Statul pregătește scumpirea transportului țițeiului către rafinării. Conpet vrea mai mult decât triplarea tarifelor plătite de Petromidia

Statul pregătește scumpirea transportului țițeiului către rafinării. Conpet vrea mai mult decât triplarea tarifelor plătite de Petromidia
scris 22 mai 2018

Compania de stat Conpet Ploiești, operatorul concesionar al sistemului național de conducte de transport al țițeiului și produselor petroliere, a solicitat  Agenției Naționale pentru Resurse Minerale (ANRM) majorarea tarifelor de transport al țițeiului către rafinării, cea mai mare creștere fiind cerută pentru petrolul din import adus de Rompetrol înspre procesare la rafinăria Petromidia.

Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider

Principalele argumente ale Conpet sunt scăderea cantităților de țiței predate spre transport de către companiile petroliere, dar și majorarea costurilor Conpet, atât a celor de personal, cât și a celor cu utilitățile și cu serviciile executate de terți. Cea mai mare reducere a cantității transportate a fost consemnată la Petromidia, de peste 55%, de la 180.000 la doar 80.000 tone pe an.

Urmărește-ne și pe Google News

Pentru subsistemul de conducte care asigură transportul țițeiului produs în țară, respectiv pentru petrolul extras de OMV Petrom și procesat la rafinăria Petrobrazi, Conpet a cerut majorarea cu 6,56% a tarifului de transport. În urma analizei solicitării Conpet, ANRM are în vedere acordarea unei majorări de 5,83%, de la 79,75 la 84,40 lei/tonă.

Companiile germane sunt îngrijorate că președintele Donald Trump se gândește tot mai mult doar la interesul SUA CITEȘTE ȘI Companiile germane sunt îngrijorate că președintele Donald Trump se gândește tot mai mult doar la interesul SUA

Ultima majorare a tarifului de transport al țițeiului OMV Petrom la rafinăria Petrobrazi practicat de Conpet a avut loc în februarie 2016 și a fost de 1,4%, Profit.ro relatând pe larg dezbaterile publice pe această temă la care au participat cele două companii și ANRM

Pentru rafinăria Petrotel Ploiești a grupului rus Lukoil, Conpet a cerut și i-a fost aprobat de către ANRM menținerea tarifelor actuale exprimate în lei/tonă, dar, totodată, majorarea tranșelor cantitative la care sunt aplicate aceste tarife. Astfel, dacă în prezent tarifele sunt de 38 lei/tonă pentru cantități de sub 100.000 tone și de 16 lei/tonă pentru cele mai mari de 100.000 tone, cererea Conpet aprobată de ANRM prevede aplicarea unui tarif de 38 lei/tonă pentru cantități de sub 120.000 tone și de 16 lei/tonă pentru cele mai mari de 120.000 tone.

Cea mai grea lovitură ar urma să încaseze rafinăria Petromidia a Rompetrol, care beneficiază însă și de cele mai mici tarife în momentul de față. Aceasta are de plătit în prezent tarife de doar 8 lei/tonă pentru cantități de sub 100.000 tone și de 7,33 lei/tonă pentru cele mai mari de 100.000 tone.

Franța analizează dacă UE poate acorda compensații companiilor europene care ar fi sancționate de SUA din cauza afacerilor cu Iranul CITEȘTE ȘI Franța analizează dacă UE poate acorda compensații companiilor europene care ar fi sancționate de SUA din cauza afacerilor cu Iranul

ANRM are în vedere, la solicitarea Conpet, creșterea atât a tarifelor, cât și a tranșelor cantitative la care se aplică acestea. În consecință, Petromidia ar putea avea de plătit tarife de 27 lei/tonă pentru cantități de sub 120.000 tone și de 24,74 lei/tonă pentru cele mai mari de 120.000 tone.

Decizia finală nu a fost încă luată, ANRM elaborând deocamdată un proiect de ordin de modificare a tarifelor de transport.

Profitul net al Conpet s-a redus cu peste 41% (circa 8 milioane lei) în primul trimestru al anului, comparativ cu perioada similară din 2017, la 11,46 milioane lei, în principal ca urmare a majorării cu 28% (aproape 7 milioane lei) a cheltuielilor de personal, în condiții de stagnare a veniturilor în jurul valorii de 100 milioane lei.

Statul pregătește scumpirea transportului țițeiului către rafinării. Conpet vrea mai mult decât triplarea tarifelor plătite de Petromidia
Statul pregătește scumpirea transportului țițeiului către rafinării. Conpet vrea mai mult decât triplarea tarifelor plătite de Petromidia
viewscnt
Afla mai multe despre
anrm
conpet
omv petrom
petrotel lukoil
rompetrol
petromidia
petrobrazi
rafinarii
tarif transport titei