Planul de dezafectare a centralei nucleare nr. 2 de la Fukushima, acceptat de guvernatorul provinciei

Planul de dezafectare a centralei nucleare nr. 2 de la Fukushima, acceptat de guvernatorul provinciei
scris 1 aug 2019

Guvernatorul provinciei Fukushima, Masao Uchibori, a anunțat că prefectura sa va accepta decizia Tokyo Electric Power Company Holdings Inc. (Tepco), de a dezafecta complexul nuclear Fukushima 2, situat în apropierea centralei nr. 1, centrală ce a fost incapacitată în martie 2011, când a avut loc un cutremur urmat de un tsunami, scrie publicația The Japan Times, citat[ de News.ro.

Într-o întrevedere cu Tomoaki Kobayakawa, președintele Tepco, guvernatorul a acceptat, de asemenea, și planul acestuia privind construcția la fața locului și a unui spațiu de stocare destinat combustibilului nuclear epuizat.

Urmărește-ne și pe Google News

Această decizie se referă la faptul că toate cele 10 reactoare aflate în prefectura nord-estică, inclusiv cele șase de la complexul Fukushima nr. 1 (situat la 12 kilometri de centrala nr. 2) vor fi incapacitate, deși procesul de dezafectare va dura zeci de ani.

RECORD Vara e ca iarna! Prețul spot al electricității din România a ajuns aproape dublu față de cel din Franța sau Germania CITEȘTE ȘI RECORD Vara e ca iarna! Prețul spot al electricității din România a ajuns aproape dublu față de cel din Franța sau Germania

Decizia Tepco de a dezafecta complexul nuclear nr. 2, proces ale cărui costuri sunt estimate în jurul cifrei de 280 de miliarde de yeni (2,6 miliarde dolari), a fost anterior aprobată în cadrul ședinței consiliului de administrație ținut miercuri. Deși trei dintre reactoarele complexului nr. 1 au fost afectate, dezastrul provocat de cutremurul și tsunamiul de atunci nu au provocat avarii structurale semnificative la complexul nr. 2.

”Sunt recunoscător pentru faptul că am căpătat un anume grad de înțelegere. Vom continua procesul de dezafectare cu un simț al responsabilității reînnoit”, a afirmat Kobayakawa în timpul întâlnirii cu guvernatorul.

Uchibori și Kobayakawa au discutat planul Tepco în urmă cu o săptămână, guvernatorul declarând că, deși consideră binevenită măsura dezafectării reactoarelor, este nevoie să se consulte cu orașele ce găzduiesc complexul cu privire la spațiul de stocare.

Tepco nu a ales încă un spațiu final pentru combustibilul epuizat de la complexul nr. 2, stârnind îngrijorări la nivelul locuitorilor din zonă cu privire la faptul că deșeurile ar putea rămâne depozitate la fața locului pe termen lung.

”Ideea de bază este aceea că vom transporta combustibilul nuclear în afara prefecturii. Depozitarea temporară este, pentru moment, inevitabilă”, a spus Uchibori.

Acesta a declarat ulterior reporterilor că Tepco l-a asigurat că spațiul de depozitare nu va fi permanent.

Fukushima 2 are în acest moment în jur de 10.000 de componente de combustibil epuizat aflate în bazine de răcire.

Dezafectarea centralei nr. 2 înseamnă de asemenea că, într-un final, guvernul central va înceta să aloce subvențiile anuale de 1 miliard de yeni fiecăruia din orașele Naraha și Tomioka, orașe ce găzduiesc spațiile de depozitare momentan.

Veniturile legate de centrala nucleară, de la impozite pe proprietate și altele asemenea, au reprezentat 25% din venitul total al orașului Naraha și 40% din venitul orașului Tomioka.

Uchibori a spus că va solicita guvernului să ia în considerare ”situația financiară a celor două orașe din perspectiva circumstanțelor speciale legate de dezafectare”.

viewscnt
Afla mai multe despre
fukushima
centrala nucleara
cutremur