EXCLUSIV Păgubiții Carpatica Asig cer în instanță 600 mil. lei. Rezervele societății acoperă o zecime din sumă

EXCLUSIV Păgubiții Carpatica Asig cer în instanță 600 mil. lei. Rezervele societății acoperă o zecime din sumă
scris 7 apr 2016

Pretențiile solicitate Carpatica Asig Sibiu de păgubiți în aproape 900 de dosare cumulau, la începutul acestui an, circa 600 milioane de lei, din care rezervele constituite de societate acopereau puțin peste 10%, potrivit datelor companiei consultate de Profit.ro.

Pe de altă parte, asigurătorul este reclamant în aproape 350 de dosare și pretențiile solicitate în instanță se apropie de 45 milioane de lei.

Urmărește-ne și pe Google News

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a anunțat, în 25 ianuarie, aplicarea în premieră a măsurilor de rezoluție la Carpatica Asig, societate aflată în redresare financiară din aprilie 2014, pentru a evita intrarea într-o stare de dificultate majoră a asigurătorului.

De asemenea, ASF a dispus desemnarea unui administrator temporar, respectiv Fondul de Garantare a Asiguraților (FGA), care va avea ca atribuții principale supervizarea procesului de inventariere a patrimoniului societății la finele anului 2015, întocmirea situațiilor financiare anuale și auditarea acestora, precum și supervizarea modului de ducere la îndeplinire a măsurilor, în special cele legate de atragerea unui investitor strategic.

Aproape 16.000 de petiții la ASF. Explozie de reclamații pe numele City Insurance și Carpatica Asig CITEȘTE ȘI Aproape 16.000 de petiții la ASF. Explozie de reclamații pe numele City Insurance și Carpatica Asig

Procedura de rezoluție, definită printr-o lege intrată în vigoare la finalul anului trecut, presupune transferul activității unui asigurător cu probleme de la acționarii săi către un administrator numit de ASF.

Cu un capital social de 24,3 milioane de lei, Carpatica Asig și-a început activitatea în 1996, sub denumirea ASA Asigurări Atlassib.

Acțiunile asigurătorului sunt deținute de omul de afaceri Ilie Carabulea, prin Atlassib Sibiu - 93,97% și Transcar Sibiu - 5,96%, și de Corneliu Tănase - 0,07%, potrivit datelor companiei.

În 2015, potrivit ASF, societatea a subscris prime de 583,74 milioane de lei, rezultat care a plasat Carpatica Asig pe locul 6 în ierarhia asigurătorilor non-life.

viewscnt
Afla mai multe despre
carpatica asig
litigii
pretentii
rezerve