Lipsă de cvorum la AGA Nuclearelectrica pentru continuarea proiectului SMR. Ministrul Burduja vrea să participe personal la a doua convocare - surse

Lipsă de cvorum la AGA Nuclearelectrica pentru continuarea proiectului SMR. Ministrul Burduja vrea să participe personal la a doua convocare - surse
scris 18 iul 2024

Ședința de astăzi a adunării generale a acționarilor (AGA) companiei de stat Nuclearelectrica (SNN), operatorul centralei nucleare de la Cernavodă, convocată pentru aprobarea continuării proiectului reactoarelor modulare mici (SMR), nu s-a putut ține din lipsă de cvorum, fiind absent chiar acționarul majoritar al companiei, Ministerul Energiei, care deține peste 82% din capital.

Potrivit informațiilor Profit.ro, ministrul de resort, Sebastian Burduja, dorește să participe personal la ședință, ca reprezentant al instituției, lucru care astăzi nu a fost posibil, AGA suprapunându-se cu ședința de guvern. Burduja intenționează să participe la a doua convocare a AGA, programată pentru mâine.

Urmărește-ne și pe Google News
 Procesul de portare a unui număr de telefon se poate anula cu minimum 24 de ore înainte de finalizarea procedurii CITEȘTE ȘI Procesul de portare a unui număr de telefon se poate anula cu minimum 24 de ore înainte de finalizarea procedurii

În urmă cu 3 luni, pus în fața aceleiași decizii, ministerul se abținuse de la vot.

Proiectul este dezvoltat de către societatea mixtă RoPower Nuclear SA, controlată în proporții egale de Nuclearelectrica și Nova Power&Gas din grupul E-INFRA, proprietarul amplasamentului de la Doicești, unde se are în vedere construirea unei centrale cu SMR-uri de 462 MW, în locul fostei termocentrale pe cărbune omonime.

Locuri de muncă: Germania, Olanda, Arabia Saudită, Spania și Irlanda - cele mai multe oferte pentru români. Ce salarii sunt oferite CITEȘTE ȘI Locuri de muncă: Germania, Olanda, Arabia Saudită, Spania și Irlanda - cele mai multe oferte pentru români. Ce salarii sunt oferite

Scenariul de bază, însă nu singurul luat în considerare, este ca proiectul să utilizeze tehnologia SMR dezvoltată și deținută de americanii de la NuScale, controlați de conglomeratul industrial texan Fluor.

Astfel, acționarii SNN au de aprobat continuarea proiectului, în baza studiului de prefezabilitate existent, încheierea de către RoPower Nuclear SA a contractelor aferente fazei 2 a studiului FEED (Front-End Engineering Design) pentru proiect, care va fi derulat de către Fluor, cu NuScale drept subcontractor, precum și majorarea de peste 11 ori a plafonului de finanțare din cadrul contractului de împrumut dintre SNN și RoPower Nuclear SA, de la 22 milioane dolari la 243 milioane dolari.

Catalog online al câinilor disponibili pentru adopție în București - lansat CITEȘTE ȘI Catalog online al câinilor disponibili pentru adopție în București - lansat

Consiliul de Administrație al RoPower Nuclear SA va putea decide, în limita valorii totale aprobate pentru etapele FEED faza 2, modificarea structurii bugetului contractelor aferente acestora, precum și alte modificări minore, în structura și conținutul acestor contracte, rezultate ca necesare în urma negocierilor dintre RoPower Nuclear SA și partenerii contractuali, cu încadrarea în bugetul total alocat și aprobat pentru proiect și corelat cu disponibilitatea resurselor de finanțare.

Împrumutul de la SNN, cu plafon majorat la 243 milioane dolari, va putea fi ulterior convertit în capital, luându-se în calcul inclusiv posibilitatea atragerii de noi acționari în cadrul RoPower Nuclear SA.

Declin al acțiunilor Novo Nordisk și Eli Lilly, din cauza datelor promițătoare ale unui studiu al Roche pentru un medicament contra obezității CITEȘTE ȘI Declin al acțiunilor Novo Nordisk și Eli Lilly, din cauza datelor promițătoare ale unui studiu al Roche pentru un medicament contra obezității

Compania mixtă are nevoie de bani în plus pentru etapa 2 a FEED, programată a fi finalizată în T4 2025, inclusiv costuri neprevăzute, pentru licența tehnologică din partea NuScale, precum și pentru alte costuri de inginerie și cheltuieli operaționale.

În aprilie, la prima AGA SNN pe această temă, mai multe informații din studiul de prefezabilitate în baza căruia se cerea aprobarea continuării proiectului, în primul rând estimarea costurilor de implementare a acestuia, fuseseră menținute complet confidențiale față de acționarii SNN (în frunte cu Ministerul Energiei) și de reprezentanții acestora, aceștia neavând acces la ele nici măcar cu condiția semnării de acorduri de păstrare a respectivei confidențialități.

Renault deține în România o cotă de piață de 9,2%. Dacia a înmatriculat în țara noastră, în primele șase luni ale anului, peste 26.400 de vehicule, ceea ce corespunde unei cote de piață de aproape 28% CITEȘTE ȘI Renault deține în România o cotă de piață de 9,2%. Dacia a înmatriculat în țara noastră, în primele șase luni ale anului, peste 26.400 de vehicule, ceea ce corespunde unei cote de piață de aproape 28%

Astfel, fuseseră secretizate informațiile referitoare la valoarea costurilor estimate de investiție de tip CAPEX, valoarea parametrilor de intrare (tip OPEX) și premisele necesare pentru calculul indicatorilor de eficiență. Acum, potrivit SNN, aceste informații le-au fost disponibile acționarilor, cu condiția semnării de acorduri de confidențialitate, fiind vorba de date sensibile cu valoare comercială.

Studiul FEED 2 care va fi efectuat de Fluor și NuScale va avea ca rezultat, printre altele, estimarea costurilor construirii, montării și punerii în funcțiune a centralei SMR de 462 MW de la Doicești cu o marjă de subestimare de 10%-30% și una de supraestimare de 10%-20%. Estimarea valabilă în prezent are acuratețe semnificativ mai mica, cu marjă de subestimare de 20%-50% și una de supraestimare de 15%-30%. Informația este confidențială pentru public, după cum a transmis SNN pentru Profit.ro.

Acțiunile producătorilor de cipuri, de la Nvidia la ASML, au scăzut puternic, din cauza geopoliticii și a unor comentarii făcute de Donald Trump CITEȘTE ȘI Acțiunile producătorilor de cipuri, de la Nvidia la ASML, au scăzut puternic, din cauza geopoliticii și a unor comentarii făcute de Donald Trump

În noiembrie anul trecut, NuScale a anunțat oficial anularea proiectului său similar din Statele Unite, Carbon Free Power Project (CFPP) din statul Idaho, care ar fi urmat să fie primul de acest tip din lume al companiei.

Asta după ce, la începutul lui 2023, costurile investiționale estimate totale ale centralei nucleare CFPP din Idaho, gândită la 462 MW precum cea de la Doicești, au fost majorate cu peste 75%, de la 5,3 la 9,3 miliarde dolari, din cauza scumpirii masive a materialelor și echipamentelor necesare, dar și a creșterii costurilor de finanțare pe fondul avansului dobânzilor, în condițiile celei mai mari inflații din Statele Unite din ultimii peste 40 de ani.

Justiția UE constată lipsa de transparență a Comisiei Europene la achiziția de vaccinuri anti-COVID CITEȘTE ȘI Justiția UE constată lipsa de transparență a Comisiei Europene la achiziția de vaccinuri anti-COVID

Reiterez faptul că România sprijină această tehnologie a reactoarelor modulare de mici dimensiuni. (...) Ne dorim să continuăm acest proiect. Sigur că trebuie să fim cu prudență, pentru că vorbim de o tehnologie nouă, pe de o parte, iar pe de altă parte vorbim de un efort financiar pe care trebuie să-l gândim cu atenție, pentru a nu afecta consumatorul final și pentru a nici nu expune Nuclearelectrica sau statul român unor costuri prea mari. (…)

Categoric, orice proiect în sectorul nuclear implică un anumit profil de risc, care, de asemenea, solicită din partea unui partener privat interesat o anumită garanție a profitabilității acelui proiect. La nivel politic, la nivel decizional din partea Ministerului Energiei, noi am acordat și vom acorda acestui proiect absolut tot sprijinul necesar, bazându-ne pe deciziile din cadrul Nuclearelectrica și pe negocierile pe care Nuclearelectrica le duce cu NuScale și cu partenerii comerciali interesați de proiect″, declara luna trecută ministrul Energiei, Sebastian Burduja, la Maratonul Energiei - Ediția a III-a, organizat de PROFIT NEWS TV.

VIDEO Guvernul lansează campania ”Calificăm România” în programul Visa Waiver. Portal dedicat cu instrucțiuni pentru reînnoirea vizei de SUA. Ciolacu: Așa vom călători în Satele Unite de anul viitor fără vize CITEȘTE ȘI VIDEO Guvernul lansează campania ”Calificăm România” în programul Visa Waiver. Portal dedicat cu instrucțiuni pentru reînnoirea vizei de SUA. Ciolacu: Așa vom călători în Satele Unite de anul viitor fără vize

După ședința AGA din aprilie, Ministerul Energiei a transmis că propunerile de decizii asupra cărora se abținuse de la vot vor fi repuse pe ordinea de zi in cadrul unor ședințe AGA Nuclearelectrica ulterioare, ″cu respectarea strategiei de dezvoltare a proiectului″, și că a susținut ″necesitatea completării din partea conducerii executive și neexecutive a unor aspecte care țin strict de structura etapelor care urmăresc dezvoltarea proiectului″.

În schimb, șeful NuScale, John Hopkins, a declarat că i s-a comunicat că decizia de continuare a proiectului a fost amânată de partea română din motive politico-electorale.

Lira sterlină a depășit nivelul de 1,30 dolari pe unitate, pentru prima dată într-un an, investitorii anticipând politici economice favorabile ale laburiștilor CITEȘTE ȘI Lira sterlină a depășit nivelul de 1,30 dolari pe unitate, pentru prima dată într-un an, investitorii anticipând politici economice favorabile ale laburiștilor

Spre deosebire de AGA din aprilie, acum nu mai este supusă votului intrarea în acționariatul RoPower Nuclear SA a fondului de investiții sud-coreean DSPE Beta Private Equity Fund. Vara trecută fusese anunțat că sud-coreenii, care sunt acționari la NuScale, intenționează să investească 75 milioane euro în proiectul de la Doicești.

O altă diferență este că, la AGA de acum, nu mai este supusă votului aprobarea încheierii contractului de licență tehnologică cu NuScale.

viewscnt
Afla mai multe despre
mini-reactoare nucleare americane
reactoare modulare mici smr
nuscale nuclearelectrica