RECORD NEGATIV Cele mai multe ore dintr-o zi în care producătorii de electricitate vor plăti pentru curentul livrat

RECORD NEGATIV Cele mai multe ore dintr-o zi în care producătorii de electricitate vor plăti pentru curentul livrat

Sursa foto: Pogonici / dreamstime.com

scris 6 apr 2024

Producătorii de electricitate vor plăti, mâine, timp de 7 ore furnizorilor pentru a le prelua curentul excedentar, acesta fiind cel mai ridicat numar de ore cu preț negativ înregistrat intr-o zi pe piața spot autohtonă. În ultima săptămână, cum a relatat Profit.ro, au existat deja 17 intervale orare cu prețuri negative, jumătate din numărul total record de ore de acest fel de anul trecut.

Mâine, fiind zi de weekend, consumul va fi  redus, iar energia venită din vestul Europei extrem de ieftina (cu prețuri negative), ceea ce face ca producția internă să fie una excedentară.

Urmărește-ne și pe Google News

Acesta este contextul în care, conform cotațiilor de pe bursa de energie OPCOM, producătorii vor plăti furnizoilor numai pentru a li se prelua energia electrică. Nu mai puțin de 7 intervale orare din 24 vor avea prețuri negative.

Românii de la Prime Batteries și grupul suedez al \ CITEȘTE ȘI Românii de la Prime Batteries și grupul suedez al "regelui eolienelor" au lansat cea mai mare capacitate de stocare de energie electrică în baterii din România

Recordul negativ va fi de 103,8 lei/MWh, între orele 13.00 și 14.00. De altfel, fiecare din orele cuprinse între 9.00 și 16.00 vor fi ore în care producătorii vor fi plătitori neți. Aceasta ridică la 17 numărul de intervale orare din această săptămână în care prețul este negativ. Pentru a pune în context această secvență, în cursul întregului an 2023 au fost numai 32 de astfel de intervale orare.

Semnalul a fost dat încă la cotarea de vineri de pe piața OPCOM, când pentru astăzi au fost date 4 oe cu producătorii fiind plătitori numai pentru preluarea de către furnizori a energiei excedentare. Recordul a fost în intervalul orar 14-15 când au atins și un nivel record de 142,39 lei/MWh.

După ce duminica trecută, în nu mai puțin de 4 intervale orare au fost înregistrate prețuri negative pe piața pentru ziua următoare (PZU) operată de OPCOM și luni și marți au apărut câte o oră în care producătorii au fost nevoiți să plătească furnizorii pentru a le prelua energia.

DOCUMENT Hidroelectrica vrea procesator pentru plata online a facturilor de către populație CITEȘTE ȘI DOCUMENT Hidroelectrica vrea procesator pentru plata online a facturilor de către populație

Profit.ro a anunțat că piața spot de energie din România (pe care se tranzacționează un procent de aproape 40% din energia consumată intern) a înregistrat anul trecut un număr record de 32 de ore cu prețuri negative la energie electrică, în care producătorii practic au plătit furnizorii să le preia energia.

Cifra din România a fost însă una redusă, la nivelul UE fiind înregistrate nu mai puțin de 6.470 ore cu prețuri negative, în creștere de peste 10 ori a numărului de ore cu astfel de prețuri din 2022.

Foarte probabil, România va înregistra în acest an o situație asemănătoare celei din Europa de anul trecut, când au fost înregistrate în unele state peste 400 de ore cu prețuri negative la energie și a început să apară fenomenul cunoscut în literatura de specialitate sub numele de “canibalizarea producătorilor”.

VIDEO Jaf înconjurat de mister la Los Angeles. Hoții au plecat cu 30 de milioane de dolari, dar nu se știe cum. \ CITEȘTE ȘI VIDEO Jaf înconjurat de mister la Los Angeles. Hoții au plecat cu 30 de milioane de dolari, dar nu se știe cum. "E ca în Ocean's Eleven!"

Prețurile negative sunt, în principal, dar nu numai, rezultatul integrării unui procent din ce în mai ridicat de surse de producție de energie regenerabilă în sistemele naționale.

La prima vedere, acestea par a fi favorabile consumatorilor finali și furnizorilor acestora, însă în realitate, ele sunt un semn al volatilității pieței, caracterizate de perioade cu “supraproducție” (când vremea e prietenoasă: soare și vânt din belșug) și perioade de “penurie” de energie (când sunt puse în funcțiune sursele mai scumpe de producție energie și se apelează la importuri).

FOTO - CITR prezintă cauzele falimentului Euroins: prea mult RCA, prea puține rezerve și contractul de reasigurare cu EIG Re, în urma căruia au fost au transferate din companie active financiare de peste 1,5 miliarde de lei CITEȘTE ȘI FOTO - CITR prezintă cauzele falimentului Euroins: prea mult RCA, prea puține rezerve și contractul de reasigurare cu EIG Re, în urma căruia au fost au transferate din companie active financiare de peste 1,5 miliarde de lei

Prețurile negative din România din ultimele zile sunt efectul producției ridicate de energie electrică regenerabilă din nord-vestul Europei, în special Germania.

Așa se face că deși nivelul producției interne la acele ore era este unul redus, România importa energie la prețuri negative din Ungaria și o reexporta către Bulgaria.

ULTIMA ORĂ Statul român a pus sechestru pe acțiunile Gabriel Resources la Roșia Montană Gold Corporation CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ Statul român a pus sechestru pe acțiunile Gabriel Resources la Roșia Montană Gold Corporation

Algoritmul Euphemia, după care funcționează cuplarea piețelor spot din Europa, a determinat reducerea energiei livrate de producătorii autohtoni. Acesta stabilește automat, în funcție de prețuri, sensul în care curge curentul, de la țara mai ieftină către cea mai scumpă.

Așa se face că sâmbătă, la acele ore cu prețuri negative, România importă aproximativ 2.000 MW orar din Ungaria și importă proximativ 1.000 MW în Bulgaria.

viewscnt
Afla mai multe despre
pret
energie
spot
pret negativ
preturi negative
ue
regenerabile