OTP Bank România a înregistrat în 2023 un profit net consolidat de 262 milioane lei

OTP Bank România a înregistrat în 2023 un profit net consolidat de 262 milioane lei
scris 8 mar 2024

OTP Bank România a înregistrat în 2023 un profit net consolidat de 262 milioane RON, de șapte ori mai mare decât cel din 2022.

Profitul operațional înregistrat în 2023 a ajuns la valoarea de 270 milioane RON, în creștere cu 25% față de anul precedent, ca urmare a creșterii cu 13% a veniturilor totale, în timp ce veniturile nete din dobânzi au crescut cu 4% y-o-y, iar comisioanele nete au crescut cu 8%, influențate de comisioane mai mari din operațiunile cu carduri. Cheltuielile operaționale au crescut cu 8% y-o-y, determinate în principal de creșterile salariale și de alte cheltuieli impactate de inflația ridicată, care s-a situat peste două cifre până în august. Raportul costuri/venituri s-a îmbunătățit la 69,4% în 2023 (-2,8 puncte procentuale față de anul trecut). De asemenea, baza de clienți activi a crescut cu 15% y-o-y, ceea ce reflectă încrederea și loialitatea clienților.

Urmărește-ne și pe Google News
VIDEO Circulația pe podul de la Grădiștea, pregătită să fie redeschisă. După aproape 20 de ani, trenurile vor reveni pe linia clasică dintre București și Giurgiu CITEȘTE ȘI VIDEO Circulația pe podul de la Grădiștea, pregătită să fie redeschisă. După aproape 20 de ani, trenurile vor reveni pe linia clasică dintre București și Giurgiu

„Sunt mândru să spun că OTP Bank România nu numai ca a abordat provocările cu reziliență, dar pe parcursul procesului de vânzare și-a respectat angajamentul ferm pentru excelență, asigurând cu succes continuitatea operațiunilor locale. 2023 este un an important pentru noi, în care am obținut un profit record, un rezultat al dedicării și al competenței echipei noastre. Mai mult, am avut o creștere remarcabilă, de 15%, a bazei de clienți activi, ceea ce reflectă încrederea și mulțumirea pe care le avem din partea lor. Aceste rezultate subliniază orientarea noastră permanentă pentru furnizarea de servicii financiare de calitate și consolidarea relațiilor cu clienții.”, a declarat Gyula Fatér, CEO OTP Bank România.

Veniturile nete din dobânzi au crescut cu 4%, la un total de 698 milioane RON, cu o dinamică anuală care a beneficiat de volume stabile de credite și reprețuirea volumelor de credite aflate în stoc,  într-un context cu rate de dobânzi mai mari. Cu toate acestea, indicatorii venituri nete din dobânzi și alte venituri au avut o dinamică influențată de modificarea contabilizării rezultatului tranzacțiilor  swap, deși această reclasificare nu a afectat profitul.

Costul total al riscului a fost de +38 milioane lei, fiind influențat pozitiv de costul de risc de credit din al doilea trimestru al anului rezultat din vânzarea portofoliului de credite neperformante al companiei locale de factoring.

Volumul creditelor performante a scăzut cu 3% y-o-y la finalul anului 2023, în timp ce volumele q-o-q au fost stabile. Acest lucru s-a datorat unei scăderi de 12% în zona creditelor ipotecare, cauzată de creșterea generală a ratelor de dobandă, și unei scăderi de 4% a creditelor de consum, care au fost doar parțial compensate de creșterea cu 3% pentru creditele corporative și de o creștere de 9% a volumelor de leasing. Ca urmare a scăderii ratelor dobânzilor spre sfârșitul anului, vânzările de credite ipotecare s-au triplat q-o-q în trimestrul patru.

Volumul depozitelor a crescut cu 16% în 2023. Cea mai mare contribuție a provenit din depozitele atrase de la persoane fizice, care au crescut cu 17%, în timp ce depozitele atrase de la persoane juridice au crescut cu 13%. Îmbunătățirile și optimizările din anii precedenți au direcționat raportul credite nete/depozite sub 100% până la sfârșitul anului (-19 puncte procentuale față de anul trecut); ca urmare, volumul datoriilor față de instituțiile de credit a scăzut cu 41% comparativ cu anul trecut.

DOCUMENT ASF va permite românilor să investească, prin fondurile de pensii, în obligațiunile altor state CITEȘTE ȘI DOCUMENT ASF va permite românilor să investească, prin fondurile de pensii, în obligațiunile altor state

Ȋn conformitate cu standardele locale de raportare, activele băncii au atins 19,8 miliarde RON, un nivel stabil față de anul precedent.  

Rata de adecvare a capitalului băncii a atins nivelul de 23.88% (+138 bps de la an la an),  influențată de creșterea fondurilor proprii.

În 2023, OTP Group a înregistrat un profit consolidat ajustat de  1,009 miliarde HUF (13,044 milioane RON) în timp ce profitul consolidat a fost de  991 miliarde HUF (12,810 milioane RON).

Subsidiarele care au contribuit cel mai mult la acest volum sunt OTP Core din Ungaria (303 miliarde HUF/ 3,918 milioane RON), DSK Bank din Bulgaria (202 miliarde HUF/ 2,612 milioane RON), Slovenia (129 miliarde HUF/ 1,665 milioane RON), Rusia (96 miliarde HUF/ 1,237 milioane RON), Serbia (68 miliarde HUF/ 880 milioane RON), Croația (54 miliarde HUF/  698 milioane RON), Ucraina (45 miliarde HUF/ 584 milioane RON), Muntenegru (22 miliarde HUF/  282 milioane RON), Albania (15 miliarde HUF/ 194 milioane RON), subsidiara din Moldova (15 miliarde HUF/  190 milioane RON) și subsidiara din Uzbekistan (-22 miliarde HUF / -283 milioane RON).

viewscnt
Afla mai multe despre
otp bank românia
profit