Banca Națională a Elveției (SNB) a redus rata dobânzii cu 25 de puncte de bază, la 1%, a treia astfel de reducere în acest an, și a anunțat că ar putea urma și alte decizii asemănătoare, transmite Reuters.
Este cel mai scăzut nivel al dobânzii de la începutul lui 2023, decizia de politică monetară fiind așteptată de majoritatea analiștilor intervievați de Reuters.
Este ultima decizie din mandatul de 12 ani al președintelui SNB, Thomas Jordan, care a reușit să țină sub control inflația în Elveția. În august, rata anuală a inflației a încetinit la 1,1% iar de 15 luni se afla în intervalul țintă al SNB, de 0-2%, scrie Agerpres.
Și francul elvețian s-a apreciat în ultimele săptămâni, ajungând la începutul lui august la cel mai ridicat nivel din ultimii nouă ani, sporind dificultățile cu care se confruntă exportatorii elvețieni.
„Decizia de politică monetară de joi a ținut cont de reducerea presiunilor inflaționiste. Noi reduceri ale dobânzii ar putea deveni necesare în următoarele trimestre pentru a asigura stabilitatea prețurilor pe termen mediu”, se arată în comunicatul SNB. Reducerea dobânzii vine după decizii similare adoptate luna aceasta de Rezerva Federală a SUA (Fed) și de Banca Centrală Europeană (BCE).
SNB va analiza „tendințele dezinflaționiste” solide din următoarele trimestre iar comunicatul instituției „a fost neobișnuit de clar” că vor urma noi reduceri ale dobânzilor, a apreciat Thomas Gitzel, economist șef la VP Bank Group.
SNB se așteaptă în acest an la o rată a inflației de 1,2% și la un avans al economiei de 0,6% în 2025 și de 0,7% în 2026.