Vremea rece din această săptămână a condus la o creștere considerabilă a consumului de gaze și, implicit a cererii, volumele tranzacționate pe piețele spot operate de Bursa Română de Mărfuri (BRM) atingând maximele ultimelor luni, relevă datele Profit.ro.
Astfel, pentru ziua de miercuri, 10 ianuarie, au fost tranzacționați aproape 40 GWh pe piața pentru ziua următoare și alți 10 GWh pe cea intraday, volumul total echivalând cu 20% din nivelul zilnic al producției interne curente și cu peste 8,5% din cel al consumului zilnic din această perioadă.
Furnizorii au fost obligați de autorități să stocheze gaze, cele necesare acoperirii consumului clienților casnici și al CET-urilor fiind achiziționate la preț reglementat de 150 lei/MWh.
Teoretic, aceștia ar fi putut solicita extragerea din depozite a cantităților înmagazinate, acest gaz fiind deja plătit, însă există 2 motive pentru care unii dintre aceștia au optat pentru o altă variantă.
Evoluția din ultima lună a volumelor de gaze tranzacționate pe piețele spot operate de BRM
Primul este unul tehnic: capacitatea de extracție este limitată (cea maximă fiind de aproximativ 30 milioane mc/zi sau 320 GWh), iar utilizarea sa la maximum în zile repetate ar scădea presiunea din sistem. Deja volumele zilnice extrase au atins un record istoric, de peste 27 milioane mc/zi (aproximativ 290 GWh/zi), așa cum a anunțat Profit.ro.
Al doilea motiv este unul comercial: prețurile pe piață sunt extrem de mici, mai ales luând în considerare contextul (sistarea livrărilor de gaze rusești către majoritatea statelor europene) și faptul că ne aflăm în plină iarnă.
CITEȘTE ȘI Multiplele crize globale ale acestui an s-ar putea să nu aibă, totuși, un final chiar atât de rău - comentariu ReutersAstfel, prețul mediu pentru gazul cu livrare în ziua de miercuri a fost apropiat de cel reglementat, de 156,5 lei/MWh pe PZU și de 154,5 lei/MWh pe piața intraday.
Evoluția din ultima lună a prețurilor gazelor de pe piețele spot operate de BRM
Cum pentru extragerea de gaze din depozite mai trebuie achitate și alte tarife, prețurile de pe piețele spot au fost atractive pentru furnizori. Probabil că gazul tranzacționat a fost de import, provenind din Ungaria și Bulgaria.
CITEȘTE ȘI INFOGRAFICE Pilonul II de pensii private, randament record. Românii au peste 25 de miliarde de euro în conturile personalePentru că prețurile spot de pe piețele regionale au fost tentante. Astfel, prețul PZU de pe piața maghiară, CEGEEX, era pentru ziua de 10 ianuarie de 30,6 euro/MWh (152 lei/MWh, mai redus decât cel din România).
De 3 zile, România importă gaze din Ungaria
Așa se face că furnizorii și producători care au divizii de trading din România (în principal OMV Petrom, probabil) au importat pe 10 ianuarie 18,5 GWh de gaz din Ungaria și aproximativ 45 GWh din Bulgaria, nivel apropiat celui tranzacționat pe piețele spot operate de BRM.
Un volum mai ridicat de gaze a fost comerializat pe PZU în urmă cu peste o lună, pe 5 decembrie, de 43,6 GWh. Pe piața intraday însă, cantitatea tranzacționată a fost de doar 5 GWh, ceea ce face ca în total, volumele comercializate pe cele 2 piețe pentru ziau de miercuri, 10 ianuarie, să fie superioare.