Statele UE au achitat 45 miliarde euro din totalul de 63 miliarde euro încasate de Rusia pe energia exportată de la începutul invaziei Ucrainei. Germania și Italia conduc detașat, depășind China

Statele UE au achitat 45 miliarde euro din totalul de 63 miliarde euro încasate de Rusia pe energia exportată de la începutul invaziei Ucrainei. Germania și Italia conduc detașat, depășind China
scris 29 apr 2022

Rusia a exportat, de la începutul invaziei Ucrainei, combustibili fosili în valoare de 63 de miliarde de euro pe cale maritimă sau prin conducte, 71% dintre aceștia ajungând în Uniunea Europeană, reiese dintr-o analiză a Financial Times, pe baza unor date furnizate de Centrul de Cercetare pentru Energie și Aer Curat.

De ce este important: România nu figurează pe lista FT, valoarea importurilor sale de produse energetice rusești situându-se sub valoarea celor ale ultimului stat care apare listat, India, cu aproximativ 0,5 miliarde euro.

Urmărește-ne și pe Google News

Mai este importantÎn această perioadă, România a importat din Rusia țiței și produse petroliere, în special motorină, dar și gaze. Importul de gaze rusești a ajuns însă aproape nul începând luna aprilie. În ceea ce privește produsele petroliere, situația este contrară. Potrivit unei analize Bloomberg, volumul de țiței încărcat în portul rusesc Novorosisk s-a dublat în săptămâna 15-22 aprilie, atingând maximul săptămânal al acestui an, 40% din acesta find transportat către terminalele din România și Bulgaria din Marea Neagră. Și veniturile obținute de guvernul rus din exportul de țiței prin Marea Neagră s-au majorat cu 25%.

Companiile din statele membre UE au importat 71% din exporturile rusești de combustibili fosili de la începutul invaziei, ceea ce ar însemna că acestea au contribuit la veniturile bugetare ale Rusiei cu aproximativ 45 miliarde euro.

VIDEO PROFIT NEWS TV Bogdan Maioreanu, analist eToro: Deprecierea acțiunilor la companiile din zona tehnologică poate reprezenta o oportunitate pentru investitori CITEȘTE ȘI VIDEO PROFIT NEWS TV Bogdan Maioreanu, analist eToro: Deprecierea acțiunilor la companiile din zona tehnologică poate reprezenta o oportunitate pentru investitori

Germania este lider, cu peste 9 miliarde de euro plătiți Rusiei pentru produsele energetice importate, urmată de Italia, cu aproape 7 miliarde euro. China, speranța Rusiei pentru plasarea materiilor prime în eventualitatea unei stopări a livrărilor către UE, se situează de-abia pe poziția a treia, cu o valoare a importurilor de produse energetice rusești de 6,5 miliarde euro.

Olanda a achitat la rândul său aproape 6 miliarde euro Kremlinului, iar Turcia și Franța, aproape 4 miliarde euro, de la începutul invaziei Ucrainei.

Belgia, Spania, Coreea de Sud, Polonia și Slovacia au avut note de plată de aproximativ 2 miliarde de euro fiecare.

Surprinzător, cele 2 state europene acuzate de relații strânse cu Kremlinul, Ungaria și Austria, au importat din Rusia combustibili fosili în valoare de doar 1,5 miliarde de euro fiecare, importurile efectuate de acestea fiind aproape exclusiv de gaze naturale.

Aproximativ un sfert din gazele, țițeiul, produsele petroliere și cărbunele rusești exportate în această perioadă a ajuns în doar 6 porturi din UE, printre care cele mai importante sunt Rotterdam și Maasvlakte din Olanda și Trieste din Italia.

Cu toate acestea, livrările zilnice de petrol către UE au scăzut cu 20% în primele trei săptămâni ale lunii aprilie, comparativ cu perioada 23 ianuarie-24 februarie, în timp ce cele de cărbune au scăzut cu 40%. Dar livrările de gaze naturale lichefiate către UE au crescut cu 20% și au crescut cu 80% către țări din afara UE, arată analiza FT.

PROFIT NEWS TV Claudiu Cazacu, Consulting Strategist XTB România: Este posibil să avem fluctuații considerabile pe piața criptomonedelor în perioada următoare CITEȘTE ȘI PROFIT NEWS TV Claudiu Cazacu, Consulting Strategist XTB România: Este posibil să avem fluctuații considerabile pe piața criptomonedelor în perioada următoare

Potrivit analistului principal al Centrului de Cercetare pentru Energie și Aer Curat Lauri Myllyvirta, deși UE „vorbea despre reducerea dependenței de gazul rusesc”, planurile întocmite sunt pe termen lung, deoarece factorii de decizie „nu gândesc în zile și săptămâni”. Acest lucru a permis companiilor să continue să cumpere produse energice din Rusia și să-și îndeplinească condițiile contractuale existente pe termen scurt, mai ales că prețurile în ascensiune ale mărfurilor au condus la creștere a valorii acestora.

viewscnt
Afla mai multe despre
ue
importuri
gaze
țiței
produse petroliere
cărbune
rusia
combustibili fosili