Unitatea 1 a CNE Cernavodă a fost resincronizată la Sistemul Energetic Național (SEN) în seara zilei de 15 octombrie 2024, conform unui raport al Nuclearelectrica transmis Bursei de Valori București.
Potrivit sursei citate, Unitatea 1 a CNE Cernavodă a fost oprită în mod controlat în seara zilei de 10 octombrie 2024 în vederea realizării unor lucrări de întreținere a unor echipamente pentru asigurarea funcționării optime în perioada anotimpului rece, lucrări ce puteau fi realizate doar cu reactorul în stare oprită, scrie Agerpres.
"Oprirea controlată și lucrările de întreținere nu au avut impact asupra securității nucleare, personalului și populației, acestea realizându-se în conformitate cu procedurile aplicabile în astfel de situații", se mai precizează în comunicat.
CITEȘTE ȘI Raluca Țintoiu, subiectul celei mai dure amenzi aplicate pe fondul scandalului politic privind naționalizarea pensiilor private, a fost recrutată de Eazy AsigurăriUnitatea 1 a centralei nucleare Cernavodă, cu o putere instalată de 700 MW, a fost pusă în funcțiune în 1996 și a livrat, până în prezent, 133 milioane MWh, reprezentând 9% din consumul național, pe o perioadă de 26 de ani. Unitatea 1 a împiedicat eliberarea în atmosferă a 130 de milioane de tone de CO2.
Nuclearelectrica este compania națională de energie electrică, termică și combustibil nuclear din România, care funcționează sub autoritatea Ministerului Energiei, statul român deținând 82,49% din acțiuni, iar ceilalți acționari 17,50%, după listarea la bursă a companiei în 2013.