Uniunea Europeană nu a reușit în totalitate să pună bazele unei piețe emergente a hidrogenului din surse regenerabile, conform raportului publicat de Curtea de Conturi Europeană (ECA).
11 septembrie - Maratonul Impactul fiscalitații în economie. Parteneri: ARB, CEC Bank, CITR
18 septembrie - Eveniment Profit.ro e-commerce – Provocările creșterii pe o piață cu concurență tot mai dură - Ediția a V-a. Parteneri: CEC Bank
24 septembrie - Eveniment News.ro – ROINVEST - Ediția a V-a. Parteneri: ARB, CEC Bank, ROCA, TeraPlast
7 octombrie - Eveniment Profit Energy.forum - Ediția a VIII-al Parteneri: Raiffeisen Bank
5 noiembrie - Gala Profit – Povești cu Profit... Made in Romania. Parteneri: ARB, Garanti BBVA, Raiffeisen Bank, Philip Morris Romania
Comisia Europeană a luat unele măsuri care s-au dovedit de succes, dar drumul, mai precis lanțul valoric al hidrogenului, rămâne presărat cu obstacole. Există puține șanse ca UE să își atingă până în 2030 obiectivele pentru producția și importul de hidrogen din surse regenerabile. Auditorii solicită ca obiectivele UE să fie supuse unui „test al realității”. Alegerile strategice care ne așteaptă, mai spune Curtea, nu trebuie să fie în detrimentul competitivității marilor industrii europene sau să creeze noi dependențe, scrie Agerpres.
Hidrogenul din surse regenerabile sau, mai pe scurt, hidrogenul verde, este extrem de important pentru viitorul unor industrii majore din UE. Acest gaz poate contribui la decarbonizarea unor sectoare, cum ar fi siderurgia, petrochimicele, cimentul și îngrășămintele, în care trecerea la o alimentare pe bază de energie electrică este dificilă sau costisitoare. Totodată, hidrogenul verde poate ajuta UE să își îndeplinească obiectivul climatic pentru 2050 de zero emisii de carbon. Iar mai mult hidrogen verde înseamnă și o dependență mai mică de combustibilii fosili din Rusia.
„Politica industrială a UE privind hidrogenul din surse regenerabile trebuie să treacă printr-un test al realității. Atunci când va decide cu privire la calea strategică de urmat către decarbonizare, UE trebuie să aibă grijă să nu slăbească nicicum competitivitatea unor sectoare industriale esențiale din UE și să nu creeze noi dependențe strategice”, a declarat Stefan Blok, membrul Curții responsabil de acest audit.
În primul și în primul rând, Comisia a stabilit obiective mult prea ambițioase pentru producția și importul de hidrogen din surse regenerabile. Se doreau nu mai puțin de 10 milioane de tone până în 2030. La baza acestui deziderat nu se afla o analiză temeinică, ci simpla voință politică. În plus, începutul s-a dovedit anevoios. O problemă a fost că statele membre au ambiții diferite, care nu corespundeau întotdeauna cu obiectivele. Comisiei îi putem reproșa că, în încercările sale de coordonare cu statele membre și cu industria, nu s-a asigurat că toată lumea trage în aceeași direcție.
Pe de altă parte, auditorii laudă Comisia pentru rapiditatea cu care a prezentat majoritatea propunerilor legislative. Cadrul legal este aproape complet și a adus o certitudine indispensabilă pentru crearea unei noi piețe. Nu trebuie înțeles însă de aici că lucrurile au mers șnur: adoptarea regulilor care definesc hidrogenul din surse regenerabile a durat mult și numeroase decizii de investiție au fost amânate. Dezvoltatorii de proiecte și-au amânat deciziile de investiție și pentru că oferta depinde de cerere și viceversa.
Construirea unei industrii europene a hidrogenului necesită investiții publice și private masive. Comisia nu știe însă cu precizie care sunt nevoile sau ce finanțare publică există. În același timp, banii de la UE, pe care auditorii îi estimează la 18,8 miliarde de euro în perioada 2021-2027, sunt împrăștiați in diferite programe. Pentru întreprinderi este deci dificil să își dea seama ce tip de finanțare este cel mai potrivit pentru un anumit proiect. Unde se duce cea mai mare parte a banilor puși la bătaie de UE? La Germania, Spania, Franța și Țările de Jos, adică țările cu o pondere semnificativă a industriei greu de decarbonizat și care sunt și cele mai avansate ca număr de proiecte planificate. Nu există însă nicio garanție că potențialul european de producție de hidrogen poate fi cu adevărat scos la lumină.
Sub semnul întrebării rămâne și dacă banii publici vor fi suficienți pentru a facilita transportul de hidrogen verde din țări cu potențial bun de producție către cele cu cerere industrială mare.
Ce ar trebui să facă Comisia? Auditorii recomandă o actualizare a strategiei privind hidrogenul, care să aducă răspunsuri la următoarele trei întrebări importante: Care este formula optimă a stimulentelor de piață pentru a încuraja producția și utilizarea hidrogenului din surse regenerabile? Pe ce trebuie să pună accentul mai întâi fondurile limitate de la UE și ce părți ale lanțului valoric ar trebui să aibă prioritate? Ce industrii vrea UE să păstreze, și la ce preț, având în vedere ce înseamnă din punct de vedere geopolitic să producem în UE sau să importăm din țări terțe?
Hidrogenul poate fi produs prin diferite metode, de exemplu pe bază de apă (electroliză) sau pe bază de gaze naturale (prin reformare). Hidrogenul din surse regenerabile – produs utilizând fie energie electrică din surse regenerabile, fie biomasă – este o soluție pentru industriile grele din UE care doresc să devină mai eco-prietenoase.
Hidrogenul verde vine însă cu propriul set de probleme, printre care costul de producție și nevoia de energie electrică din surse regenerabile și de apă. În 2022, hidrogenul a reprezentat mai puțin de 2% din consumul de energie din Europa, iar cea mai mare parte a cererii a venit de la rafinării.
Potrivit raportului, cererea care va fi stimulată prin diferitele măsuri nu va atinge nici măcar 10 milioane de tone până în 2030, darămite cele 20 de milioane de tone preconizate inițial de Comisie.
Auditorii reamintesc și că, în momentul de față, nu există o strategie globală a UE privind importul de hidrogen.
