O pană de curent de proporții a afectat sâmbătă seara o parte din vestul Manhattanului, lăsând în întuneric multe stații de metrou, dar și panourile publicitare luminoase din cartierul Times Square, transmit AFP și dpa, preluate de Agerpres.
Aproximativ 42.000 de new-yorkezi au fost lipsiți de electricitate, potrivit companiei Con Edison, care nu a informat despre cauza întreruperii furnizării de curent electric.
Zeci de persoane au postat imagini pe rețelele de socializare cu stații de metrou cufundate în întuneric. În așteptarea restabilirii curentului electric, regia de transport MTA a solicitat călătorilor să evite stațiile subterane din Manhattan, ceea ce înseamnă aproape întreaga rețea a metroului new-yorkez. Pompierii au informat că au răspuns unui număr mare de solicitări de intervenții, în special din partea persoanelor blocate în lifturi. Fiind vorba de o pana completă de curent într-o zonă în care se găsesc teatrele de pe Broadway și Hell's Kitchen din partea de vest a Manhattanului, semafoarele au încetat să funcționeze iar panourile publicitare gigantice din Times Square s-au stins.
New York a devenit rapid scena unor idei generate de acest incident. La câteva minute după stingerea luminilor, mai multe scene improvizate au fost organizate pe străzi. Trecătorii au încercat să reglementeze circulația în timp ce trupa de comedie muzicală 'Hadestown' și o corală care avea spectacol la prestigioasa Carnegie Hall și-au continuat spectacolele pe trotuar.
Ironie a sorții, pana de curent s-a produs în ziua aniversării 'Blackout', întreruperea pe scară largă a furnizării de curent electric care a afectat aproape în întregime metropola în 1977. La acel moment, în plină criză economică, New York-ul a devenit scena jafurilor și a vandalizărilor, aproximativ o mie de magazine fiind sparte. Curentul a fost restabilit atunci după 25 de ore. Alte două pene masive de curent au mai afectat New York-ul, în 1965 și, respectiv, în 2003.