RAFO Onești a reintrat în insolvență, după 5 ani. Rafinăria a fost preluată de o firmă belgiană cu un profit de 253 euro

RAFO Onești a reintrat în insolvență, după 5 ani. Rafinăria a fost preluată de o firmă belgiană cu un profit de 253 euro
scris 7 nov 2016

Rafinăria RAFO Onești a reintrat în insolvență din proprie inițiativă, la 5 ani după ce, în 2011, ieșise dintr-o procedură de reorganizare care durase nu mai puțin de 7 ani, urmare a precedentei intrări în insolvență, survenită în 2004. Tribunalul Bacău a admis pe 27 octombrie cererea de intrare în insolvență a RAFO și a numit ca administrator judiciar provizoriu Casa de Insolvență Transilvania. La finalul anului trecut, RAFO Onești avea datorii totale de peste 312 milioane lei, acumulând, în ultimii 6 ani, pierderi însumate de peste 287 milioane lei.

Înainte de a fi publicată aici, știrea a fost prezentată cu mult înainte pe Profit Insider

"Admite cererea debitoarei RAFO SA. Păstreaza dreptul de administrare al debitoarei, sub supravegherea administratorului judiciar desemnat. Ia act de intenția de reorganizare a debitoarei în baza unui plan de reorganizare", se arată în decizia instanței, care a respins, totodată, cererea de intervenție în interes propriu formulată de autoritățile locale din Onești pentru că acestea nu ceruseră deschiderea procedurii de insolvență a rafinăriei.

Urmărește-ne și pe Google News

Creditorii au termen până pe 11 decembrie pentru a-și înregistra creanțele, tabelul preliminar al acestora urmând să fie publicat până pe 31 decembrie și definitivat până pe 25 ianuarie 2017. Prima ședință a adunării creditorilor va avea loc cel târziu în data de 5 ianuarie anul viitor.

Aplicația Uber, la primul update important din ultimii patru ani CITEȘTE ȘI Aplicația Uber, la primul update important din ultimii patru ani

În prima parte a lunii iunie, firma Anders Capital GmbH, înregistrată în Austria și controlată de doi oameni de afaceri din Republica Moldova, a preluat pachetul de 96,5% din acțiunile RAFO deținut anterior de grupul Petrochemical Holding GmbH, înregistrat tot în Austria și controlat de omul de afaceri rus Iakov Goldovski, fostul proprietar al rafinăriei. Noii acționari convocaseră o AGA pe data de 1 august, pentru a aproba renunțarea la declanșarea procedurii falimentului RAFO, precum și contractarea unor împrumuturi în valoare totală de 10 milioane euro pentru finanțarea unui proiect de retehnologizare și modernizare, cu scopul repornirii rafinăriei.

Numai că AGA respectivă nu a mai avut loc pentru că, potrivit presei locale din Bacău, care citează inclusiv lideri sindicali din rafinărie, basarabenii s-au retras din afacere în cele din urmă, iar acțiunile RAFO au fost preluate de către o firmă înregistrată în Belgia, Result-4-You BVBA, care ar fi controlată de un anume Daniel Goldberg, care ar fi fost, în trecut, membru al Consiliului de Administrație al RAFO. Potrivit termene.ro, administratorul judiciar al RAFO, Casa de Insolvență Transilvania, a convocat AGA societății pe 8 decembrie pentru a desemna administratorul special al companiei.

Datele de la Registrul Comerțului din Belgia și cele din Monitorul Oficial belgian arată că Result-4-You BVBA este o firmă de consultanță și training, cu capital de 12.000 euro și active de 23.000 euro, care a raportat pe 2015 un profit de... 253 euro. De anul trecut, administrator al firmei este un anume Iosif Zadi, cu domiciliul în Moscova.

România se împrumută cu 500 milioane euro pe 20 de ani la Banca Mondială, pentru finanțarea deficitului CITEȘTE ȘI România se împrumută cu 500 milioane euro pe 20 de ani la Banca Mondială, pentru finanțarea deficitului

Potrivit Agerpres, la jumătatea lunii septembrie, cei 385 de salariați de la RAFO Onești care mai lucrează la rafinărie s-au reunit în fața sediului administrativ și au protestat, acuzând conducerea că nu prezintă nici un plan de reluarea a activității de producție a rafinăriei, dar nici nu înaintează actele de disponibilizare colectivă și intrare în faliment a firmei, ceea ce ar permite salariaților să obțină plăți compensatorii, restanțele salariale începând din ianuarie 2016 și intrarea în șomaj. Protestul s-a încheiat după încheierea unui protocol semnat de Miroslav Dermendjiev, președintele Consiliului de Administrație, și liderii sindicatului "Rafinorul", care prevedea "începerea imediată a programului de concediere colectivă a tuturor salariaților".

ANAF a instituit, la începutul anului, sechestru pe întreg patrimoniul RAFO Onești, pentru datorii bugetare neachitate. Fostul proprietar, Iacov Goldovski, anunțase intrarea în faliment a companiei, dezmembrarea instalațiilor și vânzarea lor pentru finanțarea activității curente, plata obligațiilor de mediu și întreținerea infrastructurii, în vederea dezvoltării pe terenurile rafinăriei a unei platforme industriale pentru implementarea unor proiecte tehnice.

RAFO Onești a terminat anul trecut cu pierderi de 71,7 milioane lei, în creștere cu 26% față de cele înregistrate în 2014 (56,9 milioane lei). În total, în ultimii 6 ani, RAFO a acumulat pierderi însumate de peste 287 milioane lei.

Platforma petrochimică Borzești, din care a făcut parte și rafinăria RAFO, a fost construită în 1964. Rafinăria a fost construită pentru a prelucra țiței sulfuros de import. RAFO a devenit companie independentă juridic în 1991, iar în 2001 firmele Imperial Oil din Bacău și Canyon Servicos din Portugalia au achiziționat de la Autoritatea pentru Privatizare și Administrarea Activelor Statului (APAPS) 59,99% din acțiunile rafinăriei, pentru 7,48 milioane dolari. Ulterior, participația celor două firme la RAFO a ajuns la 94,5%.

Imperial Oil Bacău, aparținând lui Corneliu Iacobov, și Canyon Servicos s-a angajat, la privatizarea rafinăriei, să efectueze, într-un interval de cinci ani, investiții de 80 de milioane de dolari și să își asume toate datoriile comerciale ale societății, de aproximativ 200 milioane de dolari. Imperial Oil era, la acea dată, acționarul majoritar la Rafinăriei Dărmănești, iar Canyon Servicos era o companie axată în principal pe investiții de capital, având acționari din Portugalia și Elveția.

Transportatorii au convins Guvernul să modifice legislația pentru a elimina concurența \ CITEȘTE ȘI Transportatorii au convins Guvernul să modifice legislația pentru a elimina concurența "piraților" rutieri și a serviciilor gen Uber

În 2003, Balkan Petroleum Ltd din Marea Britanie a devenit acționar principal la Rafo, în urma preluării de la Canyon Servicos a unui pachet de 48,91% din acțiunile rafinăriei. Un an mai târziu, Balkan Petroleum, deținută în proporție de 50% de firma VGB, administrată de omul de afaceri Marian Iancu, și-a majorat participația la RAFO la 97,82%, în urma transferării a 74,5 milioane acțiuni deținute de Canyon Servicos și Imperial Oil.

Instanța l-a condamnat definitiv în decembrie 2014 pe Marian Iancu la 12 ani de închisoare în dosarul de evaziune fiscală și spălare de bani cunoscut ca "RAFO", după un proces care a durat opt ani. În același dosar au mai fost condamnați la închisoare Octavian Iancu, fratele lui Marian Iancu, Constantin Mărgărit, Gheorghiță Iancu, Marius Turică, Alex Martin, Elenkalan Hayrettin, Basaran Kadri Mazhar, care au deținut diferite poziții în VGB. Ei au fost acuzați de evaziune fiscală, asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni și spălare de bani.

De asemenea, instanța i-a condamnat la închisoare în vara lui 2012 pe Corneliu Iacobov (7 ani) și Toader Găurean (6 ani), ei fiind acuzați de prejudicierea RAFO.

În perioada 2001-2003, RAFO a acumulat mari datorii, iar în 2004 a intrat în insolvență, avînd obligații de plată de peste 8.000 de miliarde de lei vechi către bugetul statului. În iulie 2005, firma Calder-A, din grupul Petrochemical Holding, a încheiat cu Balkan Petroleum un contract pentru preluarea a 98% din acțiuni. Petrochemical Holding a devenit proprietarul RAFO în 2009, cu o participație de 96,21% din acțiuni. Calder-A era controlată de cetațeanul rus Iakov Goldovski, fostul președinte al companiei petrochimice ruse Sibur.

Activitatea rafinăriei a fost însă oprită în 2008 pentru efectuarea unor investiții de modernizare estimate să dureze doi ani, dar nu a mai fost repornită de atunci, deși societatea a ieșit din insolvență în 2011, în urma aplicării unui plan de reorganizare.

viewscnt
Afla mai multe despre
rafinaria rafo onesti
rafo
rafo onesti
iakov goldovski
vitalie cebanu
petrochemical holding gmbh
marian iancu
corneliu iacubov