Leventer Medical Group a închiriat de la Immofinanz, pentru o perioadă de 25 de ani, o suprafață de 6.500 de metri pătrați în myhive Victoria Park din București pentru un spital.
Viitorul spital va atrage o investiție a Leventer Medical Group de aproximativ 10 milioane de euro și va fi inaugurat în 2024.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
Leventer Hospital va avea o capacitate de 5 săli de operație și 60 de paturi.
Bazele Leventer Medical Group au fost puse în 2012, prin înființarea Dr. Leventer Centre, pornind de la cei 20 de ani de experiență a Dr. Mihaela Leventer și 10 ani de existență a firmei Dermastyle
Acesta este al doilea proiect major de adaptare a unei clădiri de birouri pentru a găzdui un spital privat la standarde internaționale, după ce Immofinanz a semnat, tot pe 25 de ani, un contract de închiriere cu Provita Group care dezvoltă un spital multidisciplinar în clădirea IRIDE | eighteen.