Simtel semnează un parteneriat cu Monsson pentru dezvoltarea de proiecte fotovoltaice și de stocare a energiei în România

Simtel semnează un parteneriat cu Monsson pentru dezvoltarea de proiecte fotovoltaice și de stocare a energiei în România
scris 26 sep 2024

Simtel, grup de inginerie și tehnologie listat pe Piața Principală a Bursei de Valori București și lider național în domeniul energiei regenerabile și Monsson, cel mai mare dezvoltator de proiecte de energie regenerabilă din România și Europa de Sud-Est, anunță semnarea unui parteneriat strategic ce vizează dezvoltarea, construirea și vânzarea de proiecte fotovoltaice și/sau mixte cu o capacitate totală instalată de aproximativ 150 MWp.

Parteneriatul urmărește și dezvoltarea de soluții de stocare a energiei electrice cu o capacitate de până la 120 MWh. Pentru realizarea acestor proiecte, cele două companii intenționează să utilizeze resurse financiare proprii, finanțare bancară, dar și alte surse de finanțare, precum obligațiuni verzi și fonduri europene.

DOCUMENT Fosta ANRM vrea să-i taxeze pe petroliști cu până la 0,5% din valoarea lucrărilor anuale de exploatare a zăcămintelor comerciale, mai puțin decât o lasă legea CITEȘTE ȘI DOCUMENT Fosta ANRM vrea să-i taxeze pe petroliști cu până la 0,5% din valoarea lucrărilor anuale de exploatare a zăcămintelor comerciale, mai puțin decât o lasă legea
Urmărește-ne și pe Google News

Simtel și Monsson vor dezvolta proiecte de energie regenerabilă folosind un model integrat, care acoperă întregul ciclu de viață al proiectelor – de la planificare și dezvoltare, până la construcție, vânzare și, în cazuri excepționale, operarea pe termen lung. Această abordare integrată le permite celor două companii să asigure eficiență, fiabilitate și inovație în cadrul fiecărui proiect în parte.

Simtel este un grup de tehnologie, inginerie și inovare, cu origini românești, prezență internațională și o viziune globală. Grupul oferă companiilor și organizațiilor soluții complete și ecosisteme integrate, de la consultanță, autorizare, proiectare, inginerie și construcție, până la mentenanță, operare, măsurare, control și furnizare de energie. Expertiza 360° a grupului acoperă domeniul centralelor fotovoltaice, al telecomunicațiilor, al sistemelor de stocare a energie, dar și dezvoltarea de platforme software și automatizarea proceselor robotice, în vederea optimizării tuturor resurselor și creșterea eficienței. Simtel Team este listată pe Piața Principală a Bursei de Valori București sub simbolul bursier SMTL.    

Prezentă de peste 20 de ani în piața de energie regenerabilă din România, Monsson a devenit furnizorul principal de energie electrică regenerabilă printr-un portofoliu de peste 5GW de proiecte eoliene și fotovoltaice. În ultimii 2 ani Monsson și-a completat activitatea cu dezvoltarea de soluții de stocare a energiei electrice și oferă investitorilor soluții la cheie pentru producerea de energiei electrică din surse regenerabile în bandă prin proiecte mixte în care se regăsesc și soluții de stocare răcite cu apă și componente europene. Compania furni-zează servicii la cheie pentru construcția și operarea acestor sisteme.

viewscnt
Afla mai multe despre
simtel
monsson