Alro va împrumuta aproape 200 milioane de dolari pentru refinanțarea datoriilor și investiții

Alro va împrumuta aproape 200 milioane de dolari pentru refinanțarea datoriilor și investiții
scris 12 oct 2015

Compania Alro va angaja un credit revolving de până la 137 milioane de dolari, destinat refinanțării unei facilități de același tip în valoare de 120 milioane de dolari, și un împrumut de 60 milioane de dolari pentru investiții.

Împrumutul de 137 milioane de dolari va fi încheiat cu un sindicat de bănci și are ca destinație refinanțarea unei facilități de credit de la BERD ajunsă la scadenăță, dar și acoperirea altor datorii ale companiei. Creditul pentru investiții va fi semnat, pe lângă alții, cu Black Sea Trade and Development Bank.

Urmărește-ne și pe Google News

Ambele împrumuturi vor fi garantate de Vimetco, companie prin care miliardarul rus Vitali Macițki contolează Alro, dar și cu bunuri aparținând producătorului de aluminiu, unul dintre cei mai mari din Europa Centrală și de Est.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.forum

Datoriile pe termen lung ale grupului Alro, ale cărui venituri sunt asigurate în proporție de 95% de Alro SA, au scăzut în primul semestru al acestui an cu 67 milioane de lei, de la 197,1 milioane de lei la finele anului trecut. În același timp, datoriile curente ale grupului au urcat de la 1,13 miliarde de lei la 1,2 miliarde de lei, din care obligațiile Aro SA însumau 1,07 miliarde lei, potrivit datelor prezentate în raportul semestrial al grupului.

În ceea ce privește investițiile, compania Alro a alocat pentru acest an un buget de 59 milioane de dolari pentru creșterea eficienței, a capacității de reciclare și extinderea portofoliului de produse.

Vânzările consilidate ale grupului au fost în primele șase luni de 1,279 miliarde de lei, în creștere cu 25% față de perioada similară a anului trecut (1,024 miliarde de lei), susținute în principal de aprecierea dolarului față de leu. Grupul a încheiat semestrul cu un profit de 84,4 milioane de lei, de la o pierdere de 138,4 milioane de lei la 30 iunie 2014.

Grupul Alro cuprinde companiile Alro - producător de aluminiu, Alum - producător de alumină , Sierra Mineral Holdings - producător de bauxită, Vimetco Extrusion - procesator de produse extrudate, Conef, Global Aluminium Ltd. și Bauxite Marketing Ltd.

viewscnt
Afla mai multe despre
alro
credite
datorii
investitii