Hidroelectrica a obținut în 2016 un profit brut istoric, de 1,5 miliarde lei, la o producție de 17,2 TWh

Hidroelectrica a obținut în 2016 un profit brut istoric, de 1,5 miliarde lei, la o producție de 17,2 TWh
scris 21 feb 2017

Hidroelectrica a înregistrat anul trecut un profit brut estimat de 1,5 miliarde lei, nivel record și cel mai mare profit anunțat până acum de o companie românească pentru 2016, câștigul fiind mai mare cu 200-300 milioane lei față de anul anterior, la o producție de 17,2 TWh, a declarat marți directorul general al companiei, Ovidiu Agliceru, în cadrul unui eveniment pe teme energetice.

În 2015, compania a avut un profit brut de 1,11 miliarde lei, potrivit datelor raportate la Ministerul de Finanțe, scrie News.ro.

Urmărește-ne și pe Google News

Spre comparație, producătorul de energie a avut în 2012, anul în care a intrat prima dată în insolvență, pierderi de 508 milioane lei.

Producția de energie a crescut anul trecut la 17,2 TWh, de la 15,9 TWh în 2015.

Energie simplă - economie pozitivă. VIDEO Bogdan Matei, director vânzări ENEL: Ce vor clienții de la furnizorul de energie CITEȘTE ȘI Energie simplă - economie pozitivă. VIDEO Bogdan Matei, director vânzări ENEL: Ce vor clienții de la furnizorul de energie

De asemenea, Hidroelectrica a înregistrat anul trecut venituri totale de 3,4 miliarde lei, în creștere ușoară față de nivelul din 2015, de 3,32 miliarde lei.

Compania pregătește investiții de 1,1 miliarde euro în următorii cinci ani, în retehnologizări, modernizări și construcția de hidrocentrale noi.

Hidroelectrica s-a aflat în insolvență din 20 iunie 2012 până în 21 iunie 2016, însă în două faze, pentru că în perioada iunie 2013 – februarie 2014 a ieșit din procedura judiciară.

Producătorul de energie are 3.300 de salariați, față de 5.239 salariați la momentul intrării în insolvență.

viewscnt
Afla mai multe despre
hidroelectrica
ovidiu agliceru