INSP anunță că, în săptămâna 22 - 28 iulie, s-au înregistrat 3.446 de cazuri noi de COVID-19 , ceea ce reprezintă o creștere de 71% față de săptămâna precedentă.
”Au fost înregistrate 3.446 cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 (COVID-19), în creștere cu 71 % față de săptămâna precedentă”, transmite INSP.
1.082 dintre cazurile noi din ultima săptămână sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 90 de zile după prima infectare/o altă reinfectare, scrie News.ro.
S-au raportat 9 decese cauzate COVID-19: 8 decese noi, un deces produs în urmă cu mai mult de o săptămână, toate persoanele prezentând comorbidități.
”Au fost efectuate 900 teste RT-PCR și 8.920 teste rapide antigenice, cu 32,9% mai multe decât în săptămâna anterioară. Rata pozitivității a fost de 27%, în creștere cu 6%”, conform INSP.
Până în prezent, pe teritoriul României: au fost înregistrate 3.539.775 cazuri de infectare cu SARS-CoV-2. 68.982 persoane diagnosticate cu infecție cu SARS-CoV-2 au decedat.
Au fost prelucrate 14.021.070 teste RT-PCR și 14.872.346 teste rapide antigenice.