Prețurile petrolului au crescut joi cu aproximativ 3%, până la maximul ultimei săptămâni, în condițiile în care dolarul american s-a depreciat, iar datele au arătat o creștere a numărului de rafinării din China, principalul importator de țiței al lumii, transmite Reuters.
Contractele futures pentru petrolul Brent au crescut cu 2,07 dolari, sau cu 2,8%, la 75,27 dolari pe baril, în timp ce prețul țițeiului U.S. West Texas Intermediate (WTI) a crescut cu 2,00 dolari, sau cu 2,9%, la 70,27 dolari pe baril, scrie News.ro.
Astfel, contractele Brent și WTI au închis ls cel mai ridicat nivel din 8 iunie.
Piața petrolului a fost susținută de rapoartele din SUA care arată că vânzările cu amănuntul au crescut în mod neașteptat în mai, iar cererile pentru șomaj, mai mari decât așteptările, au dus la deprecierea dolarului la un minim al ultimelor cinci săptămâni, comparativ cu un coș de alte valute.
Un dolar mai slab face petrolul mai ieftin pentru deținătorii de alte valute, ceea ce ar putea stimula cererea.
Datele de joi au arătat, de asemenea, că producția rafinăriilor de petrol din China a crescut cu 15,4% în mai, față de anul precedent, atingând al doilea cel mai ridicat nivel înregistrat vreodată.
Se preconizează că cererea chineză de petrol va continua să crească la un ritm asigurat în a doua jumătate a anului, a declarat directorul general al Kuwait Petroleum Corp.
Dar perspectivele economice slabe au limitat totuși creșterile prețurilor petrolului, deoarece producția industrială a Chinei și creșterea vânzărilor cu amănuntul în luna mai au ratat prognozele.
De asemenea, creșterile prețurilor țițeiului au fost limitate și de temerile că ratele dobânzilor mai mari ar putea încetini economiile SUA și europene și reduce cererea de petrol.
Banca Centrală Europeană (BCE) a majorat joi ratele dobânzilor la cel mai mare nivel din ultimii 22 de ani. BCE a semnalat o înăsprire suplimentară a politicii monetare, în timp ce se luptă cu inflația ridicată.