Rusia ar putea prelua 3 rafinării din SUA în eventualitatea intrării în incapacitate de plată a Venezuelei

Rusia ar putea prelua 3 rafinării din SUA în eventualitatea intrării în incapacitate de plată a Venezuelei
scris 12 apr 2017

Guvernul rus ar putea prelua rafinăriile și rețelele de transport al petrolului din Statele Unite ale Americii în eventualitatea intrării în incapacitate de plată a guvernului venezuelean sau a gigantului de stat petrolier Petróleos de Venezuela SA, (PdVSA), susțin doi membri ai Congresului într-o scrisoare adresată Trezoreriei americane, citați de Wall Street Journal. O participație de 49,9% dintr-o subsidiară PdVSA, care deține 3 rafinării și terminale în aproape jumătate din statele membre ale SUA, a fost oferită drept garanție pentru obținerea unui împrumut de la compania petrolieră rusă Rosneft.

Aceștia solicită, în scrisoare trimisă luna aceasta Trezoreriei SUA, luarea urgentă de măsuri pentru a împiedica preluarea de către Rusia a infrastructurii de transport și rafinare americane.

Urmărește-ne și pe Google News

Posibilitatea intrării Venezuelei sau a PdVSA în incapacitate de plată este considerată din ce în ce mai probabilă, piețele așteptându-se ca actuala problemă de cash flow a guvernului de la Caracas să conducă la o ratare a plății unor tranșe către creditori până la finalul acestui an.

Problema ridicată de congresmenii americani se referă la un împrumut acordat de compania rusă Rosneft, în valoare de 1,5 miliarde de dolari către PdVSA, aceasta punând drept colateral un pachet de 49,9% din participația sa la subsidiara Citgo Petroleum Corp. Citgo nu numai că este cea mai importantă subsidiară PdVSA, dar este și cel mai mare proprietar străin de capacități de rafinare din SUA. Citgo deține 3 rafinării în SUA și o rețea de terminale în 24 de state americane.

Rusia ar putea prelua 3 rafinării din SUA în eventualitatea intrării în incapacitate de plată a Venezuelei

O eventuală intrare în incapacitate de plată a Venezuelei sau a PdVSA va conduce la neplata debitului către Rosneft și “va majora controlul Rusiei asupra prețului petrolului și gazelor la nivel global, va submina securitatea energetică a SUA și eforturile geopolitice americane”, susțin republicanul Jeff Duncan și democratul Albio Sires în scrisoarea adresată secretarului trezoreriei americane Steven Mnuchin.

Rusia ar putea prelua 3 rafinării din SUA în eventualitatea intrării în incapacitate de plată a Venezuelei

Profit.ro a prezentat încă de acum un an situația dificilă în care se află companiile energetice de stat din America Latină, într-un articol intitulat “Companiile de stat din energie sunt o vulnerabilitate, nu un atu, cum cred guvernanții. Cazul Americii Latine”. La acel moment, PdVSA (Venezuela), Pemex (Mexic), Petrobras (Brazilia) și Ecopetrol (Columbia) aveau o datorie de aproximativ 280 de miliarde de dolari, de trei ori mai mare decât cea a Argentinei în momentul intrării în incapacitate de plată în 2001.

Rusia ar putea prelua 3 rafinării din SUA în eventualitatea intrării în incapacitate de plată a Venezuelei

Compania de stat braziliană Petroleo Brasileiro SA (Petrobras) era cea mai îndatorată companie petrolieră din lume, având datorii de 130 miliarde de dolari. Tot supraîndatorată era și Petroleos de Venezuela SA (PdVSA), cu 42 de miliarde dolari datorii. Nici Pemex (Mexic) nu o ducea mai bine, cu aproape 90 de miliarde de dolari datorie. Toate cele trei companii de stat au datorii mai mari decât datoria suverană a guvernelor care le dețin, cel brazilian, cel venezuelean, respectiv cel mexican. Singura companie de stat producător de petrol din America Latină cu o datorie sub cea suverană a statului era Ecopetrol (Columbia), cu puțin sub 20 de miliarde dolari datorie.

viewscnt
Afla mai multe despre
rusia
sua
petrol
rosneft
venezuela
pdvsa