Directorul general al companiei de stat producătoare de gaze naturale Romgaz, Adrian Volintiru, a fost demis din funcție.

Consiliul de Administrație al Romgaz l-a revocat miercuri din funcție pe Volintiru, încetând astfel și contractul de mandat al acestuia, a transmis compania Bursei de Valori București.

"Până la numirea unui nou director general, conducerea SNGN Romgaz SA, inclusiv reprezentarea legală a societății, va fi exercitată temporar de către domnul Daniel Corneliu Pena, director general adjunct al SNGN Romgaz SA", se mai precizează în comunicatul companiei.

Pena, consilier la Ministerul Economiei, a fost numit director adjunct al Romgaz în septembrie anul trecut.

La finele anului trecut, Romgaz nu a prelungit contractul cu Romelectro și Duro Felguera pentru realizarea centralei de la Iernut, arătând că termenul de finalizare a lucrărilor, care a expirat la 26 decembrie 2020, nu a fost respectat.
Conform Hotnews, aceasta ar fi fost un eșec pentru companie.