GRAFICE Noi recorduri la energie: preț orar de 3.800 de lei/MWh, într-o perioadă a zilei în care exportăm energie în Ungaria în pofida unui deficit intern orar de peste 2.000 MW. Prețul mediu, cel mai ridicat din UE

GRAFICE Noi recorduri la energie: preț orar de 3.800 de lei/MWh, într-o perioadă a zilei în care exportăm energie în Ungaria în pofida unui deficit intern orar de peste 2.000 MW. Prețul mediu, cel mai ridicat din UE

Foto dreamstime.com

scris 28 aug 2024

Prețul orar al energiei electrice tranzacționate pe piața pentru ziua următoare (PZU), operată de OPCOM, a atins un nivel de 3.800 de lei/MWh, în urma închiderii accidentale a unei unități a centralei nucleare de la Cernavodă, a cărei resincronizare la sistemul național a fost amânată deja de 4 ori, și a producției scăzute de energie regenerabilă, relevă datele analizate de Profit.ro.

Astfel, energia furnizată miercuri seară între orele 19 și 20 s-a tranzacționat la un preț de 3.800 de lei/MWh, după ce ieri se comercilizase în același interval orar cu 3.222 lei/MWh, în apropiere de prețurile de la mijlocul lunii mai, din plină caniculă, care au sărit și de 4.500 lei.

Urmărește-ne și pe Google News
FOTO O nouă centură rutieră deschisă în România. Lucrare realizată în 7 ani CITEȘTE ȘI FOTO O nouă centură rutieră deschisă în România. Lucrare realizată în 7 ani
Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.forum

Chiar dacă în prezent canicula a dispărut, nici energia solară și cea eoliană nu mai ajută sistemul nici măcar în timpul zilei, ultima perioadă fiind una relativ noroasă și lipsită de vânt.

Prețul orar pentru joi seară se situează în apropierea celui mai ridicat preț orar de vară, din anii trecuți, 2021 și 2022, când Europa a traversat o criză energetică, iar prețul gazelor îl dicta pe cel al electricității.

Prețul mediu pe întreaga zi de miercuri a fost cel mai ridicat din UE, de 190 euro/MWh (943,7 lei/MWh), doar Bulgaria mai înregistrând un preț similar.

CONFIRMARE FOTO După 15 ani, poștașii au uniforme noi CITEȘTE ȘI CONFIRMARE FOTO După 15 ani, poștașii au uniforme noi

Comparativ prețurile din Franța și Germania sunt de 2 ori mai reduse, 89, respectiv 96 euro/MWh.

Joi, prețul mediu din România, de 196 euro/MWh, se situa sub cel din Serbia, 200 euro/MWh, Croația (202 euro/MWh) și Slovenia (2017 euro/MWh).

Marți seară, în aceleași interval orar, România importa peste 2.400 MW, consumul sărind de 7400 MW, în timp ce producția internă se situa la puțin peste 5.000 MW.

Un magnat al produselor de lux a devenit cel mai bogat om din Africa, după 13 ani de dominație a unui miliardar nigerian CITEȘTE ȘI Un magnat al produselor de lux a devenit cel mai bogat om din Africa, după 13 ani de dominație a unui miliardar nigerian

Din aceasta doar aproximativ 500 MW era contribuția parcurilor eoliene.

Energia hidro contribuia cu 1.500 MW, cea pe hidrocarburi, cu 1.200 MW, cărbunele cu aproximativ 1.000 MW, iar cea nucleară cu 680 MW, în urma închiderii în urmă cu câteva zile a unuia din cele 2 reactoare ale centralei de la Cernavodă.

Potrivit ultimelor informări Transelectrica, acesta ar trebui să repornească joi, la ora 01:00, după ce momentul a fost amânat deja de 4 ori.

Paradoxal, miercuri și joi seară, în intervalele orare cu preț ridicat în România, 18-22, exportăm și nu importăm energie în Ungaria, prin mecanismul european de cuplare a piețelor, cantități orare reduse ce-i drept, de maxim 500 MW, în timp ce importăm masiv din Bulgaria, în medie 1.000 MW pe oră.

Ciolacu a vorbit la telefon cu Nicușor Dan, pentru a găsi soluții de funcționare a sistemului de termoficare din București: Pasarea răspunderii de la unul la altul nu este o soluție CITEȘTE ȘI Ciolacu a vorbit la telefon cu Nicușor Dan, pentru a găsi soluții de funcționare a sistemului de termoficare din București: Pasarea răspunderii de la unul la altul nu este o soluție

De altfel, dispariția a două surse ieftine de import, cea regenerabilă care venea din occident via Ungaria, și cea ucraineană, care, în urma bombardamentelor rusești, nu numai că numai exportă, ci importă masiv energie, în special în orele de seară, este unul din elementele care au condus la explozia prețurilor de pe piața autohtonă în această vară, pe lângă producția internă în scădere și consumul în creștere, ca urmare a caniculei.

Majoritatea a producătorilor de energie hidro și pe cărbune, care beneficiază, alături de importatori, de aceste prețuri record de seară, dar și de cele de pe piața de echilibrare, mai ridicate, sunt deținuți de statul român.

OMV Petrom, sigurul mare jucător privat prezent pe piața de echilibrare, unde prețurile au explodat pur și simplu în ultimul timp, ajungând să depășească și 15.000 lei/MWh, are o cotă cuprinsă între 10-20% pe acest segment, în funcție de vreme, care afectează hidraulicitatea, potrivit datelor consultate de Profit.ro. Ceilalți 3 mari jucători de pe această piață, Hidroelectrica, Complexul Energetic Oltenia și Electrocentrale Craiova sunt companii controlate de statul român.

VIDEO Cel puțin 30 de morți în urma ruperii unui baraj în Sudan CITEȘTE ȘI VIDEO Cel puțin 30 de morți în urma ruperii unui baraj în Sudan

Piața spot de energie din România, pe care se tranzacționează o cantitate echivalentă cu aproximativ 40% din consumul intern net, a fost de departe cea mai scumpă din UE de la începutul trimestrului al treilea 2024 și până în prezent, prețul mediu al energiei tranzacționate pe platforma operată de OPCOM fiind de 135,75 euro/MWh, de aproape 3 ori mai ridicat decât cel înregistrat în Franța, unde prețul mediu a fost de 48,9 euro/MWh, relevă analiza Profit.ro.

Clienții finali nu sunt afectați deocamdată de aceste prețuri, grație plafoanelor în vigoare până în primăvara anului viitor. Totuși, aceste scumpiri de pe piața spot au efecte în lanț și pe alte piețe, precum cea de echilibrare, unde un MWh a ajuns să coste și 15 mii lei. În plus timp, statul nu le decontează furnizorilor dezechilibrele, prin compensările acordate de la buget pentru acoperirea costurilor plafonării, decât în proporție de cel mult 5% din contravaloarea energiei achiziționate din piețele angro, astfel că furnizorii rămân cu grosul acestor costuri. Însă dacă va dispărea plafonarea, populația și firmele vor regăsi pe facturile de consum costurile integrale, atât cele de achiziție de pe piața spot, cât și cele de echilibrare ale furnizorilor.

viewscnt
Afla mai multe despre
pret
energie
ue
romania
lider
importuri energie ucraina
exporturi energie ucraina
scumpire energie