Prețul energiei electrice de pe piața spot a atins marți, 15 august, un minim istoric, cu un preț mediu pe piața pentru ziua următoare (PZU) de 16,73 euro/MWh, după ce în urmă cu numai 10 zile, în România se tranzacționa cea mai scumpă electricitate din Europa, la un preț mediu zilnic record, de aproximativ 100 de euro/MWh. Marți, pe piața din românia, operată de OPCOM, se înregistrau cele mai reduse prețuri la electricitate din întreaga Europă.
Marți, pentru intervalul orar 9-11, un MWh de energie electrică se tranzacționa pe PZU la un preț de numai 2,18 euro, în timp ce pe piețele cu care România este interconectată, în Ungaria MWh costa peste 40 de euro, iar în Slovacia și Cehia, peste 30 de euro.
Explicația principală constă nu în anunțurile autorităților (guvern, Autoritatea Națională pentru Reglementare în Domeniul Energiei -ANRE sau Consiliul Concurenței) privind verificarea modului de tranzacționare de pe OPCOM, ci în majorarea producției de energie regenerabilă, în special eoliană.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
Evoluția prețului electricității de marți pe piețele cu care România este interconectată
În urmă cu 10 zile, canicula și vântul extrem de redus făceau ca producția de energie regenerabilă (eoliană, fotovoltaică și biomasă) să fie de doar 185 MW, iar cea de energie hidro de 844 MW.
În ultimele trei zile numai parcurile eoliene au produs în medie 2000 MW. Luni seară, de exemplu, la ora 18, producția de energie eoliană era de 2438 MW, cea de energie fotovoltaică de 127 MW, cea de biomasă de 43 MW, iar cea hidro de 1000 MW. Și asta la un consum de aproximativ 6500 MW (în urmă cu zece zile acesta era de peste 7000 de MW).
Evoluția prețului electricității pe principalele burse ale Europei. OPCOM - de la cea mai scumpă la cea mai ieftină piață europeană
Producția volatilă de energie regenerabilă, care în anumite intervale orare poate fi de 185 MW (2,6% din total consum), iar în alte intervale orare de peste 2600 MW (40% din total consum) este principala explicație a volatilității prețurilor. Cu atât mai mult cu cât, pentru a-și alimenta clienții în perioadele în care natura nu-i ajută (nu bate vântul sau este înnorat), producătorii de energie regenerabilă trebui să cumpere energie de pe piața pentru ziua următoare (PZU), majorând cererea pe intervale orare cu producție deficitară (cea regenerabilă).
Evoluția producției și consumului de electricitate din ultimele 3 zile
Probabil că la reducerea prețului la 16,73 euro/MWh a contat și minivacanța acordată de guvern bugetarilor. Așa se explică faptul că un MWh tranzacționat pentru timpul zilei de marți (de obicei mult mai scump) a costat în medie 12,89 euro, în timp ce prețul mediu pentru electricitatea offpeak (de noapte) a fost de 20,49 euro.
Miercuri, prețul pe PZU revenise la niveluri mai normale, de 44,68 euro/MWh, cu 2 euro sub prețul din Ungaria, și cu 2 respectiv 9 euro peste prețurile din Slovacia și Cehia.
Într-un document recent, operatorul de sistem și transport Transelectrica atrăgea atenția că “funcționarea centralelor electrice eoliene și fotovoltaice prezintă variații foarte mari de putere (atât la creștere, cât și la scădere), atât din punct de vedere al amplitudinii, cât și al vitezei de variație (uneori de peste 1.000 MWh), atât în timpul vârfului, cât și al golului de sarcină. Suprapunerea defavorabilă (creșterea de consum suprapusă cu scăderea producției sursei regenerabile și viceversa) a efectelor acestor variații peste caracterul natural al consumului, respectiv producției (vârf sau gol de sarcină) conduce la creșterea necesarului de rezervă de sistem și la creșterea semnificativă a costurilor cu echilibrarea sistemului".