Grupul Premier Energy, controlat indirect de omul de afaceri ceh Jiri Smejc, preia integral operatorul centralei în cogenerare din municipiul Făgăraș.
Astfel, în urma încheierii atunci a unui contract de vânzare-cumpărare părți sociale, compania și-a majorat participația în cadrul unei entități din grup, True Energy Management SRL, de la 60% la 75%.
16 aprilie - Maratonul de Educație Financiară

Până la tranzacție, partenerii minoritari ai Premier Energy la această afacere erau două firme, controlate de Costin Fatu, fost acționar minoritar la Alive Capital, preluată între timp tot de Premier Energy, respectiv de Sonia Teodora Savin, conform termene.ro.Acu
Acum, Premier a cumpărat și restul de acțiuni, pentru 3 milioane euro.
True Energy Management SRL a intrat în portofoliul Premier Energy în toamna lui 2022. Firma deține și operează centrala în cogenerare din Făgăraș, cu capacitate electrică instalată în prezent de 13,2 MW, aceasta fiind în curs de extindere la 19,9 MW, prin achiziționarea a 2 motoare noi, aflate în prezent în faza de testare și care ar trebui să devină complet operaționale în decursul lunii următoare.

În martie 2024 a fost finalizată retehnologizarea centralei, aceasta începând operațiunile comerciale în iunie 2024.
Unitatea în cogenerare este activă pe piața de echilibrare, după cum a relatat în premieră Profit.ro.
Transelectrica a emis certificarea serviciilor de echilibrare a sistemului în mai 2024, iar centrala a început operațiunile comerciale de echilibrare a energiei electrice la începutul lunii iulie a acestui an.
Echilibrarea rețelei de electricitate asigură corelarea în timp real a ofertei cu cererea, prevenind întreruperile sistemului. Costurile de echilibrare, care au fost nesustenabil de mari în lunile mai și iunie ale acestui an și sunt suportate în general de producătorii de energie electrică, cum ar fi centralele de energie regenerabilă, precum și de furnizorii de energie electrică, provin din acțiuni precum ajustarea producției pentru a menține stabilitatea.