ULTIMA ORĂ FOTO Cererea de capacitate de transport de gaze prin BRUA, care va lega România de Ungaria - sub semnul întrebării. UPDATE Precizările Transgaz

ULTIMA ORĂ FOTO Cererea de capacitate de transport de gaze prin BRUA, care va lega România de Ungaria - sub semnul întrebării. UPDATE Precizările Transgaz

Lucrări Transgaz la BRUA, ianuarie 2019. Sursă foto: Ministerul Economiei

scris 29 ian 2019

UPDATE Transgaz transmite, într-un comunicat, că în cadrul Procedurii de Sezon Deschis Angajant RO-HU s-a oferit capacitatea de transport de 4,4 mld mc, rezultatul pozitiv al alocării de capacitate fiind determinant în construirea și asigurarea unei capacități de transport suplimentare celei asigurate de construirea proiectului BRUA faza I (1,75 mld mc/an). Este vorba despre faza 2 a proiectului BRUA, care își propune să majoreze capacitatea de transport de gaze pe direcția Ungaria la 4,4 miliarde mc pe an. Potrivit planificării Transgaz, ale cărei termene depind însă de rezultatul alocării de capacitate, lucrările la BRUA 2 ar trebui să înceapă anul acesta.

"Menționăm faptul că fondurile europene și contractele de împrumut sunt încheiate pentru finanțarea proiectului BRUA faza I, care asigură o capacitate de transport în punctul de interconectare RO-HU de 1,75 mld mc/an, capacitate pentru care Transgaz s-a angajat să o asigure față de Uniunea Europeană", se spune în comunicat.

Urmărește-ne și pe Google News

Potrivit sursei citate, în conformitate cu prevederile Manualului Procedurii de Sezon Deschis Angajant RO-HU, în cazul în care unul sau mai mulți ofertanți desemnați câștigători după prima perioadă de depunere a ofertelor își exercită dreptul de retragere până la 14.12.2018, în perioada 07 21.01.2019 operatorii de transport vor efectua un nou test economic cu luarea in considerare a contractelor ofertanților care nu și-au exercitat dreptul de retragere.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.forum

"Subliniem faptul că în perioada 7-21.01.2019 au fost efectuate calcule privind testul economic III și nu a fost derulată o rundă suplimentară de rezervare de capacitate, în cadrul manualului procedurii de Sezon Deschis angajant fiind prevăzută posibilitatea depunerii de cereri de capacitate suplimentară în perioada 05.02.2019 – 25.02.2019, în cazul înregistrării unui test economic negativ. Având în vedere faptul că rezultatul testului economic III este negativ, în conformitate cu prevederile Manualului Procedurii de Sezon Deschis Angajant RO-HU, operatorii de transport și de sistem vor da posibilitatea ofertanților să depună cereri de rezervare de capacitate suplimentară în perioada 05.02.2019 – 25.02.2019. În această etapă vor putea transmite cereri de rezervare de capacitate ofertanții care au transmis cereri valide în prima perioadă de depunere a ofertelor, cu excepția celor care și-au exercitat dreptul de retragere până la data de 14.12.2018", mai afirmă Transgaz.

Știrea inițială:

O bună parte a contractelor de rezervare de capacitate de transport de gaze pe viitoarea conductă BRUA, ce va întări interconectarea dintre România și Ungaria, contracte semnate la finalul lui 2017, au fost reziliate de către firmele ofertante până la data limită de 14 decembrie 2018, iar următoarea rundă de rezervare, derulată în perioada 7-21 ianuarie 2019, s-a finalizat cu un volum de capacitate de transport rezervată situat sub minimul necesar pentru ca investițiile în noua conductă să fie rentabile din punct de vedere economic, au anunțat operatorii de transport de gaze din România și Ungaria, Transgaz și FGSZ.

Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată pe Profit Insider

Scopul operațiunii de rezervare de capacitate de transport, denumită în jargon gazier "procedură de sezon deschis angajant România-Ungaria", este stabilirea viabilității economice a proiectului BRUA faza 1 (este vorba de fapt despre faza 2 a BRUA - n.r.), prin care ar urma să fie transportate către Occident și gazele din Marea Neagră. Astfel, cei doi operatori de transport vor să vadă dacă există suficient de multă cerere de transport de gaze prin BRUA, la tarifele reglementate prestabilite, pentru ca investițiile în viitorul gazoduct să fie rentabile pentru ambii.

La prima rundă de rezervare, finalizată aproape de sfârșitul anului 2017, rezultatele au fost mai mult decât pozitive pentru ambii operatori de transport, capacitatea de transport oferită fiind suprasubscrisă. Astfel, pentru Transgaz, valoarea veniturilor estimate pentru perioada 2022-2037 din contractele de rezervare de capacitate semnate atunci a depășit 3,9 miliarde lei, în condițiile în care minimul necesar pentru asigurarea rentabilității investiției în BRUA era de circa 1,48 miliarde lei.

Lucrări Transgaz la BRUA, ianuarie 2019. Sursă foto: Ministerul Economiei

Lucrări Transgaz la BRUA, ianuarie 2019. Sursă foto: Ministerul Economiei

Închiderea parțială a serviciilor federale SUA a costat economia 11 miliarde de dolari CITEȘTE ȘI Închiderea parțială a serviciilor federale SUA a costat economia 11 miliarde de dolari

Anul trecut, în piață au circulat informații cu privire la faptul că contractele de rezervare de capacitate pe BRUA de la finalul anului 2017 ar fi fost semnate de 3 companii din Ungaria, printre care divizia de furnizare și trading a MET Group și operatorul de înmagazinare MFGT. Informațiile nu au putut fi confirmate oficial întrucât regulile procedurii de sezon deschis prevăd că numele ofertanților sunt confidențiale.

Potrivit regulilor procedurii, ofertanții aveau dreptul de a denunța contractele de rezervare încheiate atunci, fără a fi obligați să-și motiveze deciziile, până pe 14 decembrie 2018. O bună parte dintre aceste contracte au și fost reziliate până la acea dată. De exemplu, pe direcția România-Ungaria, adică în privința potențialelor exporturi de gaze românești către țara vecină, contractele de rezervare rămas în vigoare după 14 decembrie 2018 mai acopereau doar 40% din capacitatea rezervată la finalul lui 2017, nivel insuficient pentru viabilitatea economică a conductei BRUA.

În consecință, a fost organizată, conform calendarului procedurii de sezon deschis, o nouă rundă de rezervare, în perioada 7-21 ianuarie 2019, care s-a încheiat însă cu rezultate foarte slabe.

Lucrări Transgaz la BRUA, ianuarie 2019. Sursă foto: Ministerul Economiei

Lucrări Transgaz la BRUA, ianuarie 2019. Sursă foto: Ministerul Economiei

Dăncilă trimite corpul de control la Tarom, după ce anul trecut compania a înstrăinat două aeronave Airbus CITEȘTE ȘI Dăncilă trimite corpul de control la Tarom, după ce anul trecut compania a înstrăinat două aeronave Airbus

"Pentru Transgaz, testul economic a fost negativ. PVUC necesar (valoarea minimă necesară a veniturilor viitoare estimate de pe urma implementării BRUA – n.r.) a fost de 1.486.567.710 lei, în timp ce PVUC efectiv aferent capacității incrementale, calculat ca rezultat al alocării de capacitate după exercitarea drepturilor de retragere este de 900.916.186 lei. Valoarea Angajamentelor Utilizatorilor calculată din rezultatul alocării de capacitate este 1.299.497.005 lei. Menționăm că testul economic pe partea română va fi pozitiv dacă PVUC aferent capacității incrementale, generat din rezervările de capacitate din cea de-a III-a perioadă de depunere a ofertelor, va fi de 585.651.524 lei", se arată în anunțul comun Transgaz-FGSZ.

