Compania Rețele Electrice Banat a lansat licitația pentru achiziție lucrărilor pentru modernizarea rețelelor de medie și joasă tensiune din județul Caraș-Severin. Valoarea totală licitată este de aproximativ 70 milioane lei, în timp ce valoarea proiectului se ridică la 74 milioane de lei, dintre care 57,7 milioane de lei vor fi asigurați prin Fondul pentru Modernizare.
”Compania Rețele Electrice Banat a lansat, prin intermediul sistemului informatic de achiziții publice, o procedură de achiziție de lucrări pentru modernizarea rețelelor de medie și joasă tensiune din județul Caraș-Severin. Valoarea totală licitată este de aproximativ 70 milioane lei, în timp ce valoarea proiectului se ridică la 74 milioane de lei, dintre care 57,7 milioane de lei vor fi asigurați prin Fondul pentru Modernizare, un fond special destinat îmbunătățirii infrastructurii energetice și susținerii tranziției către un sistem de distribuție mai eficient și sustenabil”, anunță compania.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
Lucrările se vor desfășura în localitățile Berzovia, Bocșa, Duleu, Remetea Poganici și Valea Mare, beneficiind de sprijinul autorităților locale și având un impact pozitiv asupra consumatorilor din aceste zone, scrie News.ro.
"Investițiile în modernizarea rețelelor electrice sunt esențiale pentru a oferi consumatorilor siguranța că alimentarea cu energie electrică va fi neîntreruptă, indiferent de condițiile meteo extreme. Pentru noi, operatorii de distribuție, asta înseamnă soluții tehnice complexe – de la trecerea infrastructurii în subteran până la digitalizarea completă a rețelei, astfel încât avariile să fie detectate și rezolvate automat. Aceste modernizări nu doar că sporesc reziliența rețelei, dar contribuie și la o integrare mai sustenabilă cu mediul înconjurător și comunitatea locală" a declarat Mihai Vangu, director Rețele Electrice Banat.
Acest proiect de modernizare va contribui la o infrastructură electrică mai sigură și mai eficientă, îmbunătățind calitatea serviciului de alimentare cu energie electrică și reducând riscurile de accidente. În plus, investițiile în rețelele subterane și modernizarea posturilor de transformare vor facilita o mai bună gestionare a consumului energetic și vor contribui la reducerea consumului individual și a pierderilor din rețea.
În localitatea Berzovia, proiectul prevede modernizarea a 59,6 km de linii aeriene de 20 kV si 6,2 km de linii aeriene de joasa tensiune, o parte semnificativă a acestora urmând a fi trecute în subteran pentru o mai mare siguranță și fiabilitate. De asemenea, 21 de posturi de transformare vor fi modernizate, facilitând astfel implementarea unui sistem modern de telecontrol și automatizare a rețelei.
În localitățile Duleu, Remetea Poganici, Valea Mare și Bocșa, lucrările de modernizare vor include și rețeaua de joasă tensiune, îmbunătățind calitatea alimentării cu energie electrică pentru 4.700 de clienți. Aceste intervenții vor asigura o distribuție mai fiabilă, reducerea pierderilor din rețea și contribuția la scăderea amprentei de carbon locale.
Termenul de depunere a ofertelor este 22 octombrie 2024, durata contractului fiind de 42 luni.
mpaniile Rețele Electrice operează rețele cu o lungime totală de circa 134.000 de kilometri în trei zone importante ale țării: Muntenia Sud (inclusiv București), Banat și Dobrogea, acoperind o treime din piața locală de distribuție, și dezvoltă un program de investiții pentru îmbunătățirea calității serviciilor, siguranța și performanța rețelelor și implementarea locală a standardelor de mediu ale grupului PPC. Rețelele electrice operate de către cele trei companii Rețele Electrice numără 289 de stații de transformare și peste 25.000 de posturi de transformare.