Băncile pot relua de azi creditele Prima Casă. Programul se apropie de 60% din totalul creditului ipotecar

Băncile pot relua de azi creditele Prima Casă. Programul se apropie de 60% din totalul creditului ipotecar
scris 1 iun 2016

Ministerul Finanțelor publice a trimis la Fondul de Garantare a Creditelor plafonul de 500 de milioane de de lei, aprobat luna trecută pentru programul Prima Casă. 17 bănci, la care se adaugă o cooperativă de credit, vor putea răspunde solicitărilor de credite venite de la clienți în ultima perioadă.

Cererea mare de credite ipotecare cu garanții de stat a lăsat rapid băncile fără plafoane pentru programul Prima Casă.

Urmărește-ne și pe Google News

Românii au apelat mai mult decât în anii trecuți la aceste credite, în care statul garantează 50% din sold, iar avansul e doar de 5%, în condițiile în care băncile, Banca Națională și Guvernul au susținut că legea dării în plată va duce la dispariția programului. Drept urmare, Finanțele au suplimentat, în 18 mai, cu 500 de milioane de lei plafonul, bani care sunt puși începând de azi către bănci.

“Măsura răspunde solicitărilor potențialilor beneficiari ai programului și ține cont de dinamica semnificativ crescută a volumelor garantate în cadrul programului”, se arată într-un comunicat al Ministerului.

Rezervele valutare au crescut cu 1,2 miliarde de euro în mai, după ce statul s-a împrumutat pe piețele internaționale CITEȘTE ȘI Rezervele valutare au crescut cu 1,2 miliarde de euro în mai, după ce statul s-a împrumutat pe piețele internaționale

Potrivit comunicatului, până în prezent statul a emis garanții pentru aproape 182.000 de credite, cu o valoare de 15,6 miliarde de lei. Sursa citată precizează că acesta este volumul finanțărilor. În realitate însă, volumul creditelor acordate ar trebui să fie dublu, deci în jurul a 31,2 miliarde de lei.

Acest lucru înseamnă că statul a ajuns să garanteze circa 58% din volumul total de credite pentru locuințe, dacă ne raportăm la ultimele date furnizate de BNR, aferente lunii aprilie, unde volumul total e de 53,5 miliarde de lei.

Rolul statului în piața creditului ipotecar crește din ce în ce mai mult. Profit.ro scria, la începutul lunii decembrie că ponderea creditelor Prima Casă în total credit ipotecar e de 55% (54%, dacă ne raportăm la 31 noiembrie 2015), ceea ce plasa deja România pe primul loc în Europa la această categorie.

De atunci românii au mai luat încă aproape 18.000 de locuințe prin Prima Casă, volumul garanțiilor a crescut cu 1,9 miliarde de lei, iar cel al creditelor cu o sumă dublă. Nu avem încă datele BNR pentru luna mai, dar din noiembrie până în aprilie volumul creditelor pentru locuințe acordate de bănci a crescut cu 2,7 miliarde de lei – în condițiile în care sunt incluse și rambursările clienților.

Dacă nici românii și nici băncile nu se înghesiuau până acum să mai ia credite standard, de acum înainte apetitul pentru împrumutul fără garanții de stat s-ar putea să se reducă și mai mult, ca urmare a legii dării în plată. Băncile au majorat avansul la 20-40%, de la circa 15%.

Darea în plată nu se aplică în cazul împrumuturilor Prima Casă.

Finanțatorii din program la acest moment sunt Alpha Bank, Creditcoop, Banca Românească, Banca Transilvania, Bancpost, Leumi, BCR, BRD, CEC, Credit Agricole, Garanti, ING Bank, Intesa Sanpaolo, Marfin, OTP Bank, Piraeus Bank, Raiffeisen Bank, UniCredit Bank.

viewscnt
Afla mai multe despre
prima casa
credite prima casa
plafon prima casa