Și pentru partea maghiară, testul economic a fost de asemenea negativ.

Calendarul procedurii de sezon deschis prevede că ultima etapă de rezervare de capacitate va fi în perioada 5-25 februarie 2019, iar testul economic în baza ofertelor care vor fi depuse se va desfășura în intervalul 25 februarie – 4 martie. Dacă și de această dată rezervările vor fi insuficiente, iar testul va fi declarat negativ, cei doi operatori de transport vor anunța încheierea procedurii de sezon deschis și încetarea tuturor contractelor rămase în vigoare în acel moment.

Întrebarea esențială care se pune este: în cazul în care procedura se va încheia fără succes, ce se va întâmpla cu investițiile Transgaz în BRUA, proiect la care lucrările operatorului român se află în plină desfășurare și pentru care, pe lângă angajarea resurselor financiare proprii, operatorul român a contractat atât credite bancare, cât și fonduri europene? Transgaz nu a transmis niciun răspuns la solicitarea Profit.ro în acest sens până în momentul publicării acestui articol. 

Lucrări Transgaz la BRUA, ianuarie 2019. Sursă foto: Ministerul Economiei

Lucrări Transgaz la BRUA, ianuarie 2019. Sursă foto: Ministerul Economiei

Reacție rapidă: Consiliul Concurenței a început o analiză a nivelului ROBOR, după declarațiile lui Darius Vâlcov CITEȘTE ȘI Reacție rapidă: Consiliul Concurenței a început o analiză a nivelului ROBOR, după declarațiile lui Darius Vâlcov

Transgaz a început lucrările la BRUA în aprilie anul trecut, iar acestea se află în grafic, ritmul de lucru fiind mulțumitor, potrivit informațiilor furnizate periodic de operator și de acționarul său majoritar, Ministerul Economiei.

În plus, realizarea secțiunii românești a BRUA constituie unul dintre angajamentele asumate anul trecut de Transgaz față de Comisia Europeană pentru a scăpa de o investigație a Comisiei declanșată în vara anului 2017, după inspecții efectuate în 2016, compania fiind bănuită de încălcarea normelor UE în materie de concurență prin restricționarea exporturilor de gaze naturale din România. Angajamentul principal poate fi îndeplinit de către Transgaz în condițiile în care va finaliza cu succes ambele faze ale proiectului de construire a BRUA, în urma cărora capacitatea de export către Ungaria va fi majorată la 4,4 miliarde metri cubi de gaze pe an. Faza I a BRUA va avea ca rezultat capacități de export de 1,75 miliarde metri cubi pe an către Ungaria și 1,5 miliarde metri cubi spre Bulgaria.

Valoarea totală estimată a investițiilor necesare pentru faza I a BRUA este de 478,6 milioane euro, 40% din cheltuielile eligibile estimate fiind acoperite de Uniunea Europeană, printr-un grant în valoare 179,3 milioane de euro. Faza I a BRUA presupune  construcția conductei de transport gaze naturale Podișor-Recaș, în lungime de 479 km, cu diametru de 32” (Dn 800) și presiunea de proiectare de 63 bar, precum și a trei stații de comprimare a gazelor, la Podișor, Jupa și Bibești.

Faza II a BRUA, la care lucrările ar trebui să demareze anul acesta, presupune construcția unei conducte de transport gaze naturale Recaș–Horia în lungime de aproximativ 50 km, amplificarea stațiilor de comprimare gaze naturale (SC Podișor, SC Bibești și SC Jupa) construite în faza I, prin montarea unui agregat de comprimare suplimentar în fiecare stație, precum și amplificarea stației de măsurare gaze naturale SMG Horia.

viewscnt
Afla mai multe despre
transgaz
brua
fgsz
romania
ungaria
export gaze naturale
gaze naturale marea neagra
ministerul economiei
comisia europeana
rezervare capacitate transport gaze brua