Bancherii se ajută între ei. Asociația de lobby a băncilor intervine în procesele cu ANPC

Bancherii se ajută între ei. Asociația de lobby a băncilor intervine în procesele cu ANPC
Mihai Baniţă
Mihai Baniţă
scris 23 oct 2015

Asociația Română a Băncilor a decis să se implice activ în apărarea membrilor săi în litigiile pe clauze abuzive. ARB a făcut cerere de intervenție în trei dosare de la Tribunalul București în favoarea Băncii Comerciale Române și a Volksbank România. Procesele vizează eliminarea mai multor clauze privind dobânzile și comisioanele din toate contractele de credit încheiate înainte de 2010.

ARB vrea să se implice direct în litigiile pe clauze abuzive, care riscă să afecteze profitabilitatea sectorului bancar.

Urmărește-ne și pe Google News

Este pentru prima oară când asociația, care reprezintă interesele celor 39 de bănci comerciale din România, face cereri de intervenție în favoarea membrilor săi în procese cu miză comercială.

Băncile pe care ARB vrea să le susțină, BCR și Volksbank România, au fost chemate în judecată de Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor. Miza acestor litigii o reprezintă eliminarea mai multor clauze din contractele de credit încheiate de cele două bănci înainte de 2010.

În cazul BCR, ARB a făcut cerere de intervenție în două procese, suspendate în prezent după ce avocații băncii au sesizat Curtea Constituțională cu privire la articolele 12 și 13 din legea 193/2000 privind clauzele abuzive din contracte, pe care ANPC și-a întemeiat acțiunea. Legea, o implementare completă, dar tardivă a unei directive europene, spune, începând cu octombrie 2013, că o clauză constatată ca abuzivă de instanță este eliminată din toate contractele profesionistului care o utlilizează.

Procesele cu BCR în care ARB vrea să intervină vizează mare parte din tipurile de contracte încheiate de bancă cu persoanele fizice în anii de explozie a creditării în România.

Sunt vizate, în principal, clauzele de dobândă ale băncii. Cea mai mare bancă din România utiliza, înainte de 2010, referințe interne pentru calculul dobânzilor variabile. În contractele pentru împrumuturi în euro, de consum sau pentru achiziția unei locuințe, BCR stipula în contracte o dobândă fixă pe o perioadă de trei luni până la un an. Ulterior, dobânda curentă era calculată în funcție de o marjă fixă, la care se adăuga „dobânda de referință variabilă, care se afișează la sediile BCR”.

Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit irevocabil, într-un proces colectiv cu 200 de clienți, că partea din clauză privind dobânda de referință variabilă este abuzivă și trebuie eliminată din contracte. Decizia este una recentă, iar ÎCCJ nu a publicat încă motivarea.

Pentru contractele în lei, în general credite de consum, BCR calcula dobânda curentă în funcție de „dobânda administrată” și „dobânda revizuibilă semestrial”.

Pentru fiecare dintre cele trei tipuri de referințe interne banca arăta în contract că pot fi modificate fără consimțământul clientului, care le poate refuza doar achitând tot creditul în termen de 10 zile. În contracte nu era explicat, însă, din ce sunt alcătuite aceste referințe ale băncii. În instanță, în procesele pe care BCR le-a avut cu mii de consumatori, avocații băncii au susținut că dobânzile variabile includ variația referințelor din piață, precum Euribor sau Robor, la care se adaugă costuri precum riscul de țară.

Totodată, ANPC mai atacă și clauzele care impun clienților plata unui comision de administrare și a unui comision de urmărire riscuri, precum și a clauzei care spune că BCR poate modifica nivelul comisioanelor în orice moment.

În timpul crizei economice declanșate la finele lui 2008 și până în 2010, BCR a utlizat clauzele de dobândă pentru a crește dobânzile clienților. În același timp, referințele din piață, precum Robor, dar mai ales Euribor, scădeau vertiginos. O parte dintre clienții BCR aveau credite legate de Euribor, iar banca a fost nevoită să le scadă ratele, în concordanță cu scăderea dobânzilor.

În 2010, cu ocazia implementării OUG 50, BCR a crescut marjele fixe din contracte, care anterior erau de 1-2%, și a mutat variația dobânzii în funcție de Euribor/Robor, pentru a nu schimba dobânda curentă. Față de data de acordare a creditului, dobânda clienților era în unele cazuri de două ori mai mare când BCR a făcut această operațiune, și atingea în unele cazuri și 11% pentru credite imobiliare în euro. Doar că debitorii plăteau marje de aproape 10%, în condițiile în care cotația Euribor după care BCR urma să calculeze dobânzile era de 1%, față de 4-5% la momentul acordării împrumuturilor.

În aceste dosare, ARB urmează să fie reprezentată de avocații BCR, de la firma Nestor Nestor Diculescu Kingston Peterson, aceeași apărători din procesul pierdut recent la ÎCCJ.

Volksbank România, bancă ce va dispărea începând cu 1 ianuarie 2016, când va fi înglobată complet în Banca Transilvania, este chemată în judecată de ANPC pentru comisionul de risc.

Volksbank, care a avut acționariat austriac până ce a fost cumpărată de BT la preț redus, conduce detașat la numărul de litigii cu clienții. Este instituția de credit ce a pierdut cele mai multe procese în instanță pentru că a cerut clienților un comision care reprezenta o treime din rată, iar instanțele au spus că acesta nu are justificare contractuală.

Curtea de Justiție a Uniunii Europene a statuat, la începutul anului, că instanțele naționale pot elimina din contracte comisioane precum cel de risc. Modul în care CJUE a formulat decizia arăta la acel moment că Volksbank va avea șanse mici să-și mai apere contractele.

Acționarii Volksbank au pus bani deoparte pentru restituirea comisionului de risc către clienți. Acest lucru ce s-a întâmplat după preluarea de către Banca Transilvania, care a redus soldurile a 15.000 de credite cu 290 de milioane de lei.

Și BCR încearcă să rezolve pe cale amiabilă conflictele cu clienții. Deși nu le dă înapoi din banii încasați până acum, BCR a chemat 50.000 de clienți în sucursale să le reducă ratele la nivelurie pieței. 10.000 de clienți au semnat oferta băncii.

La solicitarea Profit.ro, ARB nu a oferit încă o poziție privind intervenția sa în procesele cu ANPC.

Pe lângă ARB, și asociațiile de consumatori au făcut cereri de intervenție în aceste procese, prin care caută să susțină interesele consumatorilor.

Cererea de intervenție poate fi făcută de un terț într-un proces pentru a sprijini una dintre părțile care se judecă, dar trebuie admisă de judecători.

În afară de cele două bănci menționate, ANPC se mai judecă la Tribunalul București, în 33 de dosare, și cu Credit Europe (banca și instituția financiară nebancară), OTP Bank, Raiffeisen Bank, Bancpost, Banca Românească, Piraeus Bank, Alpha Bank, ING Bank și BCR Banca pentru Locuințe. Cu OTP Bank, ANPC a câștigat deja un proces așteaptă judecarea apelului, după ce Tribunalul a dispus eliminarea clauzei privind variația dobânzii din toate contractele băncii maghiare.

ARB este una dintre cele două asociații profesionale din România care reprezintă interesele băncilor, iar fostul președinte al Asociației, Radu Ghețea, o recomanda deseori drept o organizație de lobby, deși acesta nu este legiferat în România. Asociația, cu sprijinul Băncii Naționale și a Fondului Monetar Internațional, a reușit să determine politicienii să schimbe legi care afectau interesele bancherilor. ARB a căutat sprijin parlamentar și pentru a schimba legea clauzelor abuzive, pentru ca astfel de procese să nu mai fie posibile, însă proiectul a fost trecut în adormire, după ce a trecut de Senat. Totodată, băncile au probleme și cu alte inițiative legislative, precum cel al dării în plată al caselor luate pe credit.

În privința clauzelor abuzive din contracte, BNR estima, în 2013, că băncile ar putea pierde până la 1,1 miliarde de euro, dacă instanța le desființează unele costuri contractuale.

viewscnt
Afla mai multe despre
arb
asociatia romana a bancilor
clauze abuzive
procese clauze abuzive
anpc