OMV, principalul acționar al companiei românești, OMV Petrom, va importa un volum anual de gaze rusești mai mare cu un miliard de metri cubi față de volumul prevăzut în actualul contract reînnoit recent cu Gazprom, au stabilit șefii celor două companii, Rainer Seele, respectiv Alexey Miller, care au și semnat un act adițional în acest sens, în cadrul unei întâlniri avute la Sankt Petersburg. Volumul suplimentar este echivalent cu producția pe un trimestru a OMV Petrom, care, de exemplu, în perioada iulie-septembrie, a extras 1,2 miliarde de metri cubi de gaze din România.
De ce este important. OMV este implicată direct, ca acționar, în compania mixtă de implementare a proiectului gazoductului Nord Stream 2. Pe de altă parte, prin subsidiara sa românească OMV Petrom, grupul austriac deține 50% din drepturile concesiunii offshore de gaze naturale Neptun Deep din Marea Neagră, în parteneriat cu americanii de la ExxonMobil, proiect de dezvoltare care, coroborat cu cel al conductei internaționale BRUA, este menit să reducă dependența UE de importurile de gaze rusești.
Context complicat În urma adoptării legii offshore de către Parlamentul României, Seele a anunțat amânarea deciziei finale de investiție în Neptun Deep, care ar fi trebuit luată în cursul acestui an, invocând întârzierea adoptării legii, dar și restricțiile impuse de parlamentari la exportul de gaze.
CITEȘTE ȘI OMV Petrom mai are de încasat peste 10 milioane de euro de la companiile de asigurări care au subscris polițele pentru centrala Brazi"Din punctul meu de vedere, avem nevoie de aceste gaze pentru România, dar chiar mai mult pentru piețele europene, pentru diversificarea surselor de aprovizionare. În consecință, există un interes uriaș pentru acest proiect din partea Guvernului României, din partea investitorilor și din partea Comisiei Europene", a declarat săptămâna trecută Rainer Seele la CNBC.
Decizia celor două companii, OMV și Gazprom, survine în contextul în care, în 2017, exporturile de gaze rusești în Austria au atins un nivel record, de 9,1 miliarde metri cubi, o creștere de 50,3% (sau 3 miliarde metri cubi) față de nivelul din 2016 și de 33,7% (sau 2,3 miliarde metri cubi) față de precedentul record, înregistrat în 2005.
"În ultimii ani, Gazprom a stabilit noi recorduri în ceea ce privește exporturile spre Austria. În primele zece luni ale anului 2018, livrările de gaz către Austria au crescut cu o treime față de aceeași perioadă a anului 2017, ajungând la 8,8 miliarde de metri cubi. Semnarea unui document privind exporturile suplimentare dincolo de sumele contractuale reprezintă încă o dovadă a cererii ridicate de gaze rusești din partea consumatorilor noștri europeni ", a declarat Alexey Miller.
"Cererea Europei de gaze naturale va crește în principal ca urmare a înlocuirii succesive a centralelor electrice cu cărbune, dublată de scăderea simultană a producției europene. Prin creșterea aprovizionării cu gaze a terminalului Baumgarten contribuim în mod suplimentar la securitatea aprovizionării în Austria - precum și în alte țări europene ", a afirmat, la rândul lui, Rainer Seele.
CITEȘTE ȘI AUDIO Christina Verchere, OMV Petrom: Amânarea deciziei de investiție în Neptun Deep nu este consecința analizei legii offshore, ci a întârzierii cu care a aceasta fost adoptatăÎn plus, potrivit unui comunicat OMV, cei doi directori executivi au discutat despre pașii ulteriori în punerea în aplicare a acordurilor semnate în luna octombrie a acestui an, cum ar fi constituirea unui Comitet Comun de Coordonare în scopul colaborării între companii, precum și a iminentului acord prin care OMV va obține o participație la proiectul de dezvoltare a două perimetre ale formațiunii Achimov din zăcământul Urengoyskoye.
La începutul lunii iunie, OMV și Gazprom au semnat un acord de prelungire până în 2040 a livrărilor de gaze naturale rusești către Austria, contractul în vigoare urmând să expire în 2028. La ceremonia de semnare au participat președintele Rusiei, Vladimir Putin, și cancelarul federal al Austriei, Sebastian Kurz.