Eurobank - sunt prezente și pe piața din România. 

Sursa: Agerpres

viewscnt
Afla mai multe despre
obligatiuni convertibile contingente
banci