Transelectrica își salvează sucursala de mentenanță SMART SA cu 24 milioane lei și pentru a se salva pe sine de o amendă de cel puțin 134 milioane lei. Aventura din Tanzania

Transelectrica își salvează sucursala de mentenanță SMART SA cu 24 milioane lei și pentru a se salva pe sine de o amendă de cel puțin 134 milioane lei. Aventura din Tanzania

Richard Kasesela, politicianul și omul de afaceri tanzanian cu care s-a asociat filiala de mentenanță SMART SA a Transelectrica

scris 11 apr 2019

Transelectrica, operatorul sistemului energetic național controlat de stat prin Ministerul Economiei, va majora capitalul social al sucursalei sale de mentenanță SMART SA cu 24 milioane lei pentru a o salva de la intrarea în insolvență, scenariu în care sucursala nu ar mai fi capabilă să execute nici măcar lucrări de mentenanță minoră a rețelei românești de transport al energie, iar acest lucru ar putea atrage după sine amendarea Transelectrica cu minimum 5% din cifra de afaceri, adică cu cel puțin 134 milioane lei.

La finalul lunii trecute, acționarii SMART SA, Transelectrica (70% din capital) și Ministerul Economiei (30%) au aprobat un program de restructurare a companiei, care are ca fundament infuzia de capital de 24 milioane lei din partea Transelectrica, pe care AGA operatorului sistemului energetic național urmează să o aprobe luna viitoare.

Urmărește-ne și pe Google News

Potrivit unui document al Transelectrica, programul scoate în evidență, pe de-o parte, situația financiară precară în care a ajuns filiala, împreună cu motivele principale care au condus la starea actuală de incapacitate de plată a obligațiilor financiare către salariați, ING Bank și furnizori (de utilități, servicii etc), dar și consecințele imediate, cu impact asupra riscului de neonorare a clauzelor contractuale din contractele de mentenanță și cele de investiții în rețeaua electrică de transport (RET), încheiate cu Transelectrica.

Patru milioane de copii dezvoltă astm în fiecare an ca rezultat al poluării aerului de la mașini și camioane CITEȘTE ȘI Patru milioane de copii dezvoltă astm în fiecare an ca rezultat al poluării aerului de la mașini și camioane

"Pe cale de consecință, acest risc operațional pentru Transelectrica (lipsa prestației serviciilor de mentenanță minoră a RET) este un fapt generator de risc financiar semnificativ, conform Legii nr. 123/2012 art. 93 paragraf 47, care stabilește că reprezintă contravenție ”nerespectarea de către operatorul de transport și de sistem al energiei electrice și de către operatorii rețelelor de distribuție a energiei electrice a programelor de mentenanță și investiții, la termenele și în condițiile stabilite prin reglementările ANRE”. În această situație, contravenția se sancționează cu „amendă cuprinsă între 5% si 10% din cifra de afaceri anuală”. Raportat la cifra de afaceri realizată de Transelectrica în anul 2018, de 2.675.324.156 lei, aplicând prevederile legale pentru pragul inferior al amenzii (5%), amenda este estimată la aproximativ 134 milioane lei. Cheltuiala cu amenda nu este deductibilă fiscal. Valoarea amenzii depășește valoarea injecției de capital solicitată de SMART SA pentru asigurarea continuității activității", se menționează în documentul citat.

Filiala se află în continuu pe pierdere din anul 2015 încoace, în septembrie 2018 pierderea totală reportată ridicându-se la 23,55 milioane lei.

Sursa citată explică faptul că, având în vedere că, până în acest moment, nu a fost adoptată de către toate organele statutare măsura infuziei de capital la SMART, nivelul veniturilor SMART din contractul de mentenanță ce urmează a fi încasate pentru 2019 este fundamentat pe ipoteza trendului ultimelor luni.

Sursă: Transelectrica

Sursă: Transelectrica

Bulgaria și România rămân statele din Uniunea Europeană cu cele mai scăzute costuri cu mâna de lucru CITEȘTE ȘI Bulgaria și România rămân statele din Uniunea Europeană cu cele mai scăzute costuri cu mâna de lucru

"La o medie lunară de aproximativ 4,25 milioane de lei, reprezentând valoarea medie lunară a activităților de mentenanță pe care SMART este capabil să le presteze în prezent, în regim de constrângeri financiare și fără acces la surse noi de capital, rezultă că volumul de activitate de mentenanță pe care SMART l-ar putea desfășura în absența oricărei infuzii de capital este estimat la valoarea de aproximativ 51 de milioane de lei. Diferența dintre valoarea de 67 de milioane de lei asumată de către conducerea SMART prin Programul de restructurare și valoarea de 51 de milioane de lei analizată de Transelectrica este justificată tocmai de incapacitatea SMART, în absența unei infuzii de capital, de a atinge nivelul necesar de activități de mentenanță datorită lipsei capitalului de lucru și a resurselor financiare necesare acoperirii deficitului de flux de numerar lunar. Un exercițiu financiar complet cu realizări de 67 de milioane de lei din mentenanță nu poate fi decât ulterior momentului aprobării de către toate organele statutare a infuziei de capital, la acest moment infuzia fiind doar o posibilitate și nu o certitudine", se afirmă în document.

Transelectrica a luat în calcul și a analizat și scenarii alternative, respectiv intrarea în insolvență a SMART SA, fuziunea prin absorbție cu filiala de mentennanță sau internalizarea activităților acesteia, însă a ajuns la concluzia că infuzia de capital este cea mai potrivită soluție, cu cele mai mici dezavantaje și riscuri pentru operatorul de transport și sistem energetic.

"Transelectrica nu va încasa sub formă de dividende în următorii 5 ani decât maxim 4,3 milioane de lei și, prin urmare, sumele utilizate pentru majorarea capitalului social al SMART SA nu vor fi recuperate din profitul SMART SA în acest interval, chiar dacă Programul de restructurare economico-financiară a activității SMART SA (în forma aprobată de către acționarii acesteia) este implementat cu succes. Dacă aplicarea acestui scenariu va avea ca urmare intrarea în insolvență a SMART SA anterior aprobării de către AGA a majorării de capital, durata întregului proces va fi în mod inevitabil mult întârziată de aplicarea formalităților specifice procedurii de insolvență, cu riscul blocării activității SMART SA", sunt riscurile și dezavantajele enumerate în document.

Transelectrica își salvează sucursala de mentenanță SMART SA cu 24 milioane lei și pentru a se salva pe sine de o amendă de cel puțin 134 milioane lei. Aventura din Tanzania
Transelectrica își salvează sucursala de mentenanță SMART SA cu 24 milioane lei și pentru a se salva pe sine de o amendă de cel puțin 134 milioane lei. Aventura din Tanzania
Sursă: Programul de restructurare a SMART SA

Sursă: Programul de restructurare a SMART SA

ULTIMA ORĂ Cofondatorul WikiLeaks, Julian Assange, a fost arestat la Londra CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ Cofondatorul WikiLeaks, Julian Assange, a fost arestat la Londra

Transelectrica indică, drept una din principalele cauze ale situației financiare dezastruoase a SMART SA, managementul defectuos, inclusiv "aventurile exotice" ale acestuia. "Managementul societății a fost ceea ce cu blândețe putem descrie ca «aventuros», creând pierderi de peste 500.000 euro prin "afacerea Tanzania" – deschiderea sucursalei SMART Tanzania", se subliniază în documentul Transelectrica.

În urmă cu 3 ani, Transelectrica acuza SMART SA că a înființat și finanțat cu jumătate de milion de euro, în condiții abuzive și netransparente, o companie în Tanzania, Smart Tanzania Company Limited, în parteneriat cu un politician și om de afaceri tanzanian, Richard Kasesela, care ulterior a ajuns guvernator al regiunii Iringa din Tanzania.

"AGA Smart SA a aprobat, în luna iulie 2015, la solicitarea conducerii executive a Smart SA, înființarea unei societăți mixte în Tanzania, limitând în același timp la strictul necesar resursele alocate, argumentat de faptul că, în această primă etapă, implicarea Smart SA în Tanzania a fost concepută de acționari ca o identificare a eventualelor oportunități de business și de realizare a unui plan de afaceri fezabil", se arăta într-un comunicat al Transelectrica.

Potrivit sursei citate, Smart SA controla 95% din acțiunile societății mixte, restul de 5% fiind în posesia lui Richard Atufigwege Kasesela, politician și om de afaceri tanzanian, ulterior guvernator al regiunii Iringa din Tanzania. Kasesela a mai condus Comitetul Consultativ pentru Minerit din cadrul Ministerului Energiei și Resurselor Naturale din Tanzania. A fost CEO al subsidiarelor tanzaniene ale mai multor corporații africane, președinte de patronate tanzaniene, inclusiv al unor coaliții de business implicate în proiecte umanitare cu finanțare americană și internațională, precum și șef al Federației de Baschet din Tanzania.

Donald Trump susține că UE este prea „dură” cu Marea Britanie și numește blocul european „un partener comercial brutal” CITEȘTE ȘI Donald Trump susține că UE este prea „dură” cu Marea Britanie și numește blocul european „un partener comercial brutal”

În comunicat se mai afirma că, începând cu data de 11 februarie 2016, AGA Smart SA a desemnat un nou Consiliu de Administrație, ai cărui membri au aflat, de la angajații Smart SA, mai multe informații despre compania mixtă din Tanzania. Astfel, în octombrie 2015, CA al Smart SA a aprobat acordarea unei susțineri financiare, pentru capital de lucru, de 500.000 euro către Smart Tanzania. Ulterior, în noiembrie, s-a încheiat un contract de împrumut, sub semnătura directorului general Constantin Iacov, prin care Smart SA se obliga să împrumute Smart Tanzania cu 500.000 euro pe 12 luni. În decembrie s-a încheiat un protocol de colaborare între cele două companii, prin care Smart SA se obliga să finanțeze prin împrumut societatea din Tanzania.

Mai mult, potrivit Transelectrica, pe 4 februarie 2016 s-a încheiat un contract de mandat pe 5 ani între Smart Tanzania și Constantin Iacov, prin care acesta a fost mandatat să îndeplinească calitatea de director general al Smart Tanzania Company, primind în schimb o remunerație lunară de 12.000 dolari, din care 36.000 dolari trebuiau plătiți în avans până pe 19 februarie 2016, deși contractul intra în vigoare abia pe 19 aprilie 2016. Transelectrica SA preciza că nu deține informații cu privire la plata efectivă a acestor bani.

Constantin Iacov și-a dat demisia din funcția de director general al Smart SA pe 25 ianuarie 2016. Iacov este mai cunoscut publicului ca om de afaceri și ca fost președinte al clubului de fotbal FC Național.

Comunicatul Transelectrica mai menționa "negocierea unui contract între Smart (nu reieșea despre care societate era vorba, Smart SA ori Smart Tanzania Company) și o firmă din Egipt (Elsewedy Electric Tradding & Distribution) care se intenționa să fie semnat în zilele următoare, obiectul acestuia fiind prestarea de către cele două firme a unor lucrări/servicii de instalare, transport și testare echipamente, în cadrul unor proiecte energetice ale unor beneficiari din Tanzania, contract în care se precizează că Smart va plăti penalități de 5 milioane dolari pentru neîndeplinirea obligațiilor asumate".

viewscnt
Afla mai multe despre
transelectrica
smart sa; tanzania
smart tanzania
insolventa smart sa
majorare de capital transelectrica smart sa; mentenanta sistemului energetic national