Moody's ar putea retrograda 175 de companii din energie și minerit

Moody's ar putea retrograda 175 de companii din energie și minerit
scris 22 ian 2016

Moody's Investors Service a pus vineri sub supraveghere, în vederea retrogradării, 175 de companii din industriile gazelor naturale, petrolieră și mineritului, printre care gigantul rus Gazprom, grupul britanic Royal Dutch Shell și compania franceză Total, pe fondul scăderii prețurilor materiilor prime, în condițiile în care agenția de evaluare financiară nu se așteaptă la o revenire rapidă a piețelor.

"Vedem un risc semnificativ pentru o recuperare mult mai lentă a prețurilor pe termen mediu decât estimează majoritatea companiilor", se arată într-un comunicat al Moody's.

Urmărește-ne și pe Google News

Totodată, agenția a avertizat asupra riscurilor ca prețurile materiilor prime să scadă în continuare.

"Chiar și într-un scenariu în care prețurile își vor reveni ușor, producătorii se vor confrunta cu reduceri substanțiale ale fuxurilor de capital", potrivit Moody's.

Acțiunile europene și cotațiile petrolului cresc puternic după comentariile lui Mario Draghi CITEȘTE ȘI Acțiunile europene și cotațiile petrolului cresc puternic după comentariile lui Mario Draghi

120 dintre companiile ale căror calificative ar putea fi retrogradate de Moody's activează în domeniile gazelor naturale și petrolier, în timp ce 55 sunt companii miniere. Printre cele mai cunoscute nume se află Royal Dutch Shell, Total, Statoil (Norvegia), Anglo American, Alcoa (SUA), Barrick Gol (Canada) și Vale (Brazilia). Lista nu include giganții americani ExxonMobil și Chevron.

Moody's a revizuit în scădere estimările privind prețurile petrolului în 2016. Astfel, cotațiile medii din acest an pentru petrolul West Texas Intermediate (WTI) și Brent sunt estimate în prezent la 33 dolari/baril, față de o proiecție anterioară de 40 dolari/baril pentru WTI și de 43 dolari/baril pentru Brent, scrie Reuters.

Prețurile petrolului vor urca la 39 dolari/baril în 2017 și la 43 dolari/baril în 2018, potrivit Moody's.

Cotațiile aurului negru au urcat cu peste 12% în ultimele două zile, după ce miercuri au scăzut la cel mai redus nivel din septembrie 2003, la sub 27 dolari/baril.

viewscnt
Afla mai multe despre
moody's
retrogradare
petrol
minerit
shell
gazprom
total