Fostul bancher Vadim Benyatov, condamnat în România în dosarul privatizărilor strategice, a pierdut procesul în care cerea despăgubiri de 86 de milioane de dolari de la banca Credit Suisse

Fostul bancher Vadim Benyatov, condamnat în România în dosarul privatizărilor strategice, a pierdut procesul în care cerea despăgubiri de 86 de milioane de dolari de la banca Credit Suisse
scris 18 feb 2023

Vadim Benyatov, fost bancher la Credit Suisse, care a fost condamnat în 2013 la 10 ani de închisoare în România pentru presupus spionaj, nu a reușit să obțină despăgubirile de 86 de milioane de dolari pe care le cerea de la banca elvețiană, demersul său fiind respins vineri de justiția de la Londra, relatează Reuters, preluată de News.ro.

Vadim Benyatov, care s-a ocupat de privatizările în domeniul energiei, a susținut că banca Credit Suisse îi datorează despăgubiri, pentru că a fost condamnat pe nedrept în timp ce el doar își făcea meseria și, de când a fost concediat, în 2015, nu și-a mai putut găsi de lucru din cauza condamnării sale.

Urmărește-ne și pe Google News
Teatrul Bulandra va fi consolidat și restaurat cu finanțare din PNRR CITEȘTE ȘI Teatrul Bulandra va fi consolidat și restaurat cu finanțare din PNRR

Curtea de Apel din Londra a respins însă vineri cererea sa, argumentând că angajatorii nu pot fi răspunzători pentru angajații care au suferit un necaz sau o nedreptate din partea unei terțe părți doar pentru că se întâmpla să își facă meseria în acel moment.

Judecătorii au fost de acord că există o "disparitate fundamentală în ceea ce privește poziția economică" a unui angajator și a unui angajat, dar au spus că acest aspect a fost abordat prin obligațiile de diligență și prin legislația privind protecția muncii. "Aceasta nu justifică transformarea angajatorului, de fapt, în asigurătorul angajatului în ceea ce privește toate prejudiciile suferite ca urmare a muncii sale", au spus judecătorii în hotărârea dată.

Ouăle de ciocolată ale unui celebru producător, la un pas de a declanșa o epidemie globală de salmonella anul trecut CITEȘTE ȘI Ouăle de ciocolată ale unui celebru producător, la un pas de a declanșa o epidemie globală de salmonella anul trecut

Avocații lui Benyatov nu au răspuns la o solicitare de comentarii din partea Reuters, în timp ce Credit Suisse a salutat decizia instanței.

Cazul - notează Reuters - a fost urmărit cu atenție de avocații specializați în dreptul muncii, deoarece a ridicat întrebări cu privire la natura și amploarea riscului la care pot fi expuși angajații.

Câte dosare de daună a deschis PAID în urma cutremurelor din Gorj CITEȘTE ȘI Câte dosare de daună a deschis PAID în urma cutremurelor din Gorj

Benyatov, care câștiga 537.000 de dolari pe an, plus bonusuri, a fost arestat alături de doi colegi, în 2006, în legătură cu o privatizare din România. El a fost încarcerat timp de 56 de zile înainte de a fi judecat și condamnat în 2013 în absență pentru presupus spionaj și apartenență la un grup infracțional organizat.

Credit Suisse, care inițial a fost de acord că acțiunile sale au fost în conformitate cu practicile comerciale acceptate, a susținut și i-a plătit apărarea și apelurile din justiție, inclusiv la Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Sentința sa, pe care nu a executat-o, a fost redusă la patru ani și jumătate în 2015. Însă banca a contestat acuzațiile lui Benyatov privind încălcarea obligațiilor de diligență, neglijență și provocare de prejudicii.

viewscnt
Afla mai multe despre
vadim benyatov spionaj
dosarul privatizărilor strategice
credit suisse