Nuclearelectrica a vândut energie de peste 242 milioane lei companiei energetice de stat a Sloveniei

Nuclearelectrica a vândut energie de peste 242 milioane lei companiei energetice de stat a Sloveniei
scris 15 dec 2020

Nuclearelectrica (SNN), operatorul centralei nucleare Cernavodă, controlat de statul român prin Ministerul Economiei, a vândut energie electrică cu livrare pe parcursul anului viitor în valoare de peste 242 milioane lei companiei energetice de stat a Sloveniei, GEN-I trgovanje in prodaja električne energije.

Astfel, SNN a încheiat pe 14 decembrie o tranzacție cu GEN-I pe piața centralizată cu negociere dublă continuă a contractelor bilaterale (PC-OTC) de la bursa OPCOM, în valoare de 242,549 milioane lei.

Urmărește-ne și pe Google News

Tranzacția presupune livrare angro de energie în perioada 1 ianuarie – 31 decembrie 2021, potrivit unei raportări a SNN remise Bursei de Valori București (BVB).

ULTIMA ORĂ Înscrierile în Programul Rabla pentru Electrocasnice, amânate din cauza ”contextului de instabilitate cibernetică\ CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ Înscrierile în Programul Rabla pentru Electrocasnice, amânate din cauza ”contextului de instabilitate cibernetică"

Raportarea era obligatorie potrivit legii, întrucât tranzacția depășește 10% din valoarea cifrei de afaceri a Nuclearelectrica de anul trecut.

GEN-I, controlată de statul sloven, se ocupă cu furnizarea și tradingul de energie electrică și gaze naturale și are operațiuni în Austria, Italia, Bulgaria, Serbia, Bosnia-Herzegovina, Croația, Macedonia, Kosovo, Albania, Grecia, Turcia, Ucraina și Georgia. Anul trecut, compania a înregistrat venituri de peste 2,2 miliarde euro și un profit net de peste 15 milioane euro.

Nuclearelectrica a raportat pe primele 9 luni din 2020 un profit net în creștere cu 14,84% față de perioada similară din 2019, respectiv de 477,689 milioane lei. Rezultatul a fost obținut în pofida scăderii cu 2,2% a veniturilor din vânzarea energiei produse de centrala nucleară Cernavodă, la 1,731 miliarde lei. Scăderea veniturilor a avut drept cauză reducerea prețului mediu de vânzare a energie cu 3,2% comparativ cu ianuarie-septembrie 2019, care a compensat creșterea cu 2,1% a producției de energie, la 7.684 GWh.

viewscnt
Afla mai multe despre
nuclearelectrica vanzari energie
nuclearelectrica tranzactii opcom
snn profit cifra de afaceri
compania energetica de stat a sloveniei