Acțiunile Nvidia, vedeta recentă a pieței de capital, scad cu peste 1% pre-market, după un declin de 5,6% în ședința de vineri.
Urmărește-ne și pe Google News
Nvidia se confruntă un un proces legat de încălcarea drepturilor de autor. Trei autori au depus o plângere la un tribunal californian și susțin că operele lor au fost incluse fără permisiune într-un set de date pentru antrenarea platformei NeMo AI a Nvidia. Autorii cer daune pentru toți cei aflați în aceeași situație, potrivit Reuters.
CITEȘTE ȘI Grupul BEI are un nou reprezentant în România
Acțiunea colectivă nu va fi o amenințare majoră pentru modelul de business al Nvidia, care își câștigă banii în principal din furnizarea de hardware pentru antrenarea modelelor de inteligență artificială, mai degrabă decât din modelele AI în sine. Cu toate acestea, este un semn al obstacolelor etice și juridice în calea adoptării AI pe scară largă.
Acțiunile Nvidia au crescut cu 77% în acest an, până la închiderea de vineri. Spre comparație, S&P 500 a crescut cu 7,4%, iar Nasdaq Composite Index a crescut cu 7,2% în aceeași perioadă.
Recent, Nvidia a înlocuit Tesla ca cea mai tranzacționată acțiune de pe Wall Street, sporindu-și importanța după ce a devenit a treia cea mai valoroasă companie americană și demonstrând din ce în ce mai mult cât de importante au devenit pentru investitori pariurile legate de inteligența artificială.