Commerzbank, a doua mare bancă din Germania, se va alătura din nou indicelui bursier DAX, pe 27 februarie, a anunțat Deutsche Boerse vineri seara, marcând o revenire după ce acesta fusese eliminată din clubul companiilor de top în 2018, transmite Reuters, preluată de News.ro.
Revenirea în indicele DAX vine după ce Commerzbank a lansat o reorganizare majoră a activităților sale în urmă cu doi ani, care a dus la tăierea a mii de locuri de muncă și la închiderea de sucursale, care au restabilit profitabilitatea.

”Acest lucru arată că suntem pe drumul cel bun cu restructurarea noastră și ne încurajează să continuăm cu aceeași energie”, a declarat Commerzbank pe Twitter, ca răspuns la anunț.
În 2018, Commerzbank, deținută încă parțial de guvernul german după o salvare, a fost exclusă din indicele DAX pentru a face loc unei vedete a sectorului tehnologic, aflată în ascensiune, subliniind ponderea în scădere a principalelor bănci ale națiunii.

Dar acea vedetă a fost Wirecard, o companie de plăți care s-a prăbușit în 2020, după ce a fost dezvăluită o fraudă derulată pe parcursul unor ani de zile, stânjenind guvernul german și pătând reputația națiunii de refugiu pentru investiții sigure.
După dispariția Wirecard, Deutsche Boerse, care întocmește indicele DAX, l-a reînnoit pentru a include 40 de companii, mai degrabă decât cele 30 anterioare, și a înăsprit criteriile de aderare.

De la înființarea sa în 1988, indicele DAX a fost răspunsul Germaniei la Dow Jones Industrial Average din New York și FTSE din Londra, membrii săi formând elita corporativă într-una dintre cele mai mari economii din lume.
Alți membri ai indicelui DAX includ Siemens, Volkswagen și Allianz. Commerzbank va înlocui compania Linde, care renunță la listarea sa în Germania.