Decizia cartelului statelor exportatoare de petrol (OPEC) de a nu-și mai stabili o țintă de producție zilnică pentru anul viitor a provocat investitorilor în acțiunile companiilor petroliere o pierdere de 240 miliarde de dolari într-o singură săptămână.
Investitorii au interpretat decizia OPEC drept un angajament al statelor membre de a-și majora producțiile naționale și de a concura atât între ele, cât și cu ceilalți mari producători de petrol, precum SUA sau Rusia, pentru majorarea cotelor de piață, chiar și cu riscul reducerii și mai ample a prețului țițeiului.
Într-o singură săptămână, începând de vineri 4 decembrie, din ziua în care a avut loc la Viena reuniunea OPEC, petrolul Brent (etalon la nivel global) a pierdut peste 10%, ajungând vineri la 37,7 dolari pe baril, minimul ultimilor 7 ani.Deloc surprinzător, cotațiile companiilor exploratoare, producătoare, extractive și ale celor care se ocupă cu rafinarea petrolului, dar și ale furnizorilor de servicii către aceste industrii s-au depreciat considerabil. Vineri, ele aveau o valoare de piață de 3,72 mii de miliarde, în scădere cu 240 de miliarde față de valoarea de 3,94 mii de miliarde de pe 3 decembrie, ziua care a precedat reuniunea OPEC.
ExxonMobil, cea mai mare companie petrolieră din lume, a pierdut 11 miliarde de dolari din valoarea sa de piață, în timp ce PetroChina Co., 17 miliarde, susține Bloomberg.
Reduceri de investiții și disponibilizări
Petrolul a început să piardă teren cu peste un an și jumătate în urmă, declanșând una dintre cele mai lungi perioade de declin din ultimele decenii. Companiile și-au redus cheltuielile, și-au restructurat personalul și și-au amânat mai multe proiecte de investiții.
Indexul companiilor energetice este, de departe, cel mai mai puțin performant dintre indicii industriali, situându-se chiar sub cel minier, care a suferit la rândul său de o reducere a prețurilor tuturor produselor sale, de la fier la cupru.
“Companiile vor trebui să dubleze reducerea cheltuielilor deja anunțată pentru a face față unui preț al petrolului atât de scăzut”, susține Alexandre Andlauer, analist la AlphaValue SAS.
Chevron Corp., cea de-a doua mare companie petrolieră americnaă, a anunțat că-și va reduce bugetul, din 2016, cu 24%, în timp ce ConocoPhillips va micșora cheltuielile de capital cu 25%.
CITEȘTE ȘI OMV Petrom a efectuat trei ieftiniri în urma reuniunii OPEC. Prețul carburanților a scăzut sub 5 leiPotrivit CEO-ului ENI, Claudio Descalzi, la nivel global, reducerile de cheltuieli ale industriei ar putea atinge suma de 200 de miliarde de dolari.
Rusia își face calcule pe 7 ani
Indexul MSCI World Energy Sector, format din 107 companii, s-a depreciat cu peste 25% în acest an, cea mai mare depreciere din ultimii 7 ani. Chevron a pierdut 23%, iar cel mai mare producător european, Royal Dutch Shell Plc, 35%.
Potrivit Agenției Internaționale pentru Energie (IEA), supraproducția de petrol va dura până la finalul anului 2016, ca urmare a scăderii ritmului de creștere a cererii și a determinării OPEC de a-și maximiza producția.
Și Rusia se pregătește de vremuri mai negre, anticipând că petrolul va fluctua în intervalul 40-60 de dolari în următorii șapte ani. Potrivit adjunctului ministrului de finanțe rus, Maxim Oreshkin, din cauza competiției dintre petrol și alți produse energetice, precum gazul, nu există niciun motiv ca Brent-ul să atingă un nivel de 50 de dolari în viitorul apropiat.