O firmă din grupul Monsson al omului de afaceri suedez rezident în Monaco Emanuel Muntmark, unul dintre cei mai mari investitori în capacități energetice regenerabile din România, dar cu afaceri în întreaga lume, supranumit "regele eolienelor", pregătește un proiect masiv de stocare de energie în Dobrogea.
Proiectul de construire în România a celui mai mare parc fotovoltaic din Europa, pe teritoriile comunelor arădene Pilu și Grăniceri, estimat la 800 milioane euro, a fost blocat de procese în instanță, intentate de o asociație neguvernamentală de protecție a mediului, care susține că specii de păsări ar fi afectate de construcții.
Simtel, grup de inginerie și tehnologie listat pe Piața Principală a Bursei de Valori București și lider național în domeniul energiei regenerabile și Monsson, cel mai mare dezvoltator de proiecte de energie regenerabilă din România și Europa de Sud-Est, anunță semnarea unui parteneriat strategic ce vizează dezvoltarea, construirea și vânzarea de proiecte fotovoltaice și/sau mixte cu o capacitate totală instalată de aproximativ 150 MWp
Noua companie tocmai a primit licență de activitate din partea Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE).
Grupul de distribuție, furnizare și producție de energie Electrica SA, unde cel mai mare acționar este statul român prin Ministerul Energiei, cu peste 48% din acțiuni, a finalizat achiziția unei noi companii, care are ca obiect principal de activitate productia de energie din surse fotovoltaice, de la Emanuel Muntmark și Cătălin Mrejeru.
Proiectul, constând într-o centrală solară de 1.057,5 MW și o instalație de stocare de circa 500 MW, a primit autorizație de construire vara trecută. Investiția totală a fost estimată public la aproximativ 1 miliard de euro.
Faptul că a fost solicitată autorizația de înființare înseamnă că proiectul este destul de avansat, inclusiv în ceea ce privește componenta de finanțare.
Grupul Monsson al omului de afaceri suedez rezident în Monaco Emanuel Muntmark, unul dintre cei mai mari dezvoltatori de capacități regenerabile din România, dar cu afaceri în întreaga lume, supranumit "regele eolienelor", a cumpărat compania agricolă proprietară a terenului pe care se ridică viitorul cel mai mare parc fotovoltaic din Europa.
RenewAcad, Academia de Consiliere și Pregătire Profesională pentru Surse Regenerabile de Energie pusă pe picioare de Wind Power Energy din grupul Monsson, și OMV Petrom, cea mai mare companie integrată de energie din Europa de Sud-Est, înființează un centru de pregătire la Târgu Jiu, în județul Gorj, cu scopul de a susține reconversia profesională a tehnicienilor din minerit de la compania de stat Complexul Energetic Oltenia, cel mai mare producător de electricitate pe bază de cărbune din România.
Proiectul celui mai mare parc fotovoltaic din Europa, o investiție de 800 de milioane de euro, a primit autorizația de construcție, iar începerea lucrărilor este prezentată acum ca estimată pentru toamna acestui an. La începutul anului, termenul avansat de începere era vara acestui an.
Grupul de distribuție, furnizare și producție de energie listat la Bursă Electrica SA, unde cel mai mare acționar este statul român prin Ministerul Energiei, cu peste 48% din acțiuni, a finalizat achiziția companiei Sunwind Energy SRL, care are ca obiect principal de activitate productia de energie din surse fotovoltaice, de la Emanuel Muntmark și Cătălin Mrejeru.
Furnizorul și traderul de energie electrică și gaze naturale Monsson Trading, parte a grupului omonim controlat de familia omului de afaceri suedez rezident în Monaco Emanuel Muntmark, unul dintre cei mai mari dezvoltatori de proiecte de energie regenerabilă din România, cu afaceri în întreaga lume, supranumit "regele eolienelor", a cumpărat recent imobilul-monument istoric Casa cu Lei din Constanța de la o altă firmă privată.
Monsson Group al omului de afaceri suedez rezident în Monaco Emanuel Muntmark, unul dintre cei mai mari dezvoltatori de proiecte de energie regenerabilă din România, dar cu afaceri în întreaga lume, supranumit "regele eolienelor", a încheiat un contract cu compania italiană PLC Group care prevede răscumpărarea integrală a diviziei de operare, mentenanță, service și inginerie pentru parcuri eoliene Monsson Operation, vândută italienilor în 2018.
Construirea celui mai mare parc fotovoltaic din Europa, o investiție de 800 de milioane de euro, va începe în această vară, în zona Pilu - Grăniceri, iar proiectul va fi însoțit de o a doua investiție, de aproximativ 200 de milioane de euro, într-o unitate de stocare a energiei, tot cea mai mare de pe continent.
Parcul fotovoltaic va fi de departe cel mai mare din România, fiind gândit să aibă o putere instalată de peste 1.000 MW.
Enel Green Power România (EGPR), subsidiara locală a diviziei de producție de energie regenerabilă a gigantului italian Enel, se pregătește să înceapă lucrările de construcție la prima etapă a unui proiect constând din două parcuri fotovoltaice cu putere instalată însumată de peste 680 MW, ce urmează a fi amplasate în extravilanul comunelor Chișineu Criș și Macea din județul Arad.
O firmă controlată de omul de afaceri suedez rezident în Monaco Emanuel Muntmark, deținătorul Monsson Group, unul dintre cei mai mari dezvoltatori de proiecte de energie regenerabilă din România, dar cu afaceri în întreaga lume, supranumit "regele eolienelor", a obținut recent aviz de racordare de la Transelectrica pentru proiectul de construire a unui parc fotovoltaic gigant în județul Arad.
Electrica SA a semnat un contract de 4,26 milioane euro cu grupul Monsson, de vânzare-cumpărare de părți sociale într-o companie de proiect care dezvoltă un parc fotovoltaic cu o capacitate instalată de 77,5 MW de energie regenerabilă. Monsson Group este controlat de omul de afaceri suedez rezident în Monaco Emanuel Muntmark, unul dintre cei mai mari dezvoltatori de proiecte de energie regenerabilă din România, dar cu afaceri în întreaga lume, supranumit "regele eolienelor".
Grupul de distribuție, furnizare și producție de energie listat la Bursă Electrica SA, unde cel mai mare acționar este statul român prin Ministerul Energiei, cu peste 48% din acțiuni, a anunțat că a semnat achiziția a trei proiecte de unități de producție de energie regenerabilă de la Monsson Group, controlat de omul de afaceri suedez rezident în Monaco Emanuel Muntmark.
Producătorul italian de energie electrică din surse regenerabile Alerion Clean Power a semnat o nouă tranzacție în România, preluând trei companii care dețin mai multe centrale fotovoltaice, în prezent în construcție, cu o capacitate totală instalată de aproximativ 14,3 MW.
Producătorul italian de energie electrică din surse regenerabile Alerion Clean Power va construi trei noi parcuri eoliene în România, cu o capacitate totală de aproximativ 350 MW.
Enel Green Power România (EGPR), divizia locală de producție de energie regenerabilă a grupului italian Enel, a convenit preluarea a 6 producători de electricitate verde, controlați de omul de afaceri suedez rezident în Monaco Emanuel Muntmark, deținătorul Monsson Group, unul dintre cei mai mari dezvoltatori de proiecte de energie regenerabilă din România, dar cu afaceri în întreaga lume, supranumit "regele eolienelor".
Furnizorul și traderul de energie electrică si gaze naturale Monsson Trading face două donații în echipamente medicale în valoare totală de aproximativ 140.000 de euro către Spitalul Județean Constanța și către Spitalul de Boli Infecțioase Constanța, se arată într-un comunicat al companiei.
Monsson Operation LTD Ireland are business-uri în peste 15 țări, printre care Germania, Franța, Grecia, Turcia și Rusia, operând parcuri eoliene cu putere instalată totală de peste 10 GW. Subsidiara românească, Monsson Operation SRL, este înregistrată la Constanța și a terminat anul trecut cu un rulaj de 22,4 milioane lei și un profit net de peste 2 milioane lei. Perspectivele pe piața de energie vor fi anunțate la Profit Energy.forum, conferință organizată cu sprijinul Exxon Mobil, care va fi deschisă de ministrul Energiei, Anton Anton, și va reuni principalii jucători în domeniu.
China Development Bank Corporation, banca chineză de stat care a acordat creditul, a fost înființată în 1994 și se află sub conducerea directă a Consiliului de Stat din China, ca bancă de dezvoltare având rolul de a finanța proiectele pe termen lung care fac parte din strategia de dezvoltare economică și socială a Republicii Populare Chineze. La finalul anului trecut, banca a raportat active totale de aproape 2.000 de miliarde de dolari.