Cele mai mari trei bănci din România au făcut profituri de 1,6 miliarde de lei la nouă luni

Cele mai mari trei bănci din România au făcut profituri de 1,6 miliarde de lei la nouă luni
scris 11 nov 2015

BCR, BRD și Banca Transilvania au făcut un profit cumulat de aproape 1,6 miliarde de lei în primele nouă luni ale anului, după ce au curățat bilanțurile de o parte din creditele neperformante.

Conturile de profit și pierdere ale băncilor din România arată mai bine în 2015, după ce anul trecut a fost unul al pierderilor record pentru sistemul bancar, de 4,4 miliarde de lei, pe fondul ștergerii din bilanțuri a creditelor neperformante, la cererea BNR.

Urmărește-ne și pe Google News

BCR, cea mai mare bancă din sistem, s-a întors pe profit cu cea mai mare sumă din piață, de 904 milioane de lei, după ce anul trecut a făcut pierderi record la nouă luni, de 2,4 miliarde de lei.

Rezultatul vine pe fondul curățării bilanțurilor de aproximativ o treime din creditele neperformante, inclusiv prin vânzare unor portofolii de astfel de credite cu probleme. Rata neperformantelor a scăzut de la 30%, nivelul de vârf atins în primul trimestru din 2014 la 22%, iar banca a crescut gradul de acoperire cu provizioane cu peste 15 puncte procentuale, la aproape 80%.

Costul mai redus cu riscul și recuperările din creditele vândute au ridicat astfel profitul net al băncii deținută de austriecii de la Erste.

Altfel, rezultatele operaționale ale BCR sunt în scădere pe toată linia. Profitul operațional a fost mai mic cu 23,5%, la 1,2 miliarde de lei, cu venituri mai mici din dobânzi, comisioane și tranzacționare, în timp ce cheltuielile au crescut cu 50 de milioane de lei, la 1,1 miliarde de lei, raportat la septembrie 2014.

Banca continuă să micșoreze bilanțul. Activele au scăzut cu 1,2 miliarde de lei de la începutul anului, la 60 de miliarde de lei. Creditele noi acordate nu reușit să acopere creditele externalizate, astfel că soldul s-a redus cu 350 de milioane de lei, la 32,2 miliarde de lei.

Rentabilitatea anualizată a capitalurilor a trecut în teritoriu pozitiv, la 21%, o cifră foarte bună pentru o bancă. Rezultatul va fi însă greu de menținut, pe măsură ce impactul contabil al vânzării creditelor se disipează.

BRD Societe Generale a făcut un profit de 10 ori mai mare decât cel din primele trei trimestre de anul trecut, de 380 de milioane de lei, pe fondul reducerii costurilor cu riscul la jumătate.

La fel ca și BCR, și BRD a avut de rezolvat un portofoliu important de credite neperformante, și a scăzut rata cu 2,6 puncte procentuale față de anul trecut, la 18,5%.

Banca a înregistrat rezultate operaționale mai slabe decât anul trecut, cu un venit în scădere cu aproape 6%, la 1,76 miliarde de lei.

Activele băncii au urcat cu aproape 2,4 miliarde de lei, la 47,5 miliarde, aproape exclusiv datorită creșterii deținerilor de titluri de stat și de plasamente la alte bănci, în timp ce creditele acordate clienților nefinanciari au crescut timid.

Francezii de la Societe Generale vor obține o rentabilitatea anualizată a capitalurilor de 8,6%, dacă BRD păstrează ritmul de profitabilitate și în ultimul trimestru al anului.

Banca Transilvania a făcut un profit net mai mic cu 3% decât în primele trei trimestre din 2014, de 313 milioane de lei. Scăderea ușoară vine din plata contribuțiilor neamortizate pentru garantarea depozitelor și din costurile cu integrarea Volksbank România. Dar ce pierde BT câștigă pe altă parte.

La nivelul grupului, care include activitatea de leasing, dar mai ales cea mai mare parte a activelor Volkbsank România, profitul la nouă luni era de 2,3 miliarde de lei. Diferența dintre rezultatul băncii și cel al grupului vine din profitul contabil imens făcut din achiziția Volksbank România, bancă ce urmează a fi integrată complet în BT din 2016.

Venituri operaționale au crescut cu 1,6%, la 1,4 miliarde de lei, pe fondul unor venituri mai mari din speze și comisioane, care au contrabalansat scăderea veniturilor nete din dobânzi.

Activele băncii au crescut cu 10,6% față de finalul anului trecut, la 39,3 miliarde de lei. La nivelul grupului, ce include și Volksbank, precum și societatea de leasing, nivelul activelor era de 44 de miliarde de lei la 30 septembrie.

Soldul creditelor a crescut cu 19,1%, la 23,8 miliarde de lei, față de sfârșitul lui 2014, jumătate din acest procent fiind reprezentat de creditele foștilor clienți Volksbank. Credite de încă 4 miliarde de lei sunt înregistrate la nivelul grupului. Totodată, BT a scos din bilanțuri credite neperformante de 520 milioane de lei, iar rata neperformantelor a scăzut la 9,5%.

Rentabilitatea anualizată a capitalurilor băncii este de aproape 11%, potrivit calculelor Profit.ro.

viewscnt
Afla mai multe despre
profituri banci
profit brd
profit bcr
profit banca transilvania
rentabilitate banci