Scumpirea certificatelor de CO2 a scăzut de nouă ori profitul Complexulului Energetic Oltenia

Scumpirea certificatelor de CO2 a scăzut de nouă ori profitul Complexulului Energetic Oltenia
scris 11 sep 2018

Complexul Energetic Oltenia (CEO), unul din cei mai mari producători de energie din țară, a raportat în primele șase luni un profit de aproape nouă ori mai mic față de aceeași perioadă din 2017, iar reprezentanții companiei spun că majorarea prețului certificatelor de CO2 este una dintre cauzele care au dus la diminuarea profitului. Directorul general al CE Oltenia, Sorin Boza, a declarat marți pentru News.ro că societatea riscă să încheie anul pe pierderi din cauza scumpirii certificatelor.

”Costurile cu certificatele ne afectează groaznic, au ajuns 25 de euro acum, de la 8 euro anul trecut. Comisia Europeană estima acum trei ani că certificatele vor ajunge anul acesta la 15-16 euro, la 25 de euro se preconiza că vor ajunge abia în 2026. Dar am găsit soluții pentru ca acest cost să fie suportabil, pe care le vom propune direcțiilor generale din Comisia Europeană. Va fi greu dacă nu facem ceva. Riscăm să ajungem iar pe pierdere”, a declarat marți, pentru News.ro, Sorin Boza.

Urmărește-ne și pe Google News
Gazoductul transiberian către China al Gazprom este aproape finalizat CITEȘTE ȘI Gazoductul transiberian către China al Gazprom este aproape finalizat

Datele financiare publicate pe site-ul societății arată că profitul Complexului Energetic Oltenia a scăzut în primele șase luni ale acestui an la 35,13 milioane lei, de la 307,2 milioane lei în perioadă similară a anului trecut.

Compania a realizat în primul semestru o cifră de afaceri netă de 1,41 miliarde lei, cu 3,5% mai mică decât cea din prima parte a anului trecut, când s-a ridicat la 1,46 miliarde lei.

Costul certificatelor reprezintă 33-35% din cifra de afaceri a companiei.

”Creșterea prețului certificatelor de CO2 este una dintre cauzele care au determinat diminuarea profitului CE Oltenia în primul semestru 2018 față de primul semestru 2017, alte cauze fiind: scăderea producției de energie electrică în conformitate cu solicitările Dispeceratului Energetic Național pentru intrarea în sistem a energiei produse pe bază de cărbune; scăderea prețurilor medii pe piața de energie electrică; înregistrarea de pierdere financiară din diferențele de curs valutar (la creditele accesate pentru proiectele de mediu implementate pentru conformarea cu prevederile directivelor europene); creșterea amortizării mijloacelor fixe, ca urmare a aplicării noilor reglementări contabile conforme cu Standardele Internaționale de Raportare Financiară – IFRS începând cu 1 ianuarie 2018”, se arată într-un comunicat publicat pe site-ul companiei.

Pentru anul 2018, CE Oltenia estimează un necesar de circa 13 milioane de certificate de CO2.

Validarea numărului de certificate de emisii de dioxid de carbon se face de către un auditor autorizat, în conformitate cu prevederile legislative, după expirarea anului calendaristic.

”Creșterea accelerată a prețurilor certificatelor de CO2 va genera pierderi pentru orice producător de energie pe bază de cărbune, în special în actuala structură (monosursa) a sistemului energetic din România, unde cota energiei pe bază de cărbune este de circa 25% și nu influențează prețul pieței, spre deosebire de Polonia, de exemplu, unde energia pe bază de cărbune acoperă circa 70% din piață și poate dicta prețul pieței. Menționăm că pierderile vor putea fi recuperate începând din trimestrul I 2019, pentru care CE Oltenia are deja încheiate contracte la prețuri care vor echilibra lichiditățile companiei”, se menționează în comunicat.

Potrivit HG nr.780/2006 privind stabilirea schemei de comercializare a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră „operatorul fiecărei instalații are obligația de a restitui, până cel târziu la data de 30 aprilie a fiecărui an, un număr de certificate de emisii de gaze cu efect de seră egal cu cantitatea totală de emisii de gaze cu efect de seră provenite de la instalația respectivă în anul calendaristic anterior”.

Societatea are totodată obligația, la închiderea exercițiului financiar al anului, să constituie provizioane pentru cantitatea de certificate de CO2 neachiziționate în cursul anului, la prețul de achiziție valabil la 31 decembrie.

CE Oltenia are peste 13.500 de angajați. Compania a raportat anul trecut o cifră de afaceri mai mare cu 28,5%, de la 2,28 miliarde lei în 2016, la 2,93 miliarde lei.

Veniturile au crescut cu 18,7%, de la 3,68 miliarde lei în 2016, la 4,37 miliarde lei în 2017, potrivit rezultatelor publicate pe site-ul companiei.

Producătorul de energie a înregistrat un profit net de aproximativ 181 milioane lei față de o pierdere de circa 140 milioane lei înregistrată în 2016.

De asemenea, cantitatea de energie produsă a crescut cu 11%,de la 13,5 TWh la 15 TWh, anul trecut. Producția de cărbune a crescut cu 15,4%, de la 19,5 milioane tone în 2016, la 22,5 milioane tone în 2017.

În anul 2017,compania a funcționat în medie cu opt grupuri energetice, acoperind o cotă de până la 30% din piața de energie și de circa 40% din serviciile de sistem necesare la nivel național.

Complexul Energetic Oltenia a fost înființat în 2011 prin fuziunea Complexurilor Energetice Rovinari, Turceni și Craiova cu Societatea Națională a Lignitului Oltenia. Ministerul Energiei deține 77,15% din acțiunile companiei, în timp ce Fondul Proprietatea controlează 21,55% din acțiuni. Restul acțiunilor aparțin Electrocentrale Grup (0,84%) și Societății pentru Închiderea – Conservarea Minelor.

viewscnt
Afla mai multe despre
complexul energetic oltenia
co2