Ministrul Energiei, Virgil Popescu, afirmă că ”este evident nevoie de o regândire a reglementărilor pe piețele de tranzacționare a energiei”, fiind necesară o relație cât mai directă între producători, furnizori și consumatori. MInistrul anunță că are soluție, dar că implementarea ei nu depinde de ministerul pe care-l conduce.
”Este evident nevoie de o regândire a reglementărilor pe piețele de tranzacționare a energiei. Trebuie să existe o relație cât mai directă între producătorii, furnizorii și consumatorii români de energie. Am identificat în acest moment la nivelul Ministerului soluția prin care se pot rezolva aceste probleme”, a anunțat Virgil Popescu.
Ministrul explică faptul că, la ora actuală, OPCOM, în baza licenței pe care a primit-o de la ANRE, poate să facă atâtea piețe câte își dorește și consideră necesare, ANRE aprobă la rândul ei regulamentul de funcționare a piețelor respective, iar OPCOM stabilește procedurile operaționale.
”Începând de anul acesta OPCOM nu mai are monopol pe piața de vânzare de energie electrică, iar dacă nu se va adapta vor veni alții care vor face acest lucru. Sper ca actorii instituționali care vor putea implementa această soluție pe care o voi propune să o ducă la îndeplinire, pentru că ea nu depinde de Ministerul Energiei”, a mai transmis ministrul.
Acesta consideră că ”avem nevoie de impunerea unor noi reguli de tranzacționare, astfel încât principalii beneficiari să fie românii, pe de o parte, IMM-urile și marii consumatori români, pe de altă parte”, scrie News.ro.
”De asemenea, producătorii trebuie să-și modifice strategiile de vânzare, în așa fel încât să fie formatori de piață. Această soluție care are în vedere reglementarea piețelor de tranzacționare a energiei va merge, în paralel, cu investițiile pe care le vom începe anul acesta în sistemul energetic din România. La sfârșitul lunii martie vom da drumul la call-uri de proiecte pentru a fi accesate sute de milioane de euro din PNRR pentru noi capacități de producție a energiei”, a mai transmis Virgil Popescu.