Grupul CEC Bank va implementa o platformă CRM de ultimă generație, care urmează să îmbunătească soluționarea nevoilor de zi cu zi ale clienților. Bazată pe tehnologia no-code, platforma este oferită de Creatio, cu sediul central în Boston, lider global în soluții CRM și no-code.
Implementarea presupune dezvoltarea pe o infrastructură cloud a unui ecosistem integrat de 14 module, care permit gestionarea și dezvoltarea relațiilor cu cei peste 2,3 milioane de clienți ai Băncii, atât persoane fizice, cât și companii. Aceste module oferă funcționalități extinse în domenii comerciale cheie, precum managementul activităților de vânzare, operațiuni și marketing.
Platforma oferă, de asemenea, capabilități de management al proceselor de business pentru automatizarea și monitorizarea fluxurilor de lucru, precum și aplicații ale modelelor specifice industriei, bazate pe AI și Machine Learning, cu beneficii privind eficiența și productivitatea Băncii pe termen mediu și lung.
CITEȘTE ȘI FOTO&DOCUMENT Salarii în bănci - Primul contract colectiv semnat la nivel de sector în domeniul bancar din România, cu aplicare generală: Salariu minim, dar și salarii compensatorii “Suntem foarte încrezători că odată cu implementarea platformei CRM Creatio, dezvoltată pe o tehnologie modernă no-code și având la bază practici de top din zona serviciilor financiare, CEC Bank va oferi o îmbunătățire majoră a nivelului de satisfacție privind serviciile oferite pe piața bancară din România“, a declarat Gabriel Pralea, Director al Direcției de Administrare a Rețelei Teritoriale din cadrul CEC Bank.
El spune că banca încearcă să mențină o disponibilitate ridicată a serviciilor, asigurate de un model de distribuție hibrid, în care rețeaua teritorială extinsă joacă un rol foarte important, dată fiind nevoia de a creștere incluziunea financiare, mai ales în mediul rural și urban mic, unde CEC Bank este una din puținele bănci care a păstrat o prezență semnificativă.
“De la susținerea unor decizii financiare majore (precum finanțarea unei investiții pe termen lung) până la deservirea celor mai simple nevoi tranzacționale, funcționalitățile oferite de cele 14 module distincte ale platformei CRM vor permite celor peste 3.500 de utilizatori din Bancă, atât din front-office, cât și din centrala băncii, să fie mai eficienți în colaborarea internă și implicit mai performanți în comunicarea și soluționarea nevoilor de zi cu zi ale clienților noștri“, a adăugat Gabriel Pralea.
“Acest parteneriat va permite CEC Bank să optimizeze eficiența operațională, să simplifice procesele de lucru pentru angajați și să îmbunătățească considerabil experiența clienților. Suntem încrezători că platforma noastră flexibilă și inovatoare va oferi băncii agilitatea necesară pentru a genera valoare pe termen lung, atât pentru afacere, cât și pentru clienții săi", a declarat Jason Olkowski, Chief Customer Officer, Creatio.
Programul de Transformare CEC Bank, include, pe lângă implementarea CRM (Customer Relationship Management), mai multe proiecte:
• FIS Quantum: o platformă modernă pentru gestionarea activităților de trezorerie și a bilanțului, cu noi funcționalități dedicate cliențiilor Băncii;
• ERP (platforma SAP): platforma financiar-contabilă actualizată;
• Un nou Sistem Core Banking, care va înlocui actualul Core Banking cu un sistem modern și robust, capabil să răspundă cerințelor de dezvoltare ale Băncii;
• Un nou Centru de Date amplasat într-o locație modernă, cu caracteristici de Data Center, prin care să fie asigurată reziliență operațională.
Digitalizarea unităților teritoriale
În prima jumătate a anului curent, accesarea produselor și serviciilor bancare pe parcurs 100% digitalizat și-a continuat diversificarea, iar tehnologia cu motoare decizionale automate a fost extinsă către serviciile din unitățile teritoriale ale CEC Bank.
La nivelul unităților teritoriale, 50% din creditele de consum se acordă clienților persoane fizice prin fluxuri digitalizate cu răspuns rapid, în medie de 30 minute până la acordarea creditului în contul clientului. Volumul tranzacțiilor de creditare persoane fizice realizate prin fluxuri digitalizate la nivel de rețea teritorială a crescut de 4,2 ori comparativ cu semestrul 1 al anului 2023.
Față de perioada similară din 2023, în primele șase luni ale anului 2024 s-a triplat numărul de clienți care au accesat pachete de produse și servicii online sau servicii de actualizare date prin fluxurile digitale (prin canale online și rețeaua de unități teritoriale). La nivelul unităților teritoriale, 60% din pachetele accesate de clienți sunt deschise prin fluxurile digitalizate, 100% fără consum de hârtie.
CEC Bank vrea să transforme fiecare sucursală județeană într-un un hub de servicii financiare bazat pe două ingrediente majore: consiliere și digitalizare. Aceasta va permite băncii să ofere nu doar soluții bancare personalizate, ci și o interacțiune fluidă, simplă și rapidă, bazată pe integrarea tehnologiilor și echipamentelor de ultimă generație în procesele de business.
CEC Bank este instituția financiară cu cea mai lungă tradiție din România. Fondată în 1864, are în prezent cea mai extinsă rețea națională, cu peste 1.000 de sucursale și unități teritoriale și cu active de 93,23 miliarde de lei, la sfârșitul semestrului I 2024.
Grupul CEC Bank a luat ființă prin preluarea, la data de 27.07.2023, de către CEC Bank S.A., a pachetului majoritar de acțiuni (99,993%) al Fondului de Garantare a Creditului Rural – I.F.N. S.A. (FGCR), alături de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale.
Creatio este un furnizor global soluții software care accelerează automatizarea fluxurilor de lucru prin intermediul unor platforme flexibile și ușor de utilizat și având la bază practici de top din zona serviciilor financiare. Creatio are sediul central în Boston și o prezență locală în 14 țări și colaborează cu peste 700 de integratori de sisteme globale și integratori locali. Partenerul de implementare al Creatio pentru platforma CRM în CEC Bank este grupul Qualysoft, prin entitățile sale din România și Germania.