Banca centrală a Egiptului limitează retragerile de bani de la bănci, în contextul epidemiei de coronavirus

Banca centrală a Egiptului limitează retragerile de bani de la bănci, în contextul epidemiei de coronavirus
scris 30 mar 2020

Banca centrală a Egiptului a cerut băncilor să limiteze retragerile zilnice de la ATM-uri și din depozite, pentru ține sub control inflația și tendința oamenilor de face stocuri în perioada epidemiei de coronavirus, transmite Reuters.

Limita zilnică pentru persoane fizice va fi de 10.000 de lire egiptene (635 dolari), iar pentru companii de 50.000 de lire, potrivit unui comunicat al băncii centrale. Retragerile de bani din bănci ale companiilor efectuate pentru plata angajaților vor fi exceptate de la această limită, scrie News.ro.

Urmărește-ne și pe Google News
ULTIMA ORĂ Ordonanță militară: Angajații vitali pentru sistemul energetic național intră în izolare la locul de muncă. Refuzul se poate sancționa și penal CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ Ordonanță militară: Angajații vitali pentru sistemul energetic național intră în izolare la locul de muncă. Refuzul se poate sancționa și penal

Astfel, banca centrală a limitat retragerile zilnice de la ATM-uri și din depozite la câte 5.000 de lire.

”Nu este oficial, dar am auzit că măsura are rolul să țină sub control acumularea de stocuri și inflația”, a spus un analist.

”Acest lucru poate reduce constituirea de stocuri și cumpărăturile motivate de panică și poate ajuta la ținerea sub control a prețurilor”, a declarat un alt analist.

Banca centrală a mai cerut oamenilor să evite plățile în numerar și să folosească în schimb transferurile bancare și plățile electronice.

”Toate băncile au anulat comisioanele pentru transferuri și plăți electronice, pentru a-i ajuta pe cetățeni”, a precizat comunicatul.

Egiptul a raportat duminică 33 de cazuri noi de infecții cu coronavirus și patru decese, totalul cazurilor ajungând la 609, respectiv la 40 de decese.

Autoritățile au decis oprirea accesului credincioșilor în moschei timp de două săptămâni, începând din 21 martie, iar duminică au anunțat prelungirea măsurii pe termen nedefinit.

viewscnt
Afla mai multe despre
egipt
atm
retrageri bani