Compania din domeniul farmaceutic AstraZeneca a ajuns la un acord pentru preluarea unei participații de 55% la Acerta Pharma, o companiei americană de talie mică din domeniul biotehnologiei, care dezvoltă un nou compus pentru tratarea cancerului. Tranzacția urmează să fie perfectată în schimbul sumei de 4 miliarde de dolari, scrie Reuters.
Acerta nu are, momentan, niciun medicament pe piață, dar compania a dezvoltat un compus împotriva cancerului, cu efecte promițătoare în testele de specialitate, care ar putea aduce, potrivit estimărilor, încasări de peste 5 miliarde de dolari anual. Compusul, numit acalabrutinib, este testat și pentru tratarea unei boli autoimune, artrită reumatoidă.
AstraZeneca va plăti inițial 2,5 miliarde de dolari, urmând ca restul sumei să fie acordată fie în momentul aprobării noului compus de către autoritățile de reglementare, fie la sfârșitul anului 2018 - în situația în care tratamentul nu va primi autorizațiile necesare până atunci.
Acționarii Acerta vor avea opțiunea de a vinde și restul de 45% din acțiuni către AstraZeneca, pentru circa 3 miliarde de dolari, după ce comercializarea acalabrutinib va fi aprobată atât în Statele Unite, cât și în Europa.
AstraZeneca a respins, în primăvara anului trecut, o ofertă finală de preluare, în valoare de 120 de miliarde de dolari, din partea Pfizer, după șase luni de negocieri. Directorul AstraZeneca, Pascal Soriot, a declarat la acel moment că intenționează să achiziționeze companii de talie redusă și medie, cu scopul de a se extinde în piață, în special pe segmentul tratamentelor împotriva cancerului, o piață de zeci de miliarde de dolari.
Anul trecut, vânzările de medicamente pentru tratarea cancerului au însumat 79,2 miliarde de dolari la nivel global, devansând toate celelalte categorii de produse farmaceutice.
În România, AstraZeneca ocupă locul opt în topul companiilor din domeniul farmaceutic, cu vânzări de 475,5 milioane lei în perioada octombrie 2014-septembrie 2015, care i-au asigurat o cotă de piață de 3,9%.