Profit Health Forum - Christian Rodseth (Janssen): Prețul mic nu înseamnă calitate. Trebuie să plătim pentru rezultate în sănătate, nu doar pentru produs, pentru că e vorba de salvat vieți,

Profit Health Forum - Christian Rodseth (Janssen): Prețul mic nu înseamnă calitate. Trebuie să plătim pentru rezultate în sănătate, nu doar pentru produs, pentru că e vorba de salvat vieți,
scris 1 apr 2019

Dacă în sistemul de sănătate cea mai mare importanță este acordată prețului, se pierde din vedere importanța acestui sistem, al cărui scop final este salvarea de vieți, avertizează directorul operațional Janssen România, Christian Rodseth. Acesta a îndemnat, în cadrul Profit Health Forum, autoritățile și actorii sistemului de sănătate din România să investească în tratamente inovative, astfel încât banii cheltuiți de la buget să deconteze rezultate, nu doar achiziții la cel mai mic preț. 

„Este important să avem o abordare sustenabilă pe termen lung și să avansăm în progresul realizat cu privire la accesul pacienților români la medicamente inovatoare. Când vorbim despre acces, vorbim despre colaborare. Trebuie să înțelegem care este valoarea inovației prin evaluarea rezultatelor terapeutice pe care pacienții le obțin. Iar acest lucru este posibil prin colectarea sistematică a datelor, raportare și colaborare între toți cei implicați – companii, pacienți, autorități. Este necesar să acționăm raportat la valoarea și beneficiile pe care o terapie le oferă pacienților, mai degrabă decât din perspectiva financiară pe care inovația o implică” a declarat Christian Rodseth, Managing Director al Janssen Compania Farmaceutică a Johnson & Johnson în România.

Urmărește-ne și pe Google News

Reprezentantul Janssen a pledat pentru cheltuirea eficientă a a resurselor publice, și așa limitate.

Rodseth participă astăzi la Profit Health Forum, conferință care își propune să analizeze problemele actuale ale sistemului medical și să identifice soluții pentru rezolvarea acestora. Conferința, deschisă de ministrul Sănătății, Sorina Pintea, este transmisă în direct de Profit TV, și este organizată cu sprijinul Team Innovation Media și al partenerilor ADRFR, Affidea și Janssen Romania.

”Trebuie să vedem exact unde sunt problemele și să le soluționăm, e vorba de cheltuirea eficientă a resurselor. Trebuie să plătim pentru rezultate, nu doar pentru produs, sistemul de sănătate trebuie să demsonstreze că este eficient. Sunte într-una din econimiile cu cea mai rapidă creștere din Europea și trebuie să luăm din aceste resurse și să le investim în sănătate, altfel vom rămâne în urmă. Dacă ne concetrăm doar pe preț, pierdem din vedere importanța acestor servicii. Dacă investești în inovație, reduci costurile, de fapt reduci timpul petrecut de pacient în spital și costurile de tratament”, a declarat Christian Rodseth.

Laszlo Atilla, Senat, la Profit Health Forum: Nu ar strica un pic de concurență în sistemul sanitar. Nu putem menține aceleași salarii și pentru cel care lucrează de dimineața și pentru cel care la ora patru trage obloanele CITEȘTE ȘI Laszlo Atilla, Senat, la Profit Health Forum: Nu ar strica un pic de concurență în sistemul sanitar. Nu putem menține aceleași salarii și pentru cel care lucrează de dimineața și pentru cel care la ora patru trage obloanele

Declarația directorului Janssen a venit în contextul în care secretarul de stat din Ministerul Sănătății, Cristian Grasu, a reiterat faptul că în România există anumite probleme specifice legate de o politica de prețuri promovată de autorități, și anume aceea a prețului cel mai mic din Europa, ca urmare a celui mai mic buget pentru sănătate, respectiv cel mai redus nivel al cheltuielilor pe cap de locuitor pentru sănătate.

O astfel de situație conduce la retragerea ofertelor producătorilor de medicamente și furnizorilor de servicii pe piață, a arătat secretarul de stat.

 

viewscnt
Afla mai multe despre
sanatate
pret
calitate
rezultate
inovativ
janssen
rodseth
director
health
forum