Mari firme americane au furnizat echipamente petroliere Rusiei chiar și după invadarea Ucrainei

Mari firme americane au furnizat echipamente petroliere Rusiei chiar și după invadarea Ucrainei
scris 19 iul 2023

O serie de mari furnizori americani de servicii petroliere au furnizat Rusiei echipamente în valoare de sute de milioane de dolari timp de mai multe luni după debutul invaziei din Ucraina, ajutând astfel la menținerea în funcțiune a unui sector vital al economiei rusești, în timp ce statele occidentale au impus sancțiuni Rusiei, transmite AP.

Cea mai mare companie este SLB, fosta Schlumberger, care și-a menținut și chiar crescut ușor afacerile în timp ce alte firme au plecat în cele din urmă din Rusia, scrie Agerpres.

Urmărește-ne și pe Google News
Statele baltice urmează să se decupleze de rețeaua electrică rusă la începutul anului 2025 CITEȘTE ȘI Statele baltice urmează să se decupleze de rețeaua electrică rusă la începutul anului 2025

Potrivit datelor vamale analizate de AP, Rusia a importat 5.500 de echipamente în valoare de peste 200 de milioane de dolari de la primele cinci firme americane din sector, în primul rând de la SLB, Baker Hughes și Halliburton, în cele 12 luni care au trecut de la debutul invaziei rusești în Ucraina, în luna februarie 2022.

Tehnologia firmelor americane a ajutat ca unele dintre cele mai dificile zăcăminte petroliere rusești să funcționeze în continuare, iar sectorul petrolier a fost responsabil pentru jumătate din veniturile la bugetul federal al Rusiei în 2021.

În timp ce Baker Hughes și Halliburton și-au redus operațiunile din Rusia la câteva luni după debutul invaziei în Ucraina, până săptămâna trecută, SLB continua să își vândă echipamentele în Rusia.

Purtătoarea de cuvânt de la SLB, Moira Duff, a respins ideea că operațiunile companiei au sprijinit în mod activ efortul de război al Rusiei și a precizat că, în mod voluntar, SLB și-a redus o parte din activități la o lună după ce a început invazia din Ucraina. "Acolo unde sancțiunile internaționale au permis, am continuat să furnizăm anumite produse", a spus anterior Moira Duff.

În contrast, marile companii petroliere, inclusiv Exxon, Shell și BP, s-au grăbit să plece din Rusia după invadarea Ucrainei, anunțând deciziile de plecare la câteva zile sau săptămâni după debutul invaziei Ucrainei și recurgând la deprecieri de active de ordinul miliardelor de dolari.

GRAFICE Hidroelectrica, proaspăt listată triumfal la BVB, a devenit cel mai mare furnizor de energie concurențial și al doilea per total piață CITEȘTE ȘI GRAFICE Hidroelectrica, proaspăt listată triumfal la BVB, a devenit cel mai mare furnizor de energie concurențial și al doilea per total piață

Companiile care asigură servicii pentru câmpurile petrolifere derulează operațiuni de foraj și construcții de puțuri, dar în mod normal nu produc ele însele combustibilii fosili. SLB este de departe cel mai mare furnizor de servicii petroliere, cu o capitalizare de piață de aproximativ 81 de miliarde de dolari.

Datele vamale arată că, în anul care a trecut de la debutul invaziei Ucrainei, Rusia a importat 3.279 de echipamente de la SLB, cu o valoare de aproape 60 de milioane de dolari. Cel mai scump a fost un sistem de monitorizare a puțurilor petroliere cu o valoare de 3,5 milioane de dolari.

De asemenea, Rusia a importat 712 echipamente, cu o valoare de 121 de milioane de dolari, de la firma Baker Hughes, și alte 1.399 de obiecte cu o valoare de 20 de milioane de dolari de la firma Halliburton, arată datele vamale. Al patrulea mare furnizor american de servicii petroliere, firma NOV, este mult în urmă cu 153 de echipamente cu o valoare de 831.000 de dolari.

Indiferent dacă aceste echipamente se aflau sau nu pe lista produselor restricționate, experții din industria petrolieră susțin că aceste echipamente au fost vitale pentru Rusia. Multe dintre câmpurile petrolifere rusești sunt aproape epuizate, amplasate în zone offshore sau sub un strat gros de gheață, ceea ce înseamnă că au nevoie de echipamente specializate și expertiza pe care numai firmele americane o au. 

viewscnt
Afla mai multe despre
rusia
echipamente
sua