ELCEN a vândut astăzi pe platforma de contracte bilaterale la termen PCCB-LE-flex a bursei locale de profil OPCOM o cantitate totală de 68.745 MWh, în bandă.
Din aceasta, doar 3.715 MWh, cu livrare în martie 2027, s-au vândut cu 840,5 lei/MWh, conform datelor Profit.ro.
Restul de peste 65.000 MWh s-a ″dat″ la prețuri între 1.005 și 1.082 lei/MWh.
Intervalele de livrare sunt noiembrie 2026, noiembrie-decembrie 2026, decembrie 2026, ianuarie 2027, februarie 2027, noiembrie 2026-martie 2027 și ianuarie-martie 2027.
Cumpărători au fost Premier Energy Furnizare, E.ON Energie România, Nova Power&Gas și OMV Petrom.
Anterior, pe aceeași piață, fusese depășit semnificativ pragul de 900 lei/MWh.
Înainte, pe 1 septembrie, Complexul Energetic Oltenia vânduse în total aproape 108.000 MWh, cu livrare în T1 2027, la prețuri între 861 și peste 880 lei/MWh. Acesta a fost și unul dintre argumentele cu care Hidroelectrica a justificat creșterea prețului energiei active pentru clienții noi și pentru contractele de furnizare care ajung la termen, de la 0,45 lei/kWh la 0,515 lei/kWh.
″Pentru energia în bandă aferentă trimestrului IV 2026 și trimestrului I 2027, prețurile de tranzacționare au ajuns la aproximativ 900 lei/MWh″, a spus cel mai mare producător și furnizor din România.
Prețul mediu ponderat de luna trecută de pe PCCB-LE-flex a fost de 863,77 lei/MWh, cu peste 37% mai mare față de cel aferent lunii iulie, de 628,86 lei/MWh.
În același timp, cantitatea totală vândută pe această piață a scăzut masiv, cu 77%, de la 746.470 MWh în iulie la 170.625 MWh în august.
Pe platformele de tranzacționare spot, cotație medie de închidere a pieței pentru ziua următoare (PZU) din august a fost de 793,55 lei/MWh, cu peste 26% mai mare comparativ cu cea din iulie, iar pe piața intrazilnică (livrare în aceeași zi), prețul mediu ponderat de luna trecută a fost de 740,43 lei/MWh, cu aproape 38% peste cel din iulie.
Ca urmare a imposibilității alimentării cu apă de răcire, din cauza secetei, Nuclearelectrica a fost nevoită să oprească ambele reactoare ale centralei nucleare Cernavodă, pe 28 iulie (U1) și 13 august (U2), stopând cu totul producția, situația care se menține și în momentul de față, neexistând premise de repornire până la 1 octombrie.

















