Vânzările de motorină ale MOL în România au crescut cu 13,5% în primul trimestru

Vânzările de motorină ale MOL în România au crescut cu 13,5% în primul trimestru
scris 5 mai 2017

Cantitățile de benzină vândute de grupul ungar MOL în România au fost stabile în primul trimestru, în timp ce volumele de motorină au crescut cu 13,5% comparativ cu perioada similară a anului trecut, acestea fiind singurele mențiuni ale grupului despre afacerile din România, în raportul publicat vineri.

MOL a ajuns al treilea jucător pe piața distribuției de carburanți în România, după OMV Petrom, companie controlată de grupul austriac OMV, și Rompetrol, afacere controlată de compania kazahă de stat KazMunayGas, scrie News.ro.

Urmărește-ne și pe Google News

La finalul anului trecut, MOL România a anunțat că pregătește pentru 2017 investiții de 10-15 milioane euro în dezvoltarea rețelei de benzinării și a estimat că are o cotă de piață la volumul de vânzări în retail de circa 19%.

E.ON și Google lansează o platformă prin care proprietarii pot determina capacitatea solară a locuinței CITEȘTE ȘI E.ON și Google lansează o platformă prin care proprietarii pot determina capacitatea solară a locuinței

În 2016, cantitățile de motorină vândute de MOL în România au crescut cu 13,5% comparativ cu 2015, la 477.000 tone, iar vânzările de benzină s-au majorat cu 10% în volum, la 166.000 tone.

MOL are o rețea de aproximativ 2.000 de benzinării în mai multe țări  din Europa Centrală și de Est, din care peste 200 în România.

Detalii privind perspectivele pieței energetice, schimbările legislative pregătite în domeniu și impactul acestora asupra jucătorilor din domeniul energetic  dar mai ales asupra consumatorului vor fi anunțate, pe lângă multe alte teme, la Profit Energy.forum, pe 15 mai, la Hotel Intercontinental, un eveniment în care sunt invitați reprezentanții autorităților și asociațiilor de reglementare din domeniul energiei, șefi de companii care activează în sectorul energetic, avocați și consultanți, pentru a dezbate provocările actuale și viitorul sectoarelor energetice. Pentru detalii și înregistrări, AICI.

viewscnt
Afla mai multe despre
mol
motorina