Producția de gaze a Uniunii Europene a scăzut cu 19% în primul semestru al acestui an, iar cantitatea extrasă în România, al doilea mare producător, s-a diminuat cu 10%, potrivit unui raport al Direcției Generale pentru Energie din cadrul Comisiei Europene.
Astfel, producția totală a UE a ajuns la 30,5 miliarde de metri cubi, față de 37,7 miliarde de metri cubi în prima jumătate a anului trecut, scrie Agerpres.
Olanda, cel mai mare producător de gaze din spațiul comunitar, a extras 14 miliarde de metri cubi, mai puțin cu 25% față de perioada similară din 2019, când a produs 18,7 miliarde de metri cubi.
Aflată pe locul doi, România a avut o producție de 4,6 miliarde de metri cubi, cu 10 procente mai puțin decât în primul semestru al anului trecut, respectiv 5,1 miliarde de metri cubi.
Pe locul trei, Germania a extras 2,6 miliarde de metri cubi, față de 3 miliarde, în prima jumătate din 2019.
În ceea ce privește trimestrul al doilea, producția totală de gaze a UE a fost de 15 miliarde de metri cubi, în scădere cu 14%.
"Producția în T2 a scăzut în toate țările mari producătoare de gaze, incluzând Olanda (-16%) și România (-17%)", spun autorii raportului.
În trimestrul doi, Olanda a produs 6,8 miliarde de metri cubi și România a extras 2 miliarde, fiind urmate de Germania (1,3 miliarde) și Italia (un miliard).