Institutul Național de Cercetare Dezvoltare pentru Tehnologii Izotopice și Moleculare INCDTIM Cluj-Napoca vrea să-și construiască cu fonduri UE un parc cu capacități de producție de energie regenerabilă, atât solară, cât și eoliană, unități de stocare de energie și stații de încărcare rapidă a automobilelor electrice, lansând în acest scop un anunț de consultare a pieței pentru a evalua costurile proiectului, etapă premergătoare întocmirii documentației procedurii de achiziție publică.
INCDTIM Cluj-Napoca se află în coordonarea Autorității Naționale pentru Cercetare Științifică și Inovare, subordonată Ministerului Educației Naționale. În perioada comunistă, Institutul, care inițial a fost secție a Institutului de Fizică Atomică de la Măgurele, s-a aflat în subordinea Comitetului de Stat pentru Energie Nucleară.
Potrivit unui document al Institutului, acesta a obținut finanțare europeană pentru proiectul menționat prin Programul Operațional Competitivitate (POC).
CITEȘTE ȘI Rusia amenință că va bloca serviciul de mesagerie criptată Telegram, în cadrul luptei antiterorismAstfel, INCDTIM are în vedere construirea unui parc energetic cu putere instalată de cel puțin 1 MW, din care panouri fotovoltaice de minin 990 KW, plus 2 turbine eoliene cu ax vertical.
La acestea se vor adăuga o celulă de stocare cu putere nominală maximă de 10 KW și capacitate de încărcare de 10 KWh, stații de încărcare rapidă a automobilelor electrice, sistem de comutare de la funcționarea în regim de branșare la sistemul energetic național la cea în afara rețelei (off-grid), sistem software de monitorizare și contorizare a energiei electrice, invertoare trifazate, sistem tracking cu 2 axe și post de transformare de la medie la joasă tensiune.
Proiectul ar urma să fie implementat pe un teren cu suprafață de 2,72 hectare situat în nordul municipiului Cluj-Napoca, în zona Lomb.
"Achiziția va cuprinde procurarea echipamentelor și materialelor, proiectarea amplasării și interconectării echipamentelor, proiectarea și execuția drumurilor și aleilor, proiectarea și execuția împrejurimilor. Prin prezenta consultare se dorește obținerea de oferte tehnico-economice în vederea întocmirii documentației de atribuire a contractului achiziției", se precizează în documentul INCDTIM.
CITEȘTE ȘI ANAF a implementat poprirea electronicăInstitutul a întocmit deja planul topografic al locației și a lansat o licitație pentru realizarea studiului geotehnic în vederea stabilirii structurii terenului.
Totul face parte din proiectul "Cluster Inovativ pentru Tehnologii Avansate Pilot in Energii Alternative", pentru care Institutul din Cluj a obținut toamna trecută o finanțare nerambursabilă de 6,85 milioane lei, din care 5,82 milioane lei fonduri UE și restul de la bugetul de stat. Valoarea totală estimată a proiectului depășește 13 milioane lei.
La proiect participă ca partener și Primăria Cluj, prin firma Cluj Innovation Park SA, unde este acționar unic, care contribuie cu terenul pe care se vor construi facilitățile energetice, evaluat la 1,57 milioane lei, precum și cu numerar în sumă de circa 4,8 milioane lei.
CITEȘTE ȘI FOTO Peugeot lansează propriul pick-up după o pauză de 12 aniPotrivit documentelor oficiale ale Primăriei, pentru municipalitatea clujeană, beneficiile investiției vor consta într-o cotă de 40% din drepturile de proprietate intelectuală aferente brevetelor invențiilor ce vor rezulta din activitatea de cercetare a clusterului, în asigurarea iluminatului public în zona și în incintele Centrului Regional de Excelență în Industrii Creative și Centrului de sprijinire a afacerilor TEAM, în alimentarea cu energie a celor două instituții, plus în instalarea a două stații de încărcare a autoturismelor și autobuzelor electrice.
"După terminarea investiției, primii beneficiari vor fi membrii clusterului care desfășoară activități de cercetare. Proiectele se vor desfășura utilizând echipamentele din parcul științific – generatoare fotovoltaice, eoliene, unități de stocare – pentru cercetări ce vizează eficientizarea utilizării energiei produse și elaborarea de software pentru managementul acestor sisteme integrate, care funcționează separat de rețea (off-grid) și consumă la locul producerii", se menționează într-un document al Primăriei Cluj.
Institutul Național de Cercetare Dezvoltare pentru Tehnologii Izotopice și Moleculare INCDTIM Cluj-Napoca a finalizat în 2015 un proiect științific similar, tot cu fonduri UE, respectiv construirea și punerea în funcțiune a Centrului de Cercetare și Tehnologii Avansate pentru Energii Alternative – Cetatea